Autor 21367 vizualizări


De pe ţărmul vestic al Europei, exploratorii de odinioară se îmbarcau ca să descopere lumea. Pentru Riviera lusitană, merită să mergeţi până „la capătul Pământului“.

La 18 kilometri de Oceanul Atlantic, ascunsă la umbra munţilor dintr-un superb parc natural, se află Sintra  –  bijuteria coroanei Portugaliei. Aici şi-au făcut castele regii micului popor lusitan care a cucerit odinioară lumea. De aici a urmărit Regele Manuel I întoarcerea lui Vasco da Gama din legendara expediţie în care a descoperit Indiile.

Aici a fost auzită pentru prima oară, la curtea Regelui Sebastian (strănepotul Regelui Manuel I), capodopera „Os Lusíadas“ a poetului naţional Luís Vas de Camões. Şi de aici a plecat în secolul al XIX-lea curentul care a desenat imaginea Europei:arhitectura romantică. Graţie Sintrei, transformată de monarhi într-o reşedinţă de vis şi sursă de inspiraţie pentru ceilalţi regi, turiştii pot vizita astăzi pe tot continentul peisaje fascinante, cu grădini luxuriante, parcuri dantelate şi clădiri de poveste. Captivat de frumuseţea Sintrei, Lordul Byron a intitulat-o „cel mai încântător loc din lume“.

Peleşul lusitan

La Sintra se ajunge lesne. Din capitala Lisabona iei trenul de suburbii, pe care portughezii l-au conceput ca un metrou la suprafaţă  –  rapid, lejer şi foarte curat. În 40 minute păşeşti relaxat pe pământul regal. Să fii pregătit pentru micile străduţe pavate cu piatră cubică, garduri ornamentale şi ziduri placate cu celebrele „azulejos“  – piesele de mozaic viu colorate din ceramică emailată. Casele inspiră cochetărie, ca nişte palate în miniatură. Sunt doar avanpremiera spectaculosului peisaj care a impus Sintra pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Cel mai faimos castel al Sintrei este Palacio de Pena, desemnat una dintre cele şapte minuni ale Portugaliei. Aşezat pe vârf de munte, palatul domină împrejurimile, fiind vizibil în zilele senine de la Lisabona, de la distanţa de 33 de kilometri.

Pena are o arhitectură neobişnuită:îmbină stiluri care exprimă influenţa stăpânitorilor şi cuceririlor Portugaliei –  de la romani şi arabi, la spanioli şi indieni. Un amănunt important:portughezii au lăsat un indiciu săpat în piatră, care spune multe despre mândria lor de a fi marcat era navigaţiei. La intrarea în palat te scrutează de sus Zeul Triton  – fiu al lui Poseidon, zeul mării. Zidurile colorate în nuanţe pastel sunt păzite de porţi maiestuoase, de turnuleţe şi creneluri dincolo de care domniţele oftau de dorul exploratorilor plecaţi să descopere lumea. Le ţineau de urât somptuoasele decoruri interioare,  de un lux extravagant, care a fost îmbogăţit de darurile aduse din expediţii. Sala de bal, cu oglinzi imense, draperii roşii şi canapele aurii, păstrează şi acum parfumul acelei epoci.



Exotismul colonial înfloreşte în grădinile Palatului Pena. Din teritoriile îndepărtate ale Imperiului Portughez, a cărui principală colonie era Brazilia, au fost aduse specii de copaci şi flori neobişnuite. Iar din cel mai înalt punct al parcului, Cruz Alta, veghează statuia celui care a fondat complexul:Regele Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha, bunicul matern al Regelui Ferdinand al României. Poate şi datorită descendenţei germane a dinastiei, Palatul Pena este adesea comparat cu Castelul Neuschwanstein din Bavaria.

„Edenul glorios“

Dar Pena este doar cel mai vestit palat al Sintrei. În centrul istoric al oraşului cu 33.000 de locuitori domneşte Palatul Regal. A fost întemeiat în anii 1400 şi este uşor de recunoscut datorită celor două turnuri conice înalte de 33 de metri, care aparţin uriaşei bucătării regale. Aici se ţineau ospeţele de vânătoare pentru 1.000 de persoane, nobili din curtea regală şi invitaţi ai acesteia. Turnurile conice, devenite una dintre mărcile Sintrei, au fost gândite în această formă asemănătoare furnalelor pentru a ţine eventualele incendii departe de corpul palatului.

Palatul din Evul Mediu care a supravieţuit timpului a fost extins de Regele Manuel I, cel în timpul căruia expansiunea Imperiului Portughez a atins apogeul. Tot el a construit Mănăstirea Nossa Senhora da Penha, de unde a urmărit întoarcerea triumfală a lui Vasco da Gama din expediţia care a desenat harta pământească. Palatul deţine cea mai mare colecţie din lume de „azulejos“, mozaicul de inspiraţie maură – expresie a artei pe care ibericii au denumit-o „mudejar“ (domestică). Un salon întreg este dedicat aici panopliei Regelui Manuel şi a celor 72 de familii de nobili. Cea mai mare încăpere este Sala Lebedei, care are pictată câte o lebădă pe fiecare panou octogonal al tavanului – „moft de renascentism italian“, spun lusitanii. Sala găzduia banchetele, spectacolele, balurile unde curtenii aplaudau încântaţi reprezentaţiile trupei lui Gil Vicente, părintele teatrului portughez.

