Palatul Schonbrunn, un simbol al Vienei
Palatul imperial Schonbrunn, cu anexele şi parcul circular, este unul dintre cele mai importante monumente austriece. Declarat monument naţional, întregul complex căruia îi aparţin castelul, parcul cu numeroasele construcţii, fântâni şi statuete, precum şi grădina zoologică, cea mai veche din lume, face parte din 1996 din lista patrimoniului cultural Unesco.
Palatul Schonbrunn în Evul mediu
Istoria palatului Schonbrunn şi a edificiilor ce l-au precedat porneşte din Evul Mediu. Întregul complex era denumit „Katterburg” încă de la începutul secolului al XIV-lea şi aparţinea domeniilor feudale ale abaţiei Klosterneuburg. De-a lungul secolelor sunt menţionaţi mai mulţi chiriaşi, o parte dintre ei personalităţi ale vremii, printre care primarul Vienei, Hermann Mayer în 1548.
Click aici pentru mai multe fotografii
În 1569 complexul devine proprietatea Habsburgilor mulţumită lui Maximilian al II-lea cu un contract de vânzare care presupunea o clădire, o moară, un grajd, un parc şi o livadă.
La moartea neaşteptată a lui Maximilian în 1576, Katterburg-ul este preluat de Rodolfo al II-lea care a alocat fonduri exclusiv pentru întreţinere. Apoi împăratul Mattia a folosit complexul ca rezervă pentru vânătoare. Şi succesorul său Ferdinand al II-lea, împreună cu soţia sa Eleonora de Gonzaga, ambii împătimiţi vânători, înnoptau la Schonbrunn în timpul partidelor de vânătoare. În 1642 apare pentru prima dată atestată în documente denumirea de Schonbrunn.
În 1683 devastările survenite în urma celui de-al doilea asediu al Vienei de către turci, nu ocolesc nici palatul Schonbrunn şi grădina zoologică. Împăratul Leopold I care întră în posesia palatului în 1686 i-a decizia de a încredinţa complexul moştenitorului tronului, Giuseppe. Nu peste mult timp, la curtea imperială ajunge arhitectul Johann Bernhard Fischer von Erlach care în 1689 devine tutore al arhitecturii moştenitorului la tron.
În iarna anului 1742-1743 au fost demarate primele lucrări de construcţie ale castelului incomplet care au culminat cu realizarea unui amplu proiect de refacere căruia complexul îi datorează aspectul din ziua de azi.
După moartea Mariei Tereza, castelul Schonbrunn a rămas nelocuit şi a fost utilizat ca reşedinţă estivă la începutul anilor 1800 sub împăratul Francisc al II-lea. În acea perioadă au loc şi cele două ocupaţii ale palatului de către Napoleon în 1805 şi în 1809, în timpul cărora împăratul francez se cazează printre altele în camera destinată memoriei lui Francisc Stefan, în cea orientală. Cu ocazia Congresului de la Viena din 1814/1815 s-a ajuns la concluzia că palatul Schonbrunn are nevoie de lucrări de restaurare imediate. Astfel, în perioada 1817-1819 are loc o transformare a faţadei după planurile arhitectului Johann Aman, care dăinuie până în zilele noastre.
În camera orientală a palatului Schonbrunn se naşte moştenitorul tronului Austriei, Francisc Giuseppe
În 1830 se naşte în camera orientală a palatului Francisc Giuseppe, fiul lui Francisc Carlo şi Sofia şi viitorul moştenitor al tronului. Devenit împărat în 1848, Francisc Giuseppe alege palatul Schonbrunn ca reşedinţă preferată, în care decide să locuiască până la moarte în 1916.
Apartamentele sale erau compuse din sală de audienţe, birou şi cameră de dormit. În 1854 are loc nunta cu Elisabeta şi totodată sunt demarate lucrări de refacere a zonei de inspiraţie occidentală ce urma să fie ocupată de împărăteasă. Şi apartamentele Elisabetei cuprindeau mai multe camere, ce aveau în centru salonul împărătesei, unde îşi primea invitaţii. Camera de dormit, camera de toaletă şi cabinetul pentru studiu erau camere private ale Elisabetei şi conţineau mobile grele din polixandru.
Primei născute, Gisell, îi erau încredinţate camere adiacente celor ale împărătesei, în timp ce principelui moştenitor Rodolfo i-a fost dat în 1867 aşa numitul „apartament al principelui moştenitor”. La parter s-au conservat aproape toate decoraţiile din stuc de pe plafon, din perioada Mariei Teresa, la fel şi panourile din aur, sau peisajele pe pânză.
Din 1869 şi până acum s-au realizat ample operaţiuni de restaurare respectând decoraţiunile roccoco din secolul al XVIII-lea. Lucrările s-au concentrat pe cele două galerii şi camere din aripa orientală, destinate apartamentelor pentru oaspeţi.
