Autor 1421 vizualizări


Atentatele teroriste şi pericolele precum malaria, febra dengue şi encefalita nu sunt motive suficient de puternice pentru a-i speria pe cei mai curajoşi turişti care, în Timorul de Est, sunt răsplătiţi pe măsură.

De câţiva ani, Timorul de Est este o destinaţie care încearcă să atragă măcar o brumă de turişti, pe care să-i convingă de calităţile sale de destinaţie pentru vacanţe. O călătorie în Timorul de Est? De ce nu, mi-am spus într-o zi de primăvară târzie. Şi iată-mă-n în drum spre Australia. În avion, am citit pentru prima oară o documentare realizată de colegii mei de la hypermarketul de turism, pusă într-o mare mapă galbenă.

Pe prima pagină aveam recomandările Ministerului Afacerilor Externe din România, care începeau astfel:„Vă sfătuim să evitaţi deplasările ce nu sunt necesare în Timorul de Est, din cauza situaţiei incerte de securitate. Există riscul producerii de atacuri teroriste".

Vezi mai multe detalii pe site-ul besttourism.ro!

Intră pe tvtravel.ro pentru a vedea alte detalii!

Apoi erau tot felul de atenţionări şi sfaturi care mă determinau să mă întreb dacă n-ar fi mai bine ca din Australia să o cotesc naibii  către o plajă din Indonezia sau Filipine! Colac peste pupăză, prezentarea alarmantă a Ministerului se încheiau cam aşa: „Malaria, febra dengue şi encefalita japoneză reprezintă o importantă problemă de sănătate în Timorul de Est".

„Vestigii" din Războiul de Independenţă

De la Darwin am plecat către Dili (capitala destinaţiei mele) cu un avion parcă uitat aici de americani  în timpul Războiului de Independenţă. Încă de pe pista aeroportului, aveam  senzaţia că aterizasem într-o imensă bază militară. Peste tot eram înconjuraţi de blindate, maşini de teren şi soldaţi ai Naţiunilor Unite. Pentru transferul la hotel am tocmit în schimbul a câţiva dolari un şofer local cu o maşină veche de când lumea. Aveam un parbriz crăpat de-a lungul şi de-a latul, lipit în jumătatea de sus cu mai multe rânduri de scotch maro.

Ca să înţelegeţi mai bine, toată jumătatea de sus era acoperită cu bandă şi nu vedeai nimic prin ea, iar şoferul, mic de statură, privea făcând oarece eforturi prin partea de jos rămasă liberă. Este inutil să vă mai spun că, personal, îmi era greu să mă cocoşez în aşa un hal încât să mă uit drept în faţă, de-a lungul drumului. Oricum, jumătate dintre maşinile întâlnite în trafic erau „tunate" în acest mod, aşa că n-am mai comentat nimic.

În Dili, drumurile sunt foarte proaste. Ca să ajungi dintr-un loc în altul îţi ia o veşnicie. Partea bună este că nu întâlneşti blocaje, ca în alte capitale ale lumii. Din fericire, am intrat rapid în atmosfera unică ce combină elementele europene şi asiatice, iar dincolo de clădirile arse şi de taberele de refugiaţi, descoperi un oraş provocator. Haotică şi plină de hăţişuri, urbea m-a vrăjit cu clădirile coloniale ce aşteptau să fie renovate şi cu arborii „frangipani".  Frumoasele plante ornamentale îşi scuturau nonstop  florile pe străzi, fără să le pese dacă sunt călcate de capre, de găini sau de oameni.

O scurtă plimbare m-a purtat către plajele aurii nu tocmai curate, dar sălbatice.  Evident că, ajuns în Dili, niciun turist nu ratează Cristo Rei, principala atracţie a oraşului. O statuie imensă care-l reprezintă pe Iisus, un fel de copie a binecunoscutului Cristo Redentor din Rio de Janeiro. De altfel, se spune că Mântuitorul din Timor este al doilea ca mărime din lume, secondându-l pe faimosul Christ din Brazilia. Iar unii au remarcat că faţa sa, ridicată de indonezieni în timpul ocupaţiei lor sângeroase, nu priveşte către Biserica Catolică ce guvernează spiritual ţara, ci spre Jakarta. În Timor, el stă pe un glob pământesc şi are mâinile puţin aduse în faţă. De pe stânca impunătoare care-l găzduieşte, se uită la golful Dili. La poalele sale am avut parte de o panoramă spectaculoasă.