A treia comoară din lanţul monumental al Sintrei este Monserrate Palace, fabuloasa reşedinţă estivală a unui viconte englez, Sir Francis Cook. Magnifica grădină a palatului este una dintre cele mai frumoase grădini botanice din Portugalia, având cascade, mici lacuri şi 3.000 de specii exotice. Palatul a fost vizitat în 1809 de Lordul Byron, romanticul poet britanic. El a cântat splendoarea Sintrei, numind-o „un Eden glorios“ în poemul „Childe Harold’s Pilgrimage“.


Şi dacă vorbim de glorie, completaţi turul palatelor Sintrei cu vizite la minunata Quinta da Regaleira, la Seteais Palace, la Palatul Naţional Queluz şi la Castelul Dos Mouros. Vă puteţi face o idee despre măreţia trecutului unui popor care a reuşit să se împace cu prezentul mai puţin glorios. Reculegerea se poate face în micile capele de pe proprietăţile nobiliare sau pierduţi în vegetaţia sculpturală a grădinilor cu grote, fântâni arteziene, băncuţe şi foişoare.

La marginea Vechii Lumi

Exploraţi împrejurimile Sintrei mergând 18 kilometri până la ţărmul Oceanului Atlantic, la Cabo da Roca, punctul cel mai vestic al Europei continentale. Aici era înainte „capătul Pământului“, la 38º 47’ Nord latitudine şi 9º 30’ Est longitudine. Farul străjuieşte promontoriul de un peisaj ameţitor, cu stânci înalte de 100 de metri, care păzesc coasta bătrânului continent. La 8 kilometri de centrul Sintrei pătrundeţi în Convenţia Capucinilor, un mic cartier auster al călugărilor.

Mănăstirea din lemn are tavanul căptuşit cu plută – material care fereşte de umiditate şi dă o bună acustică slujbelor de rugăciune. Călugării locuiau în chilii de piatră sau chiar în grote, unde petreceau chiar şi 30 de ani în sihăstrie. Farmecul cartierului îl dă labirintul de vegetaţie, cu stânci şi cruci de piatră acoperite de muşchi de pădure şi cu capele ascunse printre stejarii seculari. Revenind în civilizaţie, vizitaţi Muzeul Ştiinţei Vii, un fost depou de tramvaie transformat într-un centru care expune invenţii şi provocări ale tehnologiei.

Întoarceţi-vă în lumea copilăriei trecând pragul Muzeului Jucăriilor, cu maşinuţe vintage, trăsuri, păpuşi antice. O „jucărie“ reală este chiar tramvaiul retro din Portugalia. Vopsit în roşu şi galben, cu interior şi băncuţe de lemn, tramvaiul fără geamuri străbate vertiginos străzile înguste ale oraşelor Portugaliei. În nostimul „carro eléctrico“ recunoşti turiştii după zâmbetul fermecat de copii nimeriţi în Luna Park. Tramvaiul este cel mai pitoresc mijloc de transport al pasagerilor care călătoresc în timp, în viteză şi în siguranţă.


După atâta cutreierat este cazul să vă opriţi la o terasă din centrul istoric. Sau, ca să faceţi ceva economie, căutaţi una dintre micile cafenele şi ceainării care împânzesc Sintra. Atenţie la ce comandaţi la localurile decente, vă puteţi trezi cu o notă piperată de plată! Deşi portughezii sunt blajini, calmi şi paşnici, comercianţii nu au scrupule să exploateze pofta turiştilor de a gusta din delicatesele locului: salatele de ton cu legume, frigăruile şi peştele fript, berea uşoară şi bestialele pastéis de nata (prăjiturele cu cremă de ou, vanilie şi scorţişoară), queijadas (prăjituri cu brânză), travesseiros (foetaj) sau doce de leite (cremă de zahăr ars).

Tot la categoria trufandale intră muzica fado, jazz sau blues, care este cântată live aproape la fiecare local. De la o masă portugheză te ridici întotdeauna uşor, deşi ai mâncat pe săturate. La soare în Sintra, Estoril şi Cascais Praia das Maçãs, Praia da Adraga, Praia Grande, Praia Pequena, Praia de Sao Julião, Praia de Magoito sunt plajele de aur care mărginesc Sintra, pe care portughezii le numesc „sanctuare de plăcere“. Plaja Portugaliei este întinsă, cu nisip extrafin de culoare aurie – loc perfect pentru destindere absolută.

Pe de altă parte, valurile Atlanticului oferă adrenalină pură pentru iubitorii sporturilor nautice. La mică distanţă de Sintra se află Estoril şi Cascais, alte două faimoase staţiuni turistice ale Rivierei lusitane. La Estoril este cel mai mare cazinou al Europei, fiind terenul de golf şi de tenis al protipendadei. Staţiunea luxoasă a fost sursă de inspiraţie pentru Ian Fleming, creatorul lui James Bond. Pentru români, Estoril are o semnificaţie aparte: este locul de refugiu al Regelui Carol al II-lea, care şi-a trăit aici ultimii ani de viaţă, împreună cu Elena Lupescu. Cascais, un fost sat pescăresc, a devenit staţiunea preferată a aristocraţiei Europei în perioada interbelică.

Este renumit pentru aerul său cosmopolit şi elegant, iar legenda spune că acela care a descoperit de fapt America, 10 ani înaintea lui Cristofor Columb, a fost un localnic, Afonso Sanches. La întoarcerea pe continent, Sanches şi echipajul său au fost găzduiţi de Columb, care a pus mâna pe jurnalul lor de bord şi a refăcut traseul, primind toţi laurii posterităţii.

Vezi aici GALERIE FOTO


Citește mai mult: adev.ro/mp49nb