Autor 8463 vizualizări


Nu atât de vechi precum Plovdivul, dar purtând cu grație arhitecturală și mândrie istorică peste trei milenii de locuire continuă, Matera este, poate, cel mai spectaculos oraș italian. Și nu e puțin lucru, căci vorbim de Italia!

Plovdiv se simte un oraș viu, fremătând de turbulențele istorice cărora le-a fost martor, în timp ce în Matera pare că timpul s-a scurs molcom, uniform, influențând prea puțin viața localnicilor. În Matera regăsești o tihnă pe care o credeai dispărută, mai ales din inima unui oraș frecventat de numeroși călători. Dar Matera nu este turistică în stilul altor orașe italiene. Aici nu poți ajunge din întâmplare, în primul rând pentru că orașul nu se află într-o zonă străbătută de multe drumuri. Nu degeaba sudul Italiei era locul preferat al lui Mussolini de a-i exila pe cei care se opuneau regimului fascist. Cel mai simplu mod de a călători spre Matera este cu trenul, dar duminica și în zilele de sărbătoare, când acesta nu merge, singurul mijloc de transport rămâne un autocar cu traseu mai degrabă incert și program necunoscut chiar și materanilor.

Peisaj natural impresionant 

Părerile privind vechimea orașului sunt împărțite. Există specialiști care consideră că Matera este locuită încontinuu de zece milenii, ceea ce l-ar transforma în cel mai vechi oraș din lume. După alte estimări, ar avea doar 3.000 de ani, destul totuși pentru a-l include printre cele mai vechi așezări din Europa. Locuințele descoperite aici, dar și unele artefacte datează, la fel ca în cazul Plovdivului, chiar și din epoca neolitică.

Sassi, vechile cartiere din piatră ale Materei, abandonate în anii 1950 în urma iniţiativelor guvernamentale, refăcute în parte şi reintrate recent în circuitul turistic

Din punct de vedere al aşezării şi reliefului, Matera se găsește la granița dintre regiunile Basilicata și Puglia, într-un mic canion săpat de râul Gravina. Peisajul său montan, presărat cu peșteri săpate în rocă vulcanică, asemănătoare celor din Vardzia, Georgia, a atras numeroși regizori care au filmat aici producții importante ale cinematografiei universale: Pier Paolo Pasolini – „Evanghelia după Matei”, Mel Gibson – „Patimile lui Hristos”, Roberto Rossellini – „Garibaldi” sau Patty Jenkins – „Wonder Woman”.

Orașul este împărțit astăzi în trei zone: Sasso Caveoso, înspre sud, alcătuit din peșteri și locuințe troglodite, Sasso Barisano, în nord-vest, cu case tot de piatră, dar mai moderne, și partea nouă, care se ridică deasupra celor două amfiteatre naturale.

Până la mijlocul secolului trecut, viața în Matera s-a scurs neatinsă de vreun avans tehnologic. Materanii veacului al XIX-lea sau al XX-lea trăiau aproape la fel ca strămoșii lor de acum cinci sau douăzeci de secole. Traiul era greu, cu puține resurse de hrană, din cauza solului stâncos, fără posibilitatea de a avea apă proaspătă la îndemână, iar oamenii locuiau împreună cu animalele domestice în peșteri insalubre, aerisite și luminate doar prin ușa de acces.

Materanii, abandonaţi de Roma şi de Dumnezeu 

Schimbarea în Matera a pornit de la pitorescul volum al doctorului, scriitorului și pictorului Carlo Levi, Hristos s-a oprit la Eboli, apărut în 1945. Exilat în 1935 în sudul Italiei din cauza convingerilor sale politice, cu domiciliul forțat la Gagliano, Carlo Levi a descris în carte situația țăranilor, abandonați parcă nu doar de autoritățile de la Roma, ci și de Dumnezeu. În privința Materei, el precizează că are forma a două jumătăți de pâlnie alăturate (Sasso Caveoso și Sasso Barisano), evocând imaginea infernului lui Dante.