Un coconut rece, sub un „banyan" umbros

Dili îşi regăsesşte vechile accente portugheze în vilele cu vedere la mare, în fosta garnizoană colonială construită în 1627 şi în biserica de pe malul mării. Cam toată activitatea turistică se desfăşoară pe malul mării. Un parc separă plaja de restul oraşului, cu pomi „banyan", umbroşi şi generoşi, sub care încape un sat întreg. Pe băncile adăpostite de umbra lor, localnicii obişnuiesc să se relaxeze cu un coconut rece, băutura obţinută din nuca de cocos fiind o emblemă a locului. Pescarii descarcă tot felul de peşti, caracatiţe, homari şi creveţi pe nisip, în cea mai bună piaţă de peşte din tot oraşul.

După-amiaza, locul devine foarte animat. Localnicii joacă fotbal, iar vânzătorii ambulanţi te îmbie cu sucuri reci, gustări şi „satay" (nişte frigărui care se mănâncă cu tot felul de sosuri). În piaţa Tais, ţesăturile timoreze în nuanţe puternice de ciclam, turcoaz şi portocaliu sunt expuse pe mese de lemn, alături de statuete Atauro, cioplite în lemn negru, de săpun condimentat cu scorţişoară, bijuteriide argint şi de săbii de samurai cu un design frumos.

Fără bariere lingvistice

În Dili există şi câteva repere arhitecturale. Muzeul de Rezistenţă, găzduit de vechiul Palat Portughez de Justiţie, a fost distrus parţial în timpul evenimentelor din 1999. Localizat chiar în centru, la doi paşi de CasaGuvernamentală şi de Parlament, între Universitate şi un liceu, este practic o expoziţie de arme folosite în lupta de eliberare, cu scurte descrieri ale evenimentelor din război.

Retragerea indonezienilor a adus după sine un aflux de organizaţii de ajutor internaţional. Prezenţa poliglotă şi internaţională se simte peste tot, inclusiv în bucătărie, care oferă de toate, de la meniuri thai şi indiene la mementouri comestibile ale istoriei portugheze.

Oază de catolicism în Asia

Timorul de Est, după cum îi spune şi numele, se întinde în partea de est a Insulei Timor, aflată la nord de Australia. Pe uscat, ţara se învecinează cu Timorulde Vest, zonă care aparţine  Indoneziei. Sezonul ploios şi sezonul secetos domină climatul tropical al locului. Perioada de secetă durează din iulie până-n octombrie,   iar din decembrie până-n aprilie aveam de-a face cu lunile cele mai ploioase. Urmând acest calendar, turiştii consideră că perioada cea mai bună pentru vacanţe este iunie-septembrie.

Relieful Timorului de Est este dominat deVârful Ramelau (2.963 de metri). Cei mai mulţi dintre locuitori, fapt inedit pentru o ţară din sudul Asiei, sunt romano-catolici,   dar există şi câteva procente de islamişti, protestanţi, hinduşi.

O jumătate de secol sub dominaţie portugheză

Influenţa religioasă se datorează faptului că ţara s-a aflat timp de aproape jumătate de secol a fost colonie portugheză. Limba tetum şi portugheza se numără printre limbile oficiale, dar localnicii folosesc şi fataluku,   idalaka, makalero. De asemenea, foarte vorbite sunt engleza şi indoneziana. De altfel, o cincime din populaţie este de origine indoneziană, dar cei mai mulţi au origini malaeziene sau papuaşe.

Dolarul american a devanit moneda oficială a statului în anul 2000, sub presiunea unei administraţii provizorii gestionată de Naţiunile Unite. În acest mod s-a facilitat oarecum accesul turiştilor, dar cheltuielile populaţiei sărace au crescut într-o oarecare măsură.