Emmanuel Macron: «Vom reconstrui Notre Dame» jpeg

Emmanuel Macron: «Vom reconstrui Notre-Dame»

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția
🗓️ 16 aprilie 2019

„Vom reconstrui Notre-Dame”, a promis preşedintele francez, Emmanuel Macron, după incendiul care a devastat luni catedrala gotică din Paris.

„Ce este mai rău a fost evitat, chiar dacă bătălia încă nu a fost câştigată complet”, a declarat Macron, în noaptea de luni spre marți, în apropierea catedralei devastate de incendiu.

Pompierii care s-au luptat mai multe ore să ţină sub control incendiul care au reuşit să salveze „structura” edificiului „în întregime”, a declarat şeful acestora aflat la faţa locului, relatează Agerpres.

„Putem considera că structura Notre-Dame este salvată şi păstrată în întregime”,a afirmat generalul Jean-Claude Gallet, comandantul Brigăzii de pompieri din Paris.

Incendiul care a devastat catedrala era sub control, marți dimineață, au anunţat pompierii din Paris, după mai multe ore de lupte cu flăcările.

„Focul este complet sub control. A fost stins parţial, mai rămân câteva focare reziduale de stins”, a explicat locotenent-colonelul Gabriel Plus, purtător de cuvânt al pompierilor din Paris.

Citește și: 

Vladimir Putin: «Tragedia de la Catedrala Notre Dame este o durere în inima rușilor. Suntem gata să trimitem cei mai bun specialiști»

FOTO «Interiorul Catedralei Notre Dame arată ca după bombardament», spune un înalt prelat din Paris

Momentul în care turla catedralei Notre Dame din Paris s-a prăbușit / VIDEO

Istoria celei mai prețioase Coroane: Cununa de Spini a lui Hristos, adăpostită de Catedrala Notre-Dame din Paris