Autor 6931 vizualizări


Cu toate că a fost amenajat în onoarea monarhiei române, Parcul Carol a reunit încă de la început simboluri ale diferitelor culturi şi regimuri politice care au abundat teritoriul României de-a lungul timpului. Este poziţionat pe Dealul Filaret, peste drum de un alt punct istoric al Bucureştiului, Gara Filaret – prima gară din Capitală (inaugurată în 1869), în care astăzi funcţionează autogara omonimă – şi a rămas un loc de destindere şi relaxare, care respiră prin toţi porii istorie. 

Ideea amenajării Parcului Carol I a aparţinut lui Ion N. Lahovari, ministrul Domeniilor în guvernul George Cantacuzino, şi tatăl frumoasei prinţese Martha Bibescu. Anul 1906 a fost un an de sărbătoare pentru români: 1800 de ani de la cucerirea Daciei de împăratul Traian în anul 106, 40 de ani de la venirea în țară a lui Carol I (1866) și a 25 de ani de la proclamarea Regatului României în anul 1881. Momentul a fost sărbătorit, la ideea lui Take Ionescu, pe 6 iunie 1906 prin Expoziţia Generală Română, organizată în nou-înfiinţatul parc: „prima noastră Expoziție națională, adevărată serbare a muncii românești”, după cum spunea în discursul său chiar regele Carol I.

Parcul a fost amenajat în perioada 1900-1906, iar planurile sale poartă semnătura arhitectului peisagist Édouard Redont, cel care s-a ocupat şi de parcul Bibescu, astăzi Nicolae Romanescu, cel mai cunoscut parc din Craiova. Aşadar, după şase ani, cele 41 de hectare s-au transformat într-o oază de linişte şi cultură.

Minunile din Parcul Carol I

Vizitatorul este întâmpinat la una dintre intrări de o frumoasă fântână arteziană. În perioada 9 mai-9 iunie 1935, Regele Carol al II-lea a organizat prima ediţie a festivalului „Luna Bucureştilor”, iar pentru a marca momentul Majestatea Sa a decis ca în Piaţa Mareşal Joffre din faţa parcului să amplaseze un monument, care s-a dovedit a fi de mare anvergură: fântâna Zodiac. Proiectul a fost realizat de către arhitectul Octav Doicescu, iar ideea decorării sale cu cele 12 zodii, din marmură neagră, a aparţinut sculptorului Mac Constantinescu. Şi tot din sfera „hidrografică” este şi fântâna George Grigore Cantacuzino, monument neoclasic, de o frumuseţe uimitoare, ridicat în anul 1870. Construirea sa a fost finanţată de către Primăria Bucureştiului, prin iniţiativa primarului al cărui nume îl şi poartă fântâna, iar partea artistică a fost creată de către arhitectul Al. Freiwald şi sculptorul Karl Storck.

Şi pentru că Parcul Carol se dorea a fi un spaţiu de agrement, dar pus sub semnul culturii, tot în 1906 a fost deschis publicului un teatru de vară, construit după model roman, cunoscut astăzi iubitorilor de muzică şi nu numai drept Arenele Romane. Complexul a fost ridicat de către arhitectul Leonida Negrescu, cel care a colaborat şi la ridicarea Ateneului Român. În perioada comunistă, Arenele Romane au fost modernizate şi, mai ales, adaptate cerinţelor noului regim – spaţiul a fost mărit, însă au fost înlăturate toate decoraţiunile şi însemnele care aminteau de perioada monarhică din România.


Cu toate că parcul în sine, dar şi majoritatea pieselor din el care îl înfrumuseţează au fost realizate în timpul monarhiei, locul de pe Dealul Filaret este cunoscut mai degrabă datorită Mausoleului. Actualul edificiu, înalt de 48 de metri, a fost construit în perioada 1959-1963, pe locul în care se afla Mormântul Ostaşului Necunoscut – monument realizat în 1923, închinat memoriei celor care au căzut pe frontul Marelui Război, care a fost strămutat la Mausoleul de la Mărăşeşti în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1958 şi readus în Bucureşti, în actualul Mausoleu din Parcul Carol I pe 25 noiembrie 2006. Aşadar, edificiul denumit de comunişti „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” este astăzi, aşa cum se dorea iniţial de familia regală, un simbol al jertfei pentru România Mare, purtând denumirea de „Memorialul Eroilor Neamului”, prin Hotărârea de Guvern nr.654/24.05.2006.

Un monument mai puţin cunoscut din acest parc este Turnul de apă „Cetatea lui Ţepeş Vodă”, cunoscut simplu sub denumirea Castelul Vlad Ţepeş, ridicat tot în 1906, odată cu parcul. După cum îi spune şi numele, această clădire reproduce, la o scară mai mică, celebra Cetate Poenari ridicată de domnitorul Vlad Ţepeş. Cetatea a fost gândită ca un turn pentru apă, pe care pompierii să îl aibă în preajmă în caz de incendiu în parc sau în împrejurimi. De-a lungul timpului a avut mai multe funcţii, precum: cazarmă destinată corpului de gardă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut sau corp de gardă pentru o unitate militară, astăzi fiind sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

Parcul Carol I, cunoscut şi sub denumirea comunistă de Parcul Libertăţii, este descris cel mai simplu şi cel mai bine de către istoricul George Potra: „rămâne una dintre marile grădini ale Capitalei, atât ca întindere, cât şi ca frumuseţe”.

Acest material este realizat prin Programul de promovare a patrimoniului turistic "Destination: Bucharest".