Autor 20453 vizualizări


Dacă ajungi la Durau vei găsi acolo o rămășiță a feudalismului românesc târziu, Palatul Cnejilor, sau mai degrabă ce a mai rămas din el. Deși încărcat de istorie, locul nu te frapeaza prin spectaculozitate:o parcare stâmtă și un turn în paragină.

Povestea lui este una demnă de legendă, plină de intrigi și de istorii captivante. Pe vremuri aici se aflau ruinele mânăstirii Pionul, asezată pe locul unui schit mai vechi și ridicată de Gheorghe Hatmanul, pe la 1640.

06-palatul-cnejilor

Datorită puternicei influențe a fratelui sau, voievodul Vasile Lupu, schitul cel vechi a dobândit moșii numeroase, întărite și întregite pe tot parcursul secolului al XVIII-lea. Pământul dobândit astfel, prin voință domnească, a dus la inevitabile conflicte, în cazul acesta purtate cu vestiții boieri Cantacuzini.   După obținerea titlului de cneaz în Rusia de către Matei Cantacuzino, fiii săi au revenit în țară, intensificându-și atacurile juridice împotriva Mănăstirii Pionul. În ciuda eforturilor mitropolitului  Veniamin Costache mănăstirea își pierde cea mai mare parte din moșii, iar în 1840 călugării sunt nevoiti să se retragă la o bisericuță de lemn, Schitișor, aflată la departare de vreo 2 km.

05-palatul-cnejilor

Obținând dreptul de proprietate în 1839, Cantacuzinii transforma așezarea mănăstireasca în curte boierească fortificată, modificând chiliile, construind anexe, întărind zidul de incintă. Astfel s-a născut Palatul Cnejilor, în fapt o locuință boierească aflată la limita între conac și palat, clădită după toate regulile feudale.

Perioada de strălucire a Palatului Cantacuzin de la Schit a durat între anii 1840-1852 când a fost vizitat de Wilhelm von Kotzebue, Alexandre Dumas, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi și Alecu Russo..  Cheltuind peste măsura pentru a menține un fast nobiliar cu care au fost învățați, Cantacuzinii rămân datori și își pierd toate proprietatile. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica le-a scos moșiile la licitație. Moșia Hangu, unde se află Palatul Cnejilor, a fost cumpărată în anul 1852 de Smaranda Sturza pentru suma de 142.000 galbeni austrieci și olandezi.

Continuarea pe turismistoric.ro