Nicaragua renaşte din cenuşa vechilor conflicte jpeg

Nicaragua renaşte din cenuşa vechilor conflicte

Managua este o capitală a contrastelor, care face eforturi pentru a-şi pune în valoare calităţile. Arhitectura din centrul vechi, turismul eco sau peisajele vulcanice atrag, în sfârşit, turiştii,

„Ştii că Nicaragua este ca Madonna?", m-a întrebat şoferul meu de taxi, în timp ce schimba postul de radio la care se auzeau acordurile melodiei „Like a Virgin". Mi-am pus mintea la contribuţie încercând să găsesc un numitor comun (Origini latine? Catolică?) şi am ridicat din umeri. „Suntem o ţară capabilă să se reinventeze iar şi iar", mi-a răspuns făcându-mi cu ochiul şi râzând cu toţi dinţii. Pe undeva, probabil că omul nostru avea dreptate. Dictatura Somoza, care a început în anii 1930, a dus la aproape cinci decenii de revoluţii şi contrarevoluţii. Şirul acestor războieli nesfârşite a fost întrerupt doar de un cutremur devastator în 1972.Anii '80 au venit cu un conflict violent între guvernul sandinist de stânga şi rebelii sprijiniţi de americani. Dar, în ultimii ani, Nicaragua tinde să devină o eco-destinaţie interesantă şi o ţară din ce în ce mai sigură. Acum se află pe locul doi la acest capitol în America Centrală, după Costa Rica.Ţara merge înainteOdată ajuns la faţa locului, am descoperit că, din perspectiva preţurilor, Nicaragua  este un chilipir. Poţi trăi ca un rege cu  bani puţini, deşi mai este încă de lucru la capitolul servicii turistice. Majordomii de plajă încă nu au ajuns aici, iar soldaţii nu au dispărut definitiv din peisaj. Dar ţara merge înainte.

Peisajele luxuriante şi vulcanii înalţi, care au fost locul de agrement preferat de turiştii cu rucsacuri în spate, atrag din ce în ce mai mulţi vizitatori. Dincolo de natură, zona ispiteşte şi cu dimensiunea sa cultural-istorică, din peisaj nelipsind o serie de clădiri coloniale ori muzee interesante.Navele de croazieră opresc acolo în mod regulat, încă din 1996, iar numărul de vizitatori creşte. Cei mai mulţi turişti sunt europeni, iar Statele Unite se află, deocamdată, doar pe locul al treilea.Capitala verdeluiManagua arată, într-un fel, ca un oraş lovit de bombe. Capitala este înşirată destul de dezorganizat, fără un centru modern propriu-zis. După cutremurul devastator din 1972, au avut loc Revoluţia şi bombardamentul din partea vechilor lideri. Elita bogată a fugit la Miami, iar în Managua limbile ceasornicului păreau a se învârti în sens invers.

