Autor 6987 vizualizări


Vin ruşii!, se auzea în 1945, la Baden-Baden, strigătul de groază al nemţilor la invazia militară rusească! Vin ruşii!, se aude în ultimul timp, la Baden-Baden, strigătul nemţilor. Nu e însă un strigăt de groază. Pentru că năvălitorii nu sunt sălbaticii din stepele kalmâce, fremătânzi la vederea unui ceas de mână sau a unei biciclete, ci oameni de afaceri ruşi, fremătând la vederea unui magazin, a unui castel sau a unei vile. Ruşii din 1945, veniţi la Baden-Baden cu tancurile, luau ceasurile şi bicicletele pe gratis. Ruşii de acum, îmbogăţiţi prin jefuirea avuţiei naţionale, cumpără la preţuri astronomice magazinele, vilele şi castelele.

Pe stânga, cum te duci dinspre oraş spre Lichtental, pe Lichtentaler Allee, promenada de lux a staţiunii de lux Baden-Baden, se văd terenurile Clubului de tenis, înfiinţat în 1881. Ca toate instituţiile făurite pentru fumurile snobilor, Clubul din Baden-Baden se mândreşte cu o listă de vedete care s-au zbătut zadarnic să parvină printre membri. La ora asta a dimineţii pe cale de a se vărsa neştiut în amiază, ajunge până la tine, prin liniştea vindecătoare de nervi, binecunoscutele bufnituri de minge arsă zdravăn cu paleta. Dacă te opreşti şi te uiţi într-acolo, poţi descoperi tipi şi tipe, în costumele de rigoare, apropiindu-se şi depărtându-se cu vioiciune de plasa care împarte terenul în două.

Un aşezământ de acest gen nu se putea lipsi de cuvenitele farafastâcuri de întâmpinare a vizitatorului. Clubul de tenis din Baden-Baden e prefaţat de un „Bine aţi venit”scris în cinci limbi, pe o tăbliţă:germană, franceză, engleză, italiană, spaniolă, rusă.

Peste tot în lume limbile anunţurilor, avertismentelor şi indicaţiilor dau seamă de originea vizitatorilor care frecventează în număr mare locurile respective. Trecerea rusei printre limbile prin se care fac plecăciuni lasă să se înţeleagă că Tennis Clubul din Baden-Baden e frecventat într-un număr însemnat şi de ruşi.

Bustul lui Dostoievski, semn al trecerii sale prin oraş

Harta Baden-Badenului poate fi procurată, la cerere, atât de la Oficiul de Turism, cât şi de la magazine şi prăvălii, ajunsă în aceste locuri sub semnul campaniilor publicitare ale diferitelor companii. Pe harta oferită celor ce vor să se descurce pe cont propriu în Baden-Baden, obiectivele turistice de interes sunt consemnate în limba germană (normal) şi (atenţie!) în limba rusă. Clădirii Congresului i se spune Kongress-haus, dar şi Dom Kongressov. Termele lui Caracalla sunt, deopotrivă Caracalla Thermeşi Termî Karakalla, iar Trinkhalle, Pitievoi Pavilion.

Parterul clădirii de la nr. 2, Bäderstrasse, a fost închiriat unei firme de imobiliare. Sub numele firmei, de-a lungul întregului parter, un înscris în limba rusă avertizează că „Aici se vorbeşte ruseşte”. Deasupra, la etajul 1, poate fi descoperit de cei interesaţi la Baden-Baden şi de altceva decât de lux, bustul lui Dostoievski, împreună cu un exemplar al cărţii sale, Jucătorul.

