Sofia   oraşul care creşte, dar nu îmbătrâneşte jpeg

Sofia - oraşul care creşte, dar nu îmbătrâneşte

📁 Călătorii în istorie
Autor: Corina Gavriş

Capitala Bulgariei, Sofia, s-a transformat în ultimii zece ani dintr-un oraş plictisitor într-o capitală modernă şi plină de viaţă. Sofia poate fi văzută de către unii ca o destinaţie pentru tineri, şi nu numai, doritori de distracţie şi petreceri, decât ca o destinaţie turistică. Doar în centrul oraşului se află peste 300 de cafenele, baruri, restaurante şi cluburi care aşteaptă să îşi servească clienţii.

Există urme arheologice care arată că Sofia era locuită acum 7000 de ani. A avut mai multe denumiri în decursul timpului, iar ruine ale vechilor oraşe se găsesc şi astăzi.

Sofia este şi cel mai mare oraş al Bulgariei, situat la poalele munţilor Vitosha şi Lyulin. Centru economic, social şi industrial aflat în continuă dezvolatare, acesta atrage numeroşi tineri, fiind şi centrul universitar cel mai prestigios.

Deviza oraşului, înscrisă pe blazonul oficial, este:“Creşte, dar nu îmbătrâneşte niciodată”.

Cel mai probabil, numele capitalei vine de la Biserica Sf. Sofia, cea mai veche biserică ortodoxă răsăriteană din oraş. Acest edificiu de cult a fost construit în timpul domniei împăratului bizantin Iustinian. Sub ocupaţie musulmană, biserica a funcţionat ca moschee, ataşându-i-se nişte minarete. În timpul unor cutremure din secolul XIX, unul din minarete a fost complet distrus, iar moscheea abandonată. Lucrările de restaurare au început după 1900, iar în prezent Sf. Sofia este o biserică în cruce cu trei altare.

La început a fost Serdica

Sofia a fost la începuturi o aşezare tracă numită Serdica, fiindînfiinţată către secolul VIII-VII î.Hr.

Cel mai probabil denumirea venea de la numele tribului celtic Serdi, care popula acea aşezare.

Pentru o scurtă perioadă, în secolul IV î.Hr, oraşul a fost condus de către Filip al Macedoniei şi fiul său Alexandru cel Mare.

În preajma anul 29 î.Hr., Serdica este cucerită de către romani. Devine municipiu sub domnia împăratului Traian (97-117 d.Hr.) şi este redenumită Ulpia Serdica.

Când împăratul Diocleţian împarte provincia Dacia în Dacia Ripensis şi Dacia Medieterranea, Serdica devine capitala provinciei Dacia Mediterranea. Pentru un secol şi jumătate oraşul se dezvoltă semnificativ, devenind un important centru politic şi economic.

Sub împăratul Galerius, Serdica devine unul dintre primele oraşe în care creştinismul este oficial recunoscut. În 343 d.Hr. are loc şi un Conciliu ecumenic în acest oraş. Conciliu s-a ţinut într-o biserică pe locul căreia în secolul VI d.Hr. s-a construit Biserica Sf. Sofia.

Serdica era o aşezare de dimensiune medie, dar foarte atrăgătoare prin conceptul de planificare urbană şi arhitecturală, cu foarte multe modalităţi de distracţie şi viaţă socială activă.

Oraşul este distrus de către huni în 447 d.Hr., însă este reconstruit de către împăratul bizantin Iustinian.

Aşezarea este înfloritoare sub domnia lui Iustinian. Este fortificată cu ziduri groase ale căror rămăşiţe pot fi văzute şi azi.

Serdica începe să fie numită şi „Triaditza” sau „Sredetz” de către triburile slavone.

Sofia în perioada Evului Mediu

Sofia devine parte a Primului Imperiu Bulgar în timpul domniei Hanului Krum, în 809 d.Hr., după un lung asediu. Începe să fie cunoscută după numele bulgar „Sredtez” şi se transformă într-o însemnată fortăreaţă, fiind de asemenea şi un centru administrativ important. În 1018, oraşul reintră sub stăpânirea bizantinilor, dar este încă o dată încorporat în Imperiul Bulgar restaurat, în timpul domniei Ţarului Ivan Asan I.

