Autor 4356 vizualizări


Porta Nigra este cea mai impozantã construcţie de la nord de Alpi şi simbolul incontestabil al oraşului Trier. Denumirea de ”poarta neagrã” o primeşte în evul mediu, ca rezultat al intemperiilor ce s-au abãtut asupra sa. Iniţial monumentul din gresie de culoare deschisã se numea Porta Martis, porta zeului Marte.

Porta Nigra a fost ridicatã în secolul al doilea (probabil 180) în partea nordicã a fortãreţei oraşului, devenind în secolul al treilea o piesã de rezistenţã importantã impotriva atacurilor germanicilor, în ciuda cedãrii în faţa alamanilor în 275. Atât denumirea de Porta Nigra, cât şi cea de Porta Martis apar într-o lucrare de secol XII, ”Gesta Treverorum”, în care autorul stabileşte originea schimbãrii numelui în tristeţea care îi cuprinde pe treveri când au pãrãsit regiunea.

Acelaşi autor susţine cã Trier a fost fondat în anul 2003 a.Hr. de cãtre treveri, dar de fapt romanii sunt cei care pun piatra de temelie în 16 a.Hr. La o privire mai atentã a pietrelor de nisip se pot observa semne de dãltuire, mãrci ale meşterilor, cele mai multe în turnul vestic, acestea nu permit însã o datare absolutã, dar se poate deduce cã ridicarea porţii a durat între doi şi patru ani şi nu a existat niciodatã o finalizare absolutã. De exemplu pietrele de la intrarea nordicã nu au fost niciodatã şlefuite, iar cele care ieşeau în afarã ar fi zãdãrnicit amenajarea de intrãri mobile.

Cu toate acestea, intrarea a fost utilizatã vreme de câteva secole pânã la finele stãpânirii romane în Trier. Chiar şi ochiului neexperimentat îi creeazã impresia de ceva neterminat, datoritã detaliilor precum semi-colonadele faţadei laterale sau gãurile lãsate de hoţii de metal care au sustras accesoriile de fier sau plumb. Poarta era parte dintr-un sistem de patru zone de acces al oraşului, alãturi de Porta Alba în est, Porta Media în sud şi Porta Inclyta în vest, iar astãzi este singura care a supravieţuit.

La mult timp dupã apusul Imperiului Roman, prin 1028 se refugiazã în turnul estic al porţii un eremit din Siracuza pe nume Simeon dupã pelerinajul în Ierusalim. Pentru cã acesta se afla în relaţii foarte bune cu arhiepiscopul Poppo din Trier, ierarhul ordonã  ca poarta sã fie transformatã într-o bisericã. Transformarea are loc fãrã mari modificãri ale clãdirii romane. Au fost adãugate doar corul, clopotniţa şi treptele şi reduse bolţile interioare.

Curtea interioarã a fost prevãzuta cu acoperiş, au fost introduse tavane intermediare, galeriile au fost refolosite ca nave laterale şi spaţiul turnurilor ca pronaos. Camerele din bisericã puteau fi accesate prin vechile ferestre ale turnului vestic care s-au lãrgit pentru a deveni uşi vizibile şi astãzi.  În 1150 se adaugã o absidã în est, una din puţinele modificãri medievale ale porţii negre încã vizibile.

Biserica suferã însã prefaceri decisive în secolul al XVIII-lea, când clopotniţa capãtã un aspect baroc, frontonul roman din turnul vestic este înlocuit printr-o balustradã, spaţiile interioare devin baroce prin extinderea ferestrelor romane.

Mai ales partea superioarã a bisericii se îmbogãţeşte, dar impresia de strãlucire nu va dura mult, cãci dupã cucerirea oraşului din 1794 trupele revoluţionare franceze distrug acoperişul, demonteazã ceasul şi prelungesc interiorul. Napoleon desfiinţeazã biserica Sf. Simeon în 1802 şi ordonã revenirea la caracteristicile arhitectonice romane. Sub dominaţia prusacã construcţia se elibreazã aproape integral de adaosurile medievale, pentru ca în 1876 soclul sã revinã la standardele romane.

Porta Nigra este o construcţie de o lãţime de 36 de metri şi o înãlţime medie de 25 de metri, formatã de fapt din douã porţi, o curte interioarã şi douã turnuri înalte. Materialul folosit este o gresie rezistentã, legatã doar prin cleme de fier, fãrã mortar. Are o faţadã palaţialã şi este împãrţitã foarte simetric.

Parterul alcãtuieşte un frontal împãrţit prin semi-colonade. Ambele etaje nu sunt la mare înãlţime şi prezintã rânduri omogene de ferestre. Turnurile apar în partea nordicã de formã semi-circularã, ceea ce conferã clãdirii un aspect oarecum agresiv. Corul poligonal ridicat pe partea esticã are o importanţã artisticã deosebitã, reprezentând unul dintre elementele principale de arhitecturã romanicã dn secolul al XII-lea. Înãlţimea absidei se remarcã printr-un pervaz ornamentat în stil romanic. Ferestrele sunt plasate în nişe separate prin coloane.

Curtea interioarã corespunde în mare împãrţirii exterioare, doar cã în loc de semi-colonade avem pilaştri. În vremea romanilor servea drept o capcanã ingenioasã pentru duşmanii care reuşeau sã treacã de intrare. Astãzi monumentul se prezintã în starea în care a fost remodelat de Napoleon, fiind parte a patrimoniului UNESCO şi cel mai cunoscut simbol al oraşului Trier.