Capcanele UDMR-ului din legea utilizării limbii maghiare în administrație

Autor 11320 vizualizări


Dispus la orice compromis pentru a-l demite pe Grindeanu, Liviu Dragnea a acceptat cererile UDMR-ului de a adopta câteva legi în Parlament favorabile maghiarilor, printre care şi o lege despre utilizarea limbii maghiare în administraţie. Textul propus de UDMR conţine însă câteva capcane, care vor costa viitoarele guvernări. Atenţie la terminologia folosită de UDMR în legile pe care le promovează!

Iată câteva capcane din Legea pentru modificarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

Traducerea denumirii localităţilor, străzilor, spaţiilor publice, indicatoarelor rutiere şi a altor indicaţii topografice destinate publicului ”se realizează cu respectarea elementelor specifice ale limbii minorităţii naţionale respective, istoria, tradiţiile acestora (sic!) şi cultura locală, după consultarea obligatorie a organizaţiei care reprezintă în Parlament cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale.” (art. 117, alineatele 1 şi 3) (subliniere M.D.).

În primul rând atragem atenţia că UDMR primeşte dreptul de veto în traducerea acestor denumiri, deoarece doar ei reprezintă minoritatea maghiară în Parlament. Dar ce se întâmplă în cazul minorităţilor care nu au o organizaţie în Parlament? Cine aprobă, prin ”consultare obligatorie”, denumirile străzilor pentru celelalte minorităţi?

Dar mult mai important este rolul istoriei, a tradiţiilor şi a culturii locale în denumirea acestor toponime în limba minorităţii. Dacă această lege trece, în Cluj-Napoca str. George Bariţiu se va numi Malom utca (strada Morii) sau Nagymalom utca (Strada Morii Mari), str. Ion I.C. Brătianu se va numi Belső Király utca (strada Interioară a Regelui, adică partea din strada Regelui care se afla în interiorul vechii cetăţi medievale a Clujului) etc. 

Dar ce va fi în cazul străzilor care azi cuprind mai multe străzi din perioadele mai vechi ale oraşului? De exemplu, o parte a străzii Avram Iancu se va numi Petőfi utca, iar cealaltă parte Bocskai utca. Sau 21 Decembrie 1989 se va numi parţial Kossuth Lajos utca (strada Kossuth Lajos), iar cealaltă parte Belső Magyar utca (strada Interioară Maghiară) etc. etc. etc.

Denumirile străzilor sunt adoptate prin decizii ale administraţiei locale. Localităţile s-au dezvoltat în ultima sută de ani, unele străzi au fost comasate, unele au dispărut, altele au apărut în urma dezvoltării urbanistice. Ţine cont această lege de dezvoltarea urbanistică din ultimul secol?

Dacă se aplică legea în sensul dorit de UDMR, pentru străzile vechi se va aplica denumirea în maghiară utilizată înainte de 1918, ceea ce va produce confuzii. Imaginaţi-vă ce complicat va fi pentru poştaş să ducă o scrisoare la o adresă cu denumirea străzii după numele unguresc înainte de 1918. Poştaşii vor trebui să înveţe ambele variante ale numelor străzii, atât în română, cât şi în maghiară. Şi nu doar poştaşii!

Pentru străzile noi, apărute în ultimul secol în urma dezvoltării urbanistice, denumirile vor fi traduse. Deşi mă întreb oare câţi unguri trăiesc în cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca, de exemplu. Ca să nu mai spun că şansele ca tăbliţele cu denumirile ungureşti ale străzilor să reziste în cartierele curat româneşti sunt zero.

Se vor aplica două măsuri pentru denumirile în limba maghiară: pentru străzile vechi se vor folosi denumirile anterioare anului 1918, iar pentru străzile noi se vor traduce actualele denumiri. Este corect să se aplice o dublă măsură? Care este practica internaţională? Sau nimeni din Parlament nu este interesat de aceste probleme pe care le va crea această lege?

Capcana tradiţiei locului mai apare şi în alte articole ale legii. De exemplu, potrivit art. 1177, autorităţile publice au obligaţia să asigure inscripţionarea denumirii instituţiilor publice de sub autoritatea lor şi în limba minorităţii respective. Inscripţionarea în limba minorităţii se face ”conform tradiţiei locului şi a specificului limbii minoritare”, iar clădirile în care îşi desfăşoară activitatea autorităţile publice pot fi denumite în limba minorităţii ”potrivit specificului local”.

