Povestea insulelor Feroe, tărâmul de basm din Atlanticul de Nord

Autor 43989 vizualizări


La jumătatea drumului dintre Norvegia şi Islanda se aştern 18 insuliţe fermecătoare, locuite de nu mai mult de 50.000 de oameni. În zilele senine, peisajul stâncos, cu porturi naturale şi fiorduri, se dezvăluie în toată splendoarea sa, iar de pe vârful celui mai înalt munte, Slættaratindur (882 m.), se poate admira întinderea magnifică a oceanului.

“Insulele oilor”(‘fær’ în nordica veche înseamnă oaie, iar øerne este pluralul lui ‘ø’, insulă în daneză), divizate în 34 de municipalităţi şi 6 regiuni, sunt din 1948 parte autonomă a Danemarcei, care încă se ocupă de politica externă şi de justiţie. Populaţia este foarte împrăştiată şi urbanizarea s-a produs constant doar în ultimele decenii, ceea ce a contribuit la menţinerea unei înfloritoare culturi rurale. Economia se bazează pe o industrie piscicolă profitabilă.

Dincolo de jocul de lumini şi umbre dintre soare, nori, păşuni şi mare se ţese istoria destul de palpitantă a acestor insule unice. Excavările de pe Sandoy confirmă prezenţa umană în Feroe în secolul al IV-lea. Identitatea locuitorilor este însă greu de precizat. Putem face speculaţii despre primii colonizatori pornind de la scrieri mai târzii. Dicuil, un călugăr irlandez aflat în exil la curtea lui Carol cel Mare de la Aachen, scrie despre un om care ar fi discutat cu un preot care ar fi vizitat, cel mai probabil, insulele Feroe. Preotul susţinea că, în jurul anului 825, călugării irlandezi care trăiseră pe insule în ultimii 100 de ani au fost în cele din urmă izgoniţi de către grupuri venit din nord. O altă poveste, puţin mai îndoielnică, ne relatează despre abatele Sf. Brendan, care în secolul al 6-lea a plecat în căutarea ‘insulelor promise cu sfinţi’, un fragment mai concret făcând referire la o vizită în insule populate cu oi şi paradisuri cu păsări, la care se ajungea după câteva zile pe mare pornind din Scoţia. În secolul al 9-lea sosesc colonişti veniţi din Norvegia, fie pentru a căuta noi pământuri fie pentru a scăpa de tirania regelui Harald I. Vikingii îi alungă aşadar pe aşa-numiţii Papar, un ording călugăresc irlandez.

În jurul anului 900 se pun bazele adunării Althing, un soi de parlament (mai vechi decât în cazul Islandei poate), conform sursei principale pentru istoria veche a feroezilor, ‘Færlinga Saga’, scrisă în secolul al 13-lea. La finele secolului al 10-lea. Sigmundur Brestisson şi familia sa fug în Norvegia ca urmare a raidurilor majore ale invadatorilor din nord, iar regele norvegian Olaf Tryggvason îi cere să se întoarcă pentru a prelua controlul, în numele coroanei norvegiene. Îi cere de asemenea şi introducerea religiei creştine în zonă. Când Sigmundur încearcă să îi convertească pe feroezi citind decretul lui Harald în Althing, aproape că este linşat de mulţime. Recurge astfel la metoda mai puţin paşnică:îi jefuieşte casa lui Trondur, cea mai importantă căpetenie a vikingilor, fortându-l să se convertească sub ameninţarea sabiei. În 1005 acesta se răzbună, atacând ferma lui Sigmundur care fuge în Skuvoy, dar sfârşeste ucis de un localnic.

În 1035 insulele Feroe intră sub dominaţia norvegiană în sfârşit, odată cu moartea lui Trondur. Aproape 100 de ani mai târziu se naşte Sverre Sigurdsson, copilul unui feroez pe nume Unås. Sverre se mută din Norvegia în Feroe, unde este crescut de unchiul său Roe, episcop în Kirkjubøur. Sverre studiază teologia urmând să devină preot, numai că viaţa sa ia o întorsătură neaşteptată când mama sa, Gunnhild, îi dezvăluie că este de fapt fiul regelui norvegian, Sigurd Munn. Sverre îşi croieşte drum către putere şi reuşeşte în 1184 să urce pe tronul Norvegiei.

În 1524, regele Norvegiei şi Danemarcei, Christian al II-lea, pleacă în exil, oferind insulele Feroe şi Islanda lui Henric al VIII-lea al Angliei drept garanţie pentru un împrumut. Regele englez refuză, unii istorici considerând că astfel a fost evitată dispariţia limbilor locale, aşa cum s-a întâmplat în insulele Shetland şi Orkney. Succesorul Christian al III-lea introduce luteranismul în insule, în locul catolicismului. Când Norvegia este cedată în 1814 coroanei suedeze, teritoriile vestice rămân însă sub suzeranitate daneză. Insulele, favorizate de distanta faţă de putere, şi-au păstrat o cultură şi jurisdicţie specifică, la umbra Althing-ului, numai că în 1816 este introdus sistemul judiciar danez. În paralel, feroezii se luptă pentru individualitate – în 1846 Ulricus Hammersheimbcreează un sistem de scriere pentru feroeză. Constituţia daneză din 1849 este una mai democratică, permiţând restabilirea Løgting drept consiliul local cu rol consultativ.

Monopolul asupra comerţului cu Feroe datează pe prin secolul al 16-lea, cu toate acestea, regele danez îl acordă adesea unor anume indivizi. În 1709 regele reia monopolul pe proprie răspundere. Există un singur magazin în Tórshavn, în 1830 deschizându-se alte trei, toate sub autoritatea monopolului comercial danez, abolit însă 26 de ani mai târziu. În plus, economia creşte constant ca urmare a pescuitului extensiv şi accesului la apele daneze. Condiţiile se viaţă se îmbunătăţesc, iar populaţia se măreşte. La începutul secolului al 20-lea apar şi primele partide politice, Partidul Unionist (Sambandsflokkurin) şi Partidul Autonomiei (Sjálvstyrisflokkurin). Studenţii feroezii din Copenhaga concep primul steag în 1919, arborat pentru prima oară în comunitatea Famjin. Până în 1938, în general este permisă doar limba daneză în instituţiile de învăţământ şi biserici, exceptând uneori grădiniţele. Din acest an ambele limbi obţin statut de egalitate, iar în 1948 feroeza devine limba principală de predare.

În timpul celui de-al doilea război mondial, forţele britanice lansează operaţiunea “Valentine”, adică ocuparea insulelor în ideea prevenirii unei invazii germane. Britanicii părăsesc Feroe în 1945, dar în tot acest timp, feroezii se autoguvernează. Şi în mod inevitabil, se evaluează în mod oficial chestiunea la referendumul din anul următor. O majoritate la limită votează pentru independenţă, numai că alegerile parlamentare se soldează cu o majoritate care doreşte să rămână sub control danez. În schimb, este elaborat un act de acordare a autonomiei, care permite feroezilor să decidă în majoritatea chestiunilor interne. Actul este reînnoit şi extins în 2005, de exemplu guvernul are acum autoritate asupra aeroportului Vága Floghavn şi bisericii feroeze, Fólkakirkjan.

Acum că ştim câte ceva despre povestea insulelor atlantice, unul din micile secrete ale Europei, putem îndrăzni să descoperim şi mai multe despre acest loc fascinant din lumea nordului şi chiar să îl explorăm virtual prin intermediul îndrăzneţului proiect Google Sheep View. 

sursa foto:The Atlantic

""