În 1861, călătorind prin Europa, Dostoievski ajunge la Baden-Baden. Aici, socotind c-ar putea face rost, pe loc şi fără efort, de ceva parale, intră la Cazino. Un binecunoscut mecanism psihologic împinge un jucător din întâmplare la postura nenorocită de jucător înrăit. Aşa ceva se va întâmpla şi cu Dostoievski. Şuişurile şi coborâşurile ruletei îl fac dependent de joc. Din scurt prăpădeşte nu doar banii săi, dar şi pe cei ai amicei Polina Suslova. Pe măsură ce se înfundă în patimă, cresc datoriile. Într-un efort disperat de a şi le plăti, scriitorul semnează cu editorul Stellovski, de la Petersburg, contractul pentru un roman dedicat unui tip care ajunge jucător înrăit la ruletă. Documentul prevede ca manuscrisul să fie predat la 1 noiembrie 1866. Dostoievski îl dictează angajatei şi viitoarei sale soţii Anna Grigorievna Snitkina în numai 4 săptămâni. Romanul apare sub titlul Jucătorul. Pentru că rămâne în continuare dator multora, scriitorul o şterge din Baden-Baden împreună cu Anna Grigorievna şi se ascunde de datornici prin diferite locuri din Europa timp de patru ani. Pe 4 iulie 1867, revine la Baden-Baden, se ceartă cu Turgheniev în chestiunea măreţiei indiscutabile a Maicii Rusii şi reuşeşte să nu mai joace la ruletă, după ce obţine, de la joc, suficienţi bani pentru a se descurca în viaţă. Bustul din Bäderstrasse nr. 2 nu e singurul semn al trecerii marelui scriitor prin Baden-Baden. În apropierea Termelor lui Caracalla, banca Zenit din Moscova a făcut să fie plasată o statuie a scriitorului rus, înaltă de 3 metri, surprinzându-l suit pe un glob pământesc de piatră, operă a rusului Leonid Baranov.

Anunţul „Aici se vorbeşte ruseşte”n-are nicio legătură cu apartamentul în care se întorcea Dostoievski cu buzunarele goale după o nouă pierdere la ruletă. Pur şi simplu, la parterul clădirii s-a nimerit să activeze o firmă de imobiliare. Şi cum cumpăratul de case la Baden-Baden e un sport eminamente rusesc, firma a socotit necesar să dezvăluie potenţialilor clienţi că nu se vor vedea constrânşi să vorbească o altă limbă decât rusa.

Baden-Baden, cel mai rusesc oraş al Germaniei

Nu e, de altfel, singurul loc din Baden-Baden în care clienţii sunt anunţaţi că angajaţii ştiu ruseşte. Explicaţia? O dă într-un fel reportajul difuzat de CNN în iunie 2008 sub titlul „Baden-Baden – Germany’s most «Russian» city“.După ce trece în revistă legăturile dintre Baden-Baden şi Maica Rusie, materialul semnalează că staţiunea e preferata new russians, noilor ruşi, cum li se spune îmbogăţiţilor ruşi de după prăbuşirea URSS. Ca proprietari de vile, ca acţionari, ca inşi veniţi la odihnă sau doar în trecere, ca turişti, mii de ruşi năvălesc anual în Baden-Baden. Pe străzi, prin magazine, pe alei, prin pieţe şi prin scuaruri, auzi vorbindu-se ruseşte atât de mult încât, o clipă, te crezi ajuns la Moscova, deşi, între noi fie vorba, în plin sezon turistic, la Moscova se vorbeşte englezeşte şi nu ruseşte.

O parte dintre cei care vorbesc ruseşte sunt angajaţi ai firmelor de servicii – de la prăvălii până la firme imobiliare – obligaţi să ştie limba rusă pentru a se putea înţelege cu clienţii ruşi. Personalul unuia dintre cele mai luxoase hoteluri din Europa – Brenners Park Hotel and spa – a învăţat ruseşte cât ai clipi. Aceasta, deoarece una dintre trăsăturile noilor ruşio constituie refuzul ostentativ de a învăţa o limbă străină. Potrivit lor, banii şi apartenenţa la Imperiu le dau tot dreptul de a vorbi doar ruseşte oriunde s-ar afla pe glob.