Probabil că vom vedea o revigorare a denumirii vechilor instituţii ungureşti anterioare anului 1918, fără să se ţină cont de modernizarea statului, de apariţia noilor instituţii în administraţie etc.

În continuare, atrag atenţia asupra alineatului (2) al art. 117: ”în temeiul drepturilor câştigate, se păstrează dreptul de a utiliza limba maternă” şi în cazul în care ponderea sau numărul cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale scade sub ponderea stabilită prin legea de faţă. Deci chiar dacă scade numărul ungurilor dintr-o localitate, dacă rămâne doar 1 ungur într-un sat, pentru el trebuie să fie plătiţi funcţionarii care să aplice această lege.

Dar mult mai importantă este invocarea principiului ”drepturilor câştigate”! Atenţie politicieni români care faceţi orice compromisuri cu UDMR: nu vă faceţi iluzia că acum le promiteţi marea cu sarea şi apoi le anulaţi prin altă lege. Invocarea aici a ”drepturilor câştigate” este o dovadă clară a strategiei UDMR de a obţine privilegii pentru minoritatea maghiară, pas cu pas. Un privilegiu odată câştigat va fi imposibil de anulat!

Potrivit art 19, alineat (5), limba minorităţii se utilizează în administraţie şi dacă doar într-un sat din componenţa unei comune sau a unui oraş minoritatea respectivă are ponderea stabilită prin această lege. Este un subterfugiu al UDMR, pentru că satul nu este o unitate admisnitrativ teritorială. Deci, dacă este un sat în care sunt 10% unguri, iar în celelalte 10 sate ale comunei nu sunt unguri deloc, primăria trebuie să asigure toate cerinţele acestei legi pentru utilizarea limbii minorităţii în administraţie.

Nu contest dreptul minorităţilor de a utiliza limba maternă în relaţia cu administraţia, dar cred că trebuie să fie în limite rezonabile. Pentru că această lege va crea un număr mare de funcţionari unguri chiar şi în comunele în care există doar un singur sat cu 10% populaţie ungurească. Firesc este ca toate costurile cu aplicarea acestei legi să fie proporţionale cu veniturile pe care le aduce acea comunitate. Altfel, românii vor trebui să suporte costurile cu salariile funcţionarilor unguri.

Cea mai mare capcană a acestei legi este în art. 22, alineatul (2): ”Se interzice orice modificare a limitelor teritoriale ale judeţelor, oraşelor, comunelor şi satelor care are ca scop sau efect diminuarea ponderii cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale în unitatea administrativ-teritorială în cauză, precum şi afectarea drepturilor şi libertăţilor acestora...”. Atenţie la cuvântul ”efect”! Nu mai zic nimic de interdicţie.

Orice reformă administrativă pentru crearea regiunilor este blocată, deoarece UDMR va invoca aceasta lege. Cred că de fapt aici este adevăratul scop al acestei legi pentru utilizarea limbii minorităţilor în adminsitraţie. Povestea cu utilizarea limbii materne este de fapt praful în ochi pentru a acoperi ţinta reală: imposibilitatea organizării regiunilor.

Cuvântul ”efect” va permite UDMR-ului să blocheze orice unificare adminsitrativă în localităţile care au şi populaţie maghiară. De exemplu, dacă la un moment dat se va dori să fie unificată comuna Floreşti cu municipiul Cluj-Napoca, din cauza acestei legi va fi imposibil. Practic această lege va bloca dezvoltarea urbanistică şi economică a localităţilor care au şi populaţie maghiară.

Închei încercând să îmi imaginez ce o să fie în şedinţele Consiliilor locale unde sunt cel puţin 10% consilieri ai minorităţii, pentru că, potrivit acestei legi, consilierii minorităţii pot folosi limba maternă, iar primarul trebuie să asigure traducerea în limba română. Deci pentru 1 consilier ungur, primăria va trebui să asigure aparatură audio pentru traducere simultană, plus traducătorul.

Cine plăteşte?

NB! Acest articol este dedicat aniversării Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia! Probabil că PSD dedică această lege, la fel cu întreg pachetul de legi impus de UDMR, aniversării Unirii de la 1 Decembrie 1918!?