Astăzi, urbea face eforturi să renască pas cu pas: are pieţe superbe, staţii haotice de autobuz, baruri tematice şi cluburi zgomotoase de dans. Culoarea predominantă este verdele, uşor de remarcat peste tot: pe bulevarde, trotuare, în parcuri, sensuri giratorii, grădini, curţi şi cartiere.Centrul vechi lasă impresia că nu s-a schimbat prea mult, în ciuda vicisitudinilor. Am văzut mai multe clădiri istorice, dar cel mai mult mi-a atras atenţia Vechea Catedrală de Santiago - bombardată,  avariată şi abandonată, dar, totuşi, în picioare! Ea este închisă publicului, deoarece guvernul se teme că s-ar putea prăbuşi peste turişti.În Plaza de la Republica se află şi Palatul prezidenţial, dar şi Muzeul Naţional. Piaţeta se termină cu un parc frumos, dotat cu bănci vopsite proaspăt, cu o mulţime de copaci, de chioşcuri ori chiar mausolee. De asemenea, destul de aproape de centrul istoric am fost surprins de malul lacului Managua. Nivelul de poluare face imposibilă o baie acolo, însă peisajul şi zona înconjurătoare au multe de oferit.În partea cealaltă, pe coasta de vest a zonei, se află ţărmul Oceanului Pacific. Faleza este împânzită cu restaurante şi baruri populare. Port Salvador Allende este situat chiar în faţa liniei de coastă, oferind, de asemenea, o varietate de restaurante, terenuri de sport şi un doc.Deasupra capitalei ManaguaLaguna Tiscapa se află şi ea la marginea centrului vechi. Relieful vulcanic din zonă este înconjurat de pante împădurite, amplasate chiar în inima capitalei. Parcul Istoric Tiscapa se află în cel mai înalt punct al craterului vechi, iar locul îşi aşteaptă turiştii cu un mic muzeu, un bar, o mulţime de bănci, un loc de joacă şi, cel mai important, una dintre cele mai impresionante vederi.Localnicii şi turiştii pot face un tur cu „baldachinul" din lagună. Acesta are trei cabluri, care fac legătura între lagună şi centrul vechi. Pentru cei sprinteni, care preferă drumeţiile, există un drum de jur-împrejurul lagunei, unde se pot vedea broaşte ţestoase, păsări şi iguane.Preţuri-o cafea-de la 2 dolari-o sticlă cu apă (1, 5 litri)-1, 38 dolari-o bere-de la 2 dolari-un suc-de la 0, 86 dolari-un prânz la restaurant-de la 18 dolari-o sticlă cu vin-de la 11, 5 dolari-explorarea capitalei Managua-de la 27 de dolari-echitaţie la ferma Los Alpes  şi vizită la Grădina Botanică din Leon-de la 68 de dolari-turul unei plantaţii de cafea-de la 38 de dolari-aventură pe Vulcanul Mombacho-de la 54 de dolari-vizită în oraşul Leon (vechea capitală) şi la Izvoa  rele vulcanice fierbinţi-     de la 68 de dolari-turul oraşelor albe (aşezări  tradiţionale renumite pentru produsele de artizanat)-de la 33 de dolariO excursie în Nicaragua, de la 2.053 de dolariO excursie în capitala Nicaragua, Managua, la Hotel Aloha, de trei stele, costă de la 2.053 de dolari de persoană, iar în preţ este inclus şi biletul de avion. Mai multe detalii despre ofertă puteţi găsi pe www.expedia.com. Dacă optaţi pentru un circuit în Nicaragua, cu nouă nopţi de cazare cu mic dejun şi două prânzuri incluse la hotelurile El Convento, Plaza Colon, Villa Paraiso, Pelican Eyes, preţul pachetului porneşte de la 3.250 de euro de persoană. Preţul mai include transportul cu avionul, taxele de aeroport, transferurile private, excursie la Vulcanul Cerro Negro, tur panoramic al oraşului Leon, tur privat Leon şi vizită la Masaya Volcano National Park.De asemenea, în pachet sunt incluse plimbarea cu barca pe Lacul Nicaragua, turul privat de oraş Granada, vizita la o comunitate locală şi plimbarea cu barca pe Râul Istian. Itinerariul circuitului, disponibil pe site-ul www.besttourism.ro sau la telefon 021-201.09.05, este Leon-Granada-Insula Ometepe-San Juan Del Sur. Din periplu nu trebuie să lipsească Vulcanul Cerro Negro, unul dintre cei mai activi din Nicaragua, care a erupt ultima oară în 1999. Aici, turiştii parcurg pe jos traseul de pe versantul nordic, finalizând urcarea cu un tur în jurul craterului principal. Apoi vizitează vechea capitală Leon şi se plimbă cu barca pe Lacul Nicaragua pentru a admira câteva din insulele Granadei.O ţară brăzdată de vulcaniÎn Nicaragua, recordul de altitudine este deţinut de vulcanul Pico Mogoton, cu 2.107 metri. Climatul tropical împarte anul în două sezoane-unul umed, din mai până în ianuarie, şi unul uscat, din ianuarie până la mijlocul lunii mai. Precipitaţiile medii anuale în Managua sunt de 1.140 mm, iar temperaturile pe parcursul anului variază de la 20 la 44 de grade Celsius. Nicaragua numără peste 5, 6 milioane de locuitori şi, deşi este cea mai mare ţară din regiune, are cea mai mică densitate-43 de locuitori pe kilometru pătrat. Majoritatea locuitorilor trăiesc în zona marilor lacuri Nicaragua şi Managua.Cea mai mare parte a populaţiei (94%) este adepta religiei romano-catolice, dar există şi mici comunităţi de baptişti moravieni şi penticostali. Metişii formează principalul grup etnic, un mix între spanioli şi amerindieni, reprezentând aproximativ trei sferturi din totalul locuitorilor. Celelalte procente sunt împărţite între albi-10%, populaţia de culoare-  9% şi amerindieni-4%. Cei mai mulţi localnici (95%) vorbesc limba spaniolă, iar engleza este preferată îndeosebi de creoli şi de africanii care locuiesc de-a lungul Coastei Atlanticului. Moneda din Nicaragua poartă numele de Cordoba Oro (NIO), divizată în 100 centavos. 10 NIO valorează 0, 42 dolari americani. Steluţa Năstase