Cealaltă parte, mult mai însemnată, a cetăţenilor care asigură permanenţa limbii ruse la Baden-Baden e dată de armatele de servitori cu care bogătaşii ruşi umblă prin lume. Ca şi tovarăşii lor din România şi, în general, din Est, noii îmbogăţiţi din Rusia nu concep viaţa altfel decât în deliciile sale orientale. Spre deosebire de occidental, care a învăţat, alături de simplitatea vieţii personale, plăcerea de a se descurca singur în viaţă, bogătaşul rus din postsovietism simte nevoia să-şi etaleze avuţia. Armata de servitori – cameriste, şoferi, bodyguarzi, translatori – se înscrie printre semnele de fală ale bogăţiei. Această armată e necesară şi pentru că noul îmbogăţit rus nu concepe să nu fie servit în permanenţă, ca un despot oriental.

Publicaţia „La libre Belgique” tipărea în numărul din 6 ianuarie 2004 corespondenţa semnificativ intitulată „Ruşii revin la Baden-Baden”.

„«Vin Ruşii!» Acest strigăt, gen Se salvează cine poate! auzit în 1945, când ruşii au invadat Germania nu mai stârneşte teamă azi. Presa germană îl foloseşte într-o manieră ironică descriind singulara pasiune a «noilor ruşi» pentru Baden-Baden, staţiune termală celebră pentru Cazinoul său. Afluxul de oameni de afaceri de la Moscova e un fenomen“– scrie autorul, Marcel Linden, în debutul articolului.

Castele se cumpără cât ai clipi şi cu banii jos

Printre exemplele de afacerişti care s-au precipitat să investească la Baden-Baden, reportajul aminteşte o colaboratoare a fostului ministru de Externe sovietic şi a fostului preşedinte al Georgiei, Eduard Şevarnadze, care a cumpărat o vilă de 11 milioane de euro. Cumpărarea în stil rusesc postsovietic – altfel zis, cu banii jos – defineşte pe ruşii care vin la Baden-Baden. Proprietarul unui castel dărăpănat de pe înălţimea din jurul staţiunii a cerut unui rus 50 de milioane de euro, aşa, la plezneală, socotind că va fi o fericire să obţină 25 de milioane la capătul unor negocieri crunte. Spre uluirea sa, rusul nici n-a clipit la auzul unei asemenea sume. A luat valiza, pe care o aşezase între picioare, a deschis-o şi i-a numărat neamţului 50 de milioane de euro. Ca şi la Biaritz, ca şi în alte locuri ultraluxoase din Europa, ruşii iau tot ce întâlnesc în cale fără să negocieze şi fără să apeleze la contul din bancă, depozitul sigur de valută rămânând pentru ei valiza. O dată descinşi la Baden-Baden, îşi trimit în oraş armata de servitori.

Convins că o haleală într-un loc celebru e un fapt ieşit din comun, am comandant o îngheţată la o terasă de lux din Leopoldstrasse. La masa din spatele meu, am auzit vorbindu-se ruseşte. M-am răsucit să văd cine sunt. M-am întors la iuţeală. Vorbeau ruseşte două namile rase-n cap, în cămăşi înflorate. Nu-mi era limpede dacă sunt gorile sau asasini plătiţi.

Un diamant în coroana Istoriei ruse

Reportajele despre invadarea Baden-Badenului de către noii ruşi, ghidurile, broşurile, cărţile se întrec în a dezvălui legătura din trecut dintre aristocraţia ţaristă şi faimoasa staţiune de lux. „Baden este un diamant în coroana Istoriei ruse“– ar fi zis nu ştiu unde şi nu ştiu când nevasta lui Boris Elţîn.

Potrivit săptămânalului „Die Welt”, Baden-Baden a fost reşedinţa de vară a ţarilor ruşi. Debutul l-a făcut ţarul Alexandru I, prin căsătoria cu Luiza Maria Augusta, prinţesa de Baden-Baden. Luiza Maria Augusta era cel de-al treilea copil al cuplului Karl Ludwig de Badé – Landgravine Amalie de Hesse-Darmstadt, pricopsit cu cinci copii. Destinul de prinţesă scăpătată i se schimbă crucial la vârsta de 13 ani, când ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, pune ochii pe ea, în căutarea unei neveste pentru nepotul ei, Alexandru, viitorul ţar. Invitată la Petersburg, împreună cu sora sa, Frederica Luiza Maria Augusta sfârşeşte prin a se mărita cu Alexandru, la 28 septembrie 1793, nu înainte de a se converti la ortodoxism sub numele de Elisabeta Alexeevna. Deşi Alexandru I, ţarul care l-a învins pe Napoleon, are o metresă oficială (Nastasia Narişkina), luată la Congresul de la Viena în 1815, cuplul rezistă până la moartea Elisabetei.