„Drumurile sunt în același timp podele pentru locuințele de deasupra și acoperișuri pentru cele de dedesubt. Ușile erau deschise din cauza căldurii. Interiorul grotelor nu primea lumină și aer decât pe ușă.[...] Pe podea ședeau întinși câinii, oile, caprele, porcii. În general, fiecare familie avea o singură grotă; aceasta era toată locuința în care dormeau de-a valma: bărbați, femei, copii și animale. [...] N-am văzut niciodată un tablou atât de cumplit al mizeriei. Am văzut copii șezând în pragul casei, în murdărie, sub soarele dogoritor, cu ochii întredeschiși, cu pleoapele roșii și umflate, muștele li se așezau pe ochi și ei ședeau nemișcați, fără a le alunga măcar cu mâinile.[...] Am întâlnit alți copii scheletici din cauza foamei, cu fețișoarele zbârcite ca de bătrâni, cu capul plin de păduchi și de bube. Cea mai mare parte aveau pântecul mare, umflat, și fața galbenă, arsă de friguri.[...] În acele grote întunecoase și urât mirositoare am văzut copii întinși pe jos, acoperiți cu zdrențe, care clănțăneau din dinți de friguri, alții care abia se târau, numai piele și oase din cauza dezinteriei”.  

Aceasta era priveliștea oferită călătorului interbelic și de aici a pornit stigmatul de „rușine națională” pe care Matera l-a purtat până spre sfârșitul secolului al XX-lea. Cartea lui Carlo Levi a stârnit o adevărată furtună în cercurile puterii, astfel încât, după o vizită a prim-ministrului De Gasperi, s-a hotarât evacuarea totală a anticului oraș. 16.000 de persoane au fost relocate în ceea ce astăzi se prezintă a fi partea nouă a Materei, construită din fonduri obținute prin Planul Marshall.


În anii ’80, un grup de tineri rebeli și artiști a început să frecventeze din nou sassi, cartierele de piatră abandonate. Gestul de frondă de la acea vreme s-a transformat în inițiativă civică, căci mulți dintre acei adolescenți au devenit politicieni, avocați, oameni de afaceri, ba chiar primari, care și-au unit eforturile pentru un scop comun: refacerea celor două cartiere milenare. „Rușinea națională” a anilor ’50 devine în 1993 patrimoniu mondial UNESCO, iar în 2014 se hotărăşte că oraşul va deveni Capitală europeană a culturii cinci ani mai târziu.

În prezent, în Matera are loc un fenomen de repopulare a vechiului oraș și de constituire a unei vieți comerciale. Plimbându-te pe străduțe întâlnești la tot pasul mici afaceri de familie, ateliere, cafenele, restaurante, galerii, brutării sau chiar luxoase hoteluri în peșteră, alături de case (încă) abandonate.

Viaţa nouă a Materei 

Dar repopularea și dezvoltarea Materei s-a axat pe dezvoltarea unei comunități, nu pe crearea unei enclave turistice, care ar fi sufocat bogația de senzații și experiențe pe care le poate oferi orașul. În plus, situația Materei a ferit-o de turismul masiv și de distrugerile și infracționalitatea pe care acesta le aduce, iar relieful constituie el însuşi o piedică naturală pentru un anumit gen de turiști. Nu e la îndemâna oricui să urce și să coboare pantele abrupte care servesc drept drumuri și care șerpuiesc printre căsuțele pitorești de piatră.

În privința atracțiilor sale, Matera oferă o întreagă paletă de posibilități de petrecere a timpului, de la galerii de artă contemporană până la castele medievale sau caverne preistorice.

În Ipogeo Materasum, un spațiu subteran săpat în stâncă și restaurat, se poate vedea foarte clar stratificarea orașului. Vizitatorul are parte de o excursie în timp, care prezintă povestea Materei, pe o suprafață de 1.200 m2, la 12 metri adâncime. La Casa Noha, o expoziție multimedia îl familiarizează pe călătorul curios cu aspectele sociale ale orașului. Casa Grotta del Casalnuovo este un muzeu pe trei niveluri, dedicat traiului în Matera, iar Casa lui Jose Ortega, pictor și sculptor spaniol exilat aici între anii 1973-1976, expune opere de artă realizate de acesta în colaborare cu artiști locali. Casa Cava, așezată lângă biserica „Sfântul Pietro Barisano”, era în secolul al XVII-lea o carieră din care se extrăgea tuf vulcanic. În 2011 a fost restaurată, iar spațiul de 900 m2 găzduiește azi concerte și evenimente culturale și multimedia.


