Un traseu pe urmele lui Che Guevara jpeg

Un traseu pe urmele lui Che Guevara

Îl vedem adesea pe tricourile purtate cu mândrie de tineri sau pe zidurile clădirilor însă prea puţin ştiu cine este “Che” Guevara. Simbol al revoluţiei eterne, dar şi al comunismului, Ernesto Rafael Guevara de la Serna s-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în orașul Rosario, provincia Santa Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoși basci, irlandezi și spanioli.

La vârsta de doi ani se îmbolnăvește de astm bronșic. În timpul adolescenței, profitând și de perioadele de repaus provocate de crizele de astm, citește din Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne, Sigmund Freud și Bertrand Russell. Arată, de asemenea un mare interes și pentru fotografie. Cu toate acestea, în 1942, la liceu, joacă rugby în echipa școlii. Reformat din cauza bolii, se ambiționează să ajungă doctor.

În anul 1948 se înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 începe o călătorie prin America Latină împreună cu Alberto Granado. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul țării. Ajunge în Peru, în Amazonia, în Columbia și Venezuela. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalități din America Latină, tragica viață a indienilor, aroganța militarilor. În această perioadă ţine un jurnal care va fi şi subiectul filmului Diarios de motocicleta(2004). Vă propunem aşadar să o luăm pe urmele lui Che pe traseul indicat în Jurnal pe motocicletă, rămând ca cealaltă parte a poveştii, cum a ajuns medicul Ernesto Guevara revoluţionarul comunist Che Guevara să o descoperiţi pe parcursul voiajului.

Click aici pentru a vedea traseul iniţiatic al celebrului revoluţionar comunist!