Nostalgia casei părinteşti, grija pentru educaţia fratelui, o fac pe Ţarină să vină în dese rânduri la Baden-Baden. Cum soţul o urmează, se iveşte şi înfloreşte spectaculos în saloanele din Petersburg moda călătoriilor şi a popasurilor la Baden-Baden. În scurt timp, staţiunea nemţească devine locul preferat al aristocraţiei ruseşti în strădania de a-şi etala luxul şi a prăpădi banii la Cazinou. Pretextul e deseori tratamentul la băile termale. în realitate, după cum nota Gogol, „Nimeni nu e bolnav de-adevăratelea, toţi vin pentru a se amuza“.

Semn al acestei năvale, în 1855 se decide construirea unei Biserici ruse. În 1880, preşedinta Comitetului pentru ridicarea lăcaşului e însăşi fiica ţarului Nicolae I, ducesa Maria Maximilianovna de Leuchtenberg, prinţesă de Bade. Pe terenul primit ca donaţie de la Primărie, biserica e gata la 28 octombrie 1882, având ca arhitect pe petersburghezul Ivan Strom. Poate fi văzută şi azi, ca obiectiv turistic în Lichtentaler Strasse, nr. 76.

Unde sunt aristocraţii ruşi e musai să apară şi marii scriitori ruşi. Istoriile sovietice i-au înfăţişat ca roşi de preocuparea faţă de viaţa grea a maselor populare. În realitate, marii scriitori ruşi erau roşi de preocuparea faţă de viaţa uşoare a aristocraţiei ţariste.

Pe clădirea deasupra căreia scrie Rothaus Burger, din Scuarul Iezuiţilor, poate fi văzut un basorelief înfăţişând profilul unei feţe ieşind dintre pagini şi precizarea Nikolai Gogol.

Sub basorelief, o plăcuţă ţine să noteze:„«Poziţia oraşului e splendidă». Aici a stat, în timpul primei sale vizite la Baden-Baden, în iunie 1836, Nicolae V. Gogol (scris în ruseşte şi-n nemţeşte – n.n.), (1809-1852), Autor al «Revizorului» şi al «Sufletelor moarte»“.Prima propoziţie e un citat din Gogol despre Baden-Baden.Placa comemorativă, înfăţişând o parte a feţei lui Gogol ieşind dintre foi de hârtie, e opera artistului rus A. Burganov. Artistul semnează opera. O a doua semnătură e a lui S. Torasov, omul de afaceri de la Moscova, care a finanţat lucrarea.Cele două semne ne dezvăluie că scriitorul rus Gogol a fost de mai multe ori oaspetele Baden-Badenului, începând cu 1836. A venit aici pentru tratament, dar şi pentru a ţine legătura cu August Lewald, fondatorul revistei „Europe”.

Unde s-au certat Turgheniev şi Dostoievki

La Baden-Baden ajunge şi Tolstoi, în cadrul unui voiaj prin Europa. Jurnalulsău consemnează pentru 14 iulie 1857:„Ruletă până la 6 seara. Pierdut totul“.Spre deosebire de Dostoievski însă, Tolstoi nu devine dependent de ruletă.