Până în secolul XIV, Sofia  fost un centru înfloritor de desfacere şi comercializare a mărfurilor. E foarte probabil ca populaţia de rând să fi numit acest oraş Sofia, în preajma anilor 1400, după numele Biserici Sfânta Sofia. Cu toate acestea, în diferite documente apare şi sub numele de „Sofia” şi sub numele de „Sredetz”, până către sfârşitul secolului al XIX-lea.

Ocupaţia otomană

Multă vreme Sofia s-a aflat sub ocupaţia otomanilor. La jumătatea secolului al XV-lea Sofia devine capitala provinciei otomane Rumelia, pentru mai bine de patru secole. Acest lucru a încurajat stabilirea multor turci în acest oraş şi a trasformat radical înfăţişarea Sofiei. Au fost construite mult moschei, fântâni şi hamame, băi turceşti cu abur uscat.

Sofia devine capitală

La 4 ianuarie 1878, Sofia este cucerită de forţele ruse ca urmare a Războiului Ruso-Turc dintre anii 1877-1878. În 1879 ajunge capitala Principatului Autonom al Bulgariei, care în 1908 devine Regatul Bulgariei.

Atracţiile Sofiei

Turiştii care vin la Sofia se îndrăgostesc de străduţele mici şi diversitatea clădirilor, pornind de la blocurile comuniste şi frumoasele perle arhitecturale ruseşti şi vieneze, şi ajungând la bisericile în stil neobizantin, o moschee şi o sinagogă aflate în funcţiune.

Un monument de arhitectură foarte valoros din Sofia este şi Catedrala Alexander Nevsky. Cea mai mare catedrală şi una dintre cele mai frumoase biserici din Peninsula Balcanică, cu icoane, fresce şi arhitectură aparte, catedrala a fost construită într-un stil neobizantin. În interior s-au folosit pentru decoraţiuni marmura, onix, alabastru, iar colecţia de icoane ortodoxe este una dintre cele mai valoroase din lume. Catedrala a fost construită pentru a celebra victoria obţinută în urma Războiul de Independenţă (1877-1878) împotriva stăpânirii otomane. Construcţia s-a terminat în 1912, după aproape trei decenii de muncă asiduă, şi poate adăposti peste 5000 de credincioşi.

Biserica Bojana din Sofia a fost înscrisă în anul 1979 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

O mulţime de muzee împânzesc întreg oraşul. Muzeul Naţional de Istorie este unul dintre cele mai mari muzee istorice din Balcani. La Muzeul Etnografic se găsesc peste 50.000 de exponate ilustrând viaţa şi tradiţiile bulgarilor, dar şi exponate de pe alte continente, cum ar fi Asia sau Africa. Galeria Naţională de Artă adăposteşte lucrări ale celor mai mari pictori şi sculptori bulgari.

Cea mai veche clădire din Sofia este o biserică datând din secolul IV d.Hr. şi se găseşte în curtea renumitului hotel Sheraton.

Oraşul dispune de numeroase parcuri, iar adesea turiştii aleg excursiile în împrejurimi, pe muntele Vitosha, un loc excelent pentru relaxare. Grădina Zoologică din Sofia a fost fondată în 1888.

Sofia este un oraş cu o viaţă de noapte spectaculoasă, dispunând de numeroase cluburi de noapte, baruri, puburi, cazonouri, mehane (taverne bulgăreşti tradiţionale) şi restaurante şi, de asemenea, găzduieşte numeroase concerte în aer liber.

Numeroase producţii cinematografice internaţionale s-au turnat pe străzile Sofiei. Bulevardul Vitosha, numit de către bulgari şi Vitoshka, este trecut al 22-lea pe lista străzilor comerciale cele mai scumpe din Europa, reprezentând o arteră cu numeroase magazine de lux şi expoziţii ale designerilor celebri. Faptul că oraşul este situat la poalele muntelui Vitosha adaugă un ingredient specific farmecului general al capitalei bulgare.

Sofia – o destinaţie turistică ieftină

Sofia se află pe primul loc într-un top al celor mai ieftine destinaţii turistice europene realizat de site-ul de turism priceoftravel.com şi citat de Deutsche Welle. Acest top include 40 de oraşe. Clasamentul a fost realizat pe baza preţurilor pentru hotelurile ieftine/bune, transport, mâncare, băuturi/distracţie şi atracţii turistice. O zi la Sofia îl costă pe un turist, în medie, circa 20, 75 de dolari, în timp ce la Bucureşti, care ocupă poziţia a treia în respectivul top, indexul este de 28, 30 de dolari pe zi.