La MUSMA, muzeul sculpturii contemporane, pot fi admirate opere de artă (sculptură, bijuterii, gravuri, cărți), donate sau aparținând asociației „Circolo La Scaletta” – înființată în 1959 de avocatul și omul politic local Raffaello De Ruggieri pentru a salva trecutul Materei; asociaţia era, la acel moment, recent evacuată și abandonată.

Singurul castel din piatră din Matera, Tramontano, este un alt reper turistic, închis, din păcate, pentru public. Construcția sa a fost ordonată de contele cu același nume, dar n-a fost terminată, proprietarul fiind omorât într-o revoltă populară în 1514, din cauza taxelor prea mari pe care le impunea supușilor.

Sub piața Vittorio Veneto se găsește cel mai mare rezervor subteran de apă din Matera, Palombaro Lungo, asemănat de multe ori cu o catedrală subpământeană. Fiindcă așezarea orașului a făcut dificilă aprovizionarea cu apă, localnicii au recurs la construirea de rezervoare și canale de apă. Înălțimea boltei edificiului este de peste 15 m, iar canalele sale sunt navigabile cu barca. Apa de ploaie era colectată, filtrată și eliberată spre sassi, de unde era trasă în sus cu găleata.

Palatul Lanfranchi, ridicat între 1668-1672, a servit ca seminar până în 1864, iar în prezent adăpostește Muzeul național de artă medievală și modernă, precum și Centrul Carlo Levi. Chiar lângă palat, în piața Giovanni Pascoli, se găsește un frumos balcon cu o priveliște semipanoramică asupra celor două pante pe care se află sassi.

Cripta păcatului originar 

Matera este însă celebră și pentru numeroasele sale biserici. Probabil cea mai cunoscută atracție turistică este Cripta păcatului originar, supranumită „capela sixtină a artei rupestre”, descoperită în 1963 de niște tineri într-o peșteră în platoul Murgia, la câțiva kilometri depărtare de oraș. Cripta servise de-a lungul multor veacuri drept adăpost pentru păstorii din zonă și, după cum sugerează și numele, este decorată cu picturi murale atribuite secolului VIII, de inspirație orientală și bizantină, căci Fecioara Maria este înfățișată în haine de împărăteasă.

Catedrala din Matera datează din secolul al XIII-lea și este consacrată Madonnei della Bruna și Sfântului Eusebiu, protectorii orașului. Are o clopotniță înaltă de 52 de metri și numeroase fresce, dintre care cea mai apreciată este o imagine a Fecioarei Maria, pictată în stilul școlii bizantine.


După secolul VIII, când împăratul bizantin Leon al III-lea (717-741) a interzis venerarea imaginilor, mulți creștini au construit așezăminte de cult sub pământ, în care să se poată închina. Sudul Italiei este împânzit de refugiați din est care decorează bisericile subterane cu fresce. Biserica „Sfânta Lucia” este un astfel de exemplu.

„Santa Maria de Idris”, aflată în fundul văii Materei, încântă prin panorama asupra orașului și a dealului Gravinei și comunică cu cripta San Giovanni, încărcată de asemenea de fresce înfățișând numeroși sfinți. Mănăstirea Sfântului Augustin a fost fondată în 1592 și a fost folosită de-a lungul timpului și ca azil pentru bătrâni, adăpost pentru armată și chiar închisoare.

Matera este un giuvaier neșlefuit al Italiei, retras din calea turismului consumerist, păstrând o noblețe aparte, pe care călătorul n-o poate descoperi decât parcurgând alene străduțele înguste, minunându-se în fața contrastului fascinant dintre albul clădirilor și albastrul cerului sau admirând bisericile seculare și locuințele încântătoare, ornate cu flori bogate și pline de culoare. Aici, fiecare casă este un mic muzeu, căci pereții săpați în stâncă păstrează amintirea multor veacuri de locuire.


Acest text este un fragment din articolul „ Invitaţie în Plovdiv şi Matera, Capitalele culturale europene ale anului 2019“, publicat în numărul 211 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 august – 14 septembrie 2019, și în format digital pe paydemic.com.


 Cumpără Acum


 Cumpără Acum