Scriitorul rus cel mai legat de Baden-Baden rămâne însă Ivan Turgheniev. Semnele popasului său în staţiune sunt luate în calculul oricărui traseu turistic. E vorba în primul rând de vila sa, de pe Fremersbergstrasse, nr. 47, semnalată prin tăbliţa Reşedinţa Turgheniev. Nu departe de acolo, pe Lichtentaler Allee, poate fi văzut bustul lui Turgheniev, inaugurat în 2000, cu inscripţia:„Ivan Turgheniev. Baden-Baden. 1863-1870”

Ajuns întâia oară la Baden în 1863, urmându-şi amanta, Pauline Viardot, Ivan Turgheniev va sta un timp la hotelul Europäischen Hof. în 1864, cumpără o bucată de pământ. După trei ani de cheltuială, vila e gata. Tugheniev se mută în ea, dar nu mai are bani de mobilă. Familia Viardot (Turgheniev practica menajul în trei!) cumpără vila şi-l lasă pe Turgheniev să locuiască în ea fără a plăti chirie.

Personaj familiar lumii bune din Baden-Baden, Ivan Turgheniev va face oraşul nemuritor prin romanul Fum, care debutează, în stilul specific prozei ruseşti tradiţionale, prin aterizarea cititorului la punct fix:„În faţa faimosului Salon de conversaţie de la Baden-Baden era lume multă, la 10 august 1862, orele 4. Vremea era delicioasă“.

Aici, la Baden-Baden a avut loc cearta istorică dintre Turgheniev şi Dostoievski. Dacă ar fi să-l credem pe autorul romanului Crimă şi pedeapsă, controversa a luat naştere în chestiunea Maicii Rusii. Spre indignarea lui Dostoievski, slavofil convins, Turgheniev susţinea superioritatea nemţilor asupra ruşilor.

Reîntoarcerea la ţarism

Trecerea în revistă a prezenţei marilor scriitori ruşi la Baden-Baden nu trebuie să ne iluzioneze în ce priveşte motivul năvalei de azi a ruşilor postsovietici. „Noii ruşi“, cei îmbogăţiţi prin jefuirea avuţiei lăsate de URSS, vin la Baden-Baden dintr-un complex şi nu din dragoste faţă de Tolstoi, Dostoievski sau Gogol. Prin prăduirea avuţiei naţionale, numită de Chrystia Frieland într-o carte faimoasă Chilipirul Secolului, foştii nomenclaturişti s-au îmbogăţit în chip spectaculos. În Rusia de azi, a avea bani nu ajunge. E musai să te dai aristocrat ca pe vremea Ţarului. Şi cum conţii şi contesele, prinţii şi prinţesele veneau pe vremuri la Baden-Baden, secretarii de partid şi mulgătoarele fruntaşe, KGB-iştii şi liderii sindicali dinainte de 1989, ajunşi azi mari bogătani, găsesc de cuviinţă să-i imite până la ultima cusătură.

De la Revoluţia din noiembrie 1917 până la prăbuşirea URSS a trecut aproape un secol. Un secol în care s-au ridicat uzine, porturi, oraşe întregi, într-un cuvânt, un secol în care Rusia ţaristă a devenit URSS. Instituţiile, obiceiurile, stilul de viaţă, ticurile, obişnuinţele s-au schimbat din temelii. După căderea URSS, în doar câţiva ani, tot ceea ce s-a construit timp de aproape un secol în planul mentalităţilor a dispărut de parcă nici n-ar fi fost. În câţiva ani, nomenklatura URSS, devenită aristocraţia Federaţiei Ruse, s-a întors la viaţa de pe vremea Ţarului. Fenomenul nu s-a întâmplat în România. De ce? Pentru că noi, românii, n-am avut niciodată o aristocraţie autentică, atât de fixată în istorie încât guşterii tranziţiei de azi să aspire a o imita. Oricât ar părea de ciudat, noii îmbogăţiţi moldovo-valahi n-au nostalgia aristocraţiei de dinainte de venirea comunismului. Ei au nostalgia nomenklaturii de dinainte de venirea democraţiei!

Ediția estivală a revistei Historia Digital pornește în căutarea vacanțelor pierdute. Ne oprim în Marsilia, Provence, Ravenna, Murano, Avignon, Strasbourg, Matera, Plovdiv, Sofia, Atena, Basel, Edinburgh, Amsterdam, Saint-Tropez, Paris și în multe alte locuri încărcate de istorie. Revista Historia Digital este disponibilă pe platforma paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum