Autor 6537 vizualizări


Am intrat în America noaptea, prin nordul statului New York. Prima localitate întâlnită a fost orașul de graniță Buffalo. Prin centru am zărit statuia de mici dimensiuni a unui taur. Orașul respira putere precum numele, chiar și în comparație cu Toronto, de unde veneam. Străzile se încolăceau una peste alta, ca niște vene groase. Iar din moment ce clădirile și-au pus șoselele pe burtă, sensul numerotării etajelor părea pierdut.

Puteai sta la etajul 10, dar strada să îți treacă pe la balcon. „Vreți infrastructură? Poftim infrastructură!”, pare să fi spus o zeitate jucăușă care le-a luat mințile autorităților locale. Toronto e mai mare, dar lat și leneș, cu zvâcniri de înălțime ici și colo. Buffalo e mic și încordat, ca un pachet de mușchi. Am oprit la o benzinărie. Mijiseră zorile. Din difuzorul unui Burger King cânta filtrat Billy Ocean. Un tip de vreo 60 de ani, cărunt, cu șapcă de blug, traversa parcarea cu o pungă în mână.

Cred că atunci când se pieptăna, trecea de la părul capului la barbă dintr-o singură mișcare. Parcarea imensă era punctată din loc în loc de TIR-uri adormite mărcile Mack, Kenworth, Volvo sau Mercedes, dinozauri rutieri cu bordul ca de avion. Oamenii, spațiul, timpul, mirosul, imaginile, sunetele – toate își dăduseră concursul pentru o primire autentic americană.

Un Mare Măr pe malul Atlanticului, îngropat pe sfert

Spre New York, traiectoriile autostrăzilor s-au întretăiat din ce în ce mai des. Mașini aparent normale se desprindeau brusc de lângă noi, plecând pe niște bucle mai mult sau mai puțin curbate. După cum și pe autostrada pe care eram urcau deodată mașini străine, apărute de niciunde, iar altele treceau razant pe sus sau pe jos, zăpăcindu-l pe Euclid. Viteza scade treptat, aglomerația crește.

Intrăm în The Big Apple printr-o imersiune de cursă lungă. E tunelul pe sub râul Hudson, ca o cameră de baie simplă și lungă, cu un mozaic monoton pe pereți și spoturi în tavan. Am scos capul abia la Columbus Circus, un neg mare pe colțul de sud-vest al Central Park, un dealer cu de-amănuntul pentru masele de oameni sosite subteran din învecinatul New Jersey. Și pe când cântăream din ce adâncimi am ieșit, am ridicat ochii pe o clădire. Și i-am mai ridicat o dată. Și încă o dată. Și abia atunci am ajuns până în vârful clădirilor din jur.

Vestita Fifth Avenue, privită de pe 42nd Street, litografie din 1904. Modelul caroiat – străzi perpendiculare pe bulevarde – face imposibil să te rătăceşti la New York

Am înțeles că Big Apple poate nu se referă numai la suprafața orașului, așa cum o vezi pe hartă, ci și la forma lui tridimensională care include și ce e în văzduh, și ce e sub pământ. Un Mare Măr pe malul Atlanticului, îngropat pe sfert. Primii pași în New York au fost pe Broadway. Nici nu e de mirare, artera trasată originar de indienii Weckquaesgeeks străbate aproape toată insula. Am ajuns fără probleme la adresa de destinație. În „orașul caprelor” – Gotham, cum i-a spus Washington Irving la începutul secolului XIX – e greu să te rătăcești.

După modelul caroiat al multor orașe din Lumea Nouă, străzile – streets – sunt în general orientate de la est la vest, iar bulevardele – avenues – sunt perpendiculare pe ele. Cum Manhattanul e mai mult lung decât lat, și cum distanțele dintre străzi sunt mai mici decât cele dintre bulevarde, în cartierul cel mai aglomerat al New York-ului sunt mai multe străzi decât bulevarde. Peste două sute, comparativ cu cele puțin peste zece bulevarde. Îți dai ușor o întâlnire aici. „36 colț cu 5th” înseamnă fix la intersecția dintre strada 36 și vestita Fifth Avenue, pe unde, btw, e și Tonchin Ramen, un local testat. Bucătăriile asiatice par în mare vogă la New York, dar și la Toronto.

Hăul din mijlocul orașului

Un skateboarder gigant și-ar lua viteză din Harlem, ar traversa Central Park, și-ar face din nou voltă în Midtown și ar plonja în Atlantic din vârful maxim al Lower Manhattanului. Așa e Manhattanul: are cele mai înalte clădiri spre zona de jos, financiară, numită lower, din sudul insulei. Acolo unde au fost turnurile gemene atacate de extremiști pe 11 septembrie 2001. Pe fosta lor amprentă sunt acum construite două cratere care au pe margini numele celor uciși în atacul terorist, inclusiv cei de la Pentagon, de la pompieri și din avioanele implicate.

2.982 de nume de bărbați, femei, copii. Din parapeții din bronz ai memorialului izvorăște continuu apă, care cade într-un hău din mijloc, de formă pătrată, ca și craterele. Căderea apei mi-a evocat imaginea căderii din turnuri a celor ce nu au mai suportat atunci fumul și focul care îi mistuiau. Oameni și turnuri, prăbușindu-se în gol, încontinuu, locul focului fiind luat de apă, ca într-un negativ al elementelor puse să se echilibreze reciproc.

Apa care încearcă să stingă permanent dogoarea amintirii. Respect necondiționat pentru oamenii care fac față unui asemenea șoc. Newyorkezul mi s-a părut adâncit în gânduri, dar, când i te adresai, intra automat pe modul de gazdă amabilă. Știe să-i facă pe turiști să râdă la poză, ca să iasă bine fotografia. 9/11 nu l-a închis. Nici nu are cum. Continuitatea experienței alterității face parte din condiția lui. Orașul e eșantionul uman prin definiție, e expresia toleranței, locul unde și teroriștii au fost primiți.

Peste trei milioane de locuitori, care reprezintă o treime din populația sa, sunt imigranți. Nu tu te simți mic în New York, ci rasa ta. Iată ce trebuie să accepți ca să fii newyorkez. De aici și naturalețea cu care Pride Parade a trecut prin oraș. S-au închis Times Square și câteva străzi adiacente. Diversitatea s-a mai etalat o dată, până la autoironie. Unii spun că Times Square e mică. Dar în Manhattan, un petic de pământ care să nu fie ocupat de un zgârie-nori e o minune.

Și mică față de ce? De turnurile din jur, pe a căror suprafață desfășurată s-ar putea întinde zece Times Square? De cei 100.000 de „priders” care au încăput pe-acolo? Ca să măsori Times Square îți trebuie instrumente speciale, făcute să reziste la densitate, presiune și concentrație maxime. La fel și cu Central Park. Dacă i s-ar desface corsetul, s-ar întinde peste toată insula. La fel și cu metroul, pus parcă sub presiunea orașului. De parcă ar fi și o supapă, în metrou e cald, nu răcoare, cum ar trebui să fie sub pământ.

Chiar și prin stațiile care nu sunt la intersecția a două sau mai multe magistrale trec câte cel puțin patru rânduri de șine. Pe cele din mijloc vin în viteză și vacarm trenurile expres. Nu mai știi care pe care ține încontinuu treaz: metroul pe oraș sau orașul pe metrou.

Pe urmele lui Seinfeld

În subteran, caroiajul se schimbă. Magistralele de tip avenue, nord-sud, sunt la paritate cu cele de tip street. De fapt, se confundă, se curbează dintr-una în alta, continuând și dincolo de Manhattan, spre mega-cartierele învecinate, Brooklyn și Queens. Pe o magistrală avenue stațiile poartă numele străzilor intersectate, pe o magistrală street, stațiile au numele bulevardelor întâlnite. Am stat pe strada Amsterdam, lângă stația 79th Street. Și mi-a convenit să fac legătura cu primul nume al New York-ului, New Amsterdam.

Așa l-au botezat coloniștii olandezi, în primul deceniu al secolului al XVII-lea, când au călcat pentru prima oară în Manhattan, „insula cu multe dealuri”, sau, după alții, „insula unde ne facem arcuri”, în numeroasele dialecte Delaware. Olandezii au crezut că au făcut un gheșeft când au cumpărat cu echivalentul a 60 de guldeni, sau 24 de dolari de atunci, terenul din sudul Manhattanului de la băștinașii întâlniți aici.

S-a dovedit însă că indienii Canarsees, conduși de vicleanul Seyseys, au vândut ce nu era al lor. Ei erau doar tolerați în sudul Manhattanului (și în zona Brooklynului) de mai puternicii Weckquaesgeeks din nordul și centrul insulei. Tranzacția a dat naștere la confuzii și conflicte ulterioare, între nativi și europeni. Ca să nu mai spun că afacerile cu pământ pentru indieni ar fi pentru noi aproximativ echivalentul tranzacțiilor cu teren selenar sau marțian.

Ca și cum la un occidental ar veni cineva și i-ar oferi bani (sau, în cazul lui Seyseys și al olandezului Peter Minuit, cuțite, topoare, îmbrăcăminte, mărgele, poate și rom) pentru un petic de teren pe Lună. Vara, la nord de Lincoln Center, dar nu mai departe de 110 Street, Broadway și Amsterdam Avenue, mână în mână, se animă mai cu seamă seara, și mai ales după 9:00 PM, până pe la miezul nopții. Pentru localnici și turiști deopotrivă, e ora de vârf a restaurantelor din zonă, cu nume ușor italienizate: La Sirene, Amorino, Pretto, Coppola, Bitola.

Cum am spus, în Upper Manhattan clădirile sunt mai mici decât în Lower Manhattan. La parterul lor, sau în subsoluri, îi găsești pe localnici cumpărând de-ale gurii de la Zabar’s sau Trader Joe’s. Louis Zabar, fondatorul magazinului căutat azi mai ales pentru brânzeturile sale, a fost un evreu refugiat la New York la începutul bolșevizării Ucrainei natale, după ce tatăl i-a murit într-unul dintre pogromuri. Pe străzile adiacente, care înspre est dau în Central Park, s-a filmat Seinfeld.

Acolo sunt casele newyorkezilor așezați, cu scară și subsol, în șirul lor recognoscibil de secol XIX. Și mai la nord, dai de Columbia University, cu numeroasele sale anexe, inclusiv răcoroasa ei bibliotecă, sau de Catedrala Saint John the Divine, drapată sezonier în culorile steagului LGBTQ.

De la Harlem la Trump

„Dacă vreți ceva reprezentativ din Harlem, mergeți pe 125th Street”, ne-a zis paznicul de la Mausoleul Generalului Grant, aflat peste drum. Aici, toropeala are alt înțeles. De pe băncile condominiom-urilor, câțiva locatari prăbușiți ciulesc urechile la zgomotul pe care telefonul meu instruit cu care fac poza nu îl face. Trec însă repede mai departe, pe lângă magazinele de la parterul blocurilor de cinci etaje, cu scări exterioare.

Magazine și scări, la fel de prăfuite. Dintr-un difuzor se aude o predică pe două voci. Una a unui profet care strigă în spaniolă, cealaltă, a traducerii care fuge lipa-lipa după ea, încercând să mimeze urcușurile și coborâșurile parabolei originare. Pe porțiunea de 200 de metri a străzii în care avea loc evenimentul, închisă circulației, erau vreo 20 de enoriași ad-hoc și cam tot atâția gură- cască. Senzație de dislocație. Predică sonoră spaniolă pe lângă care trec nepăsătoare, cu sau fără copii, femei în costume africane.

Harlem, 125th Street

Dar recunosc că nu poate fi vorba decât de capacitatea mea redusă de percepție. Evacuarea din Harlem, punctată de aerul condiționat sever din autobuzul care cobora din nou la picioarele zgârie-norilor. Printre care și Trump Tower. New York-ul e plin de turiști în poziții caraghioase, încercând să prindă în poză, lipiți de un turn, vârful turnului de vizavi. La fel e și la Trump Tower, cu bonusul că în vârf e de această dată biroul de la care ulteriorul președinte privea odinioară peste oraș.

În turnul lui însă, afacerile delegate continuă nestingherite și azi; ba chiar par să duduie. Etajele sunt închiriate firmelor la care nu urcă decât cei admiși de paznicii în frac. Pe la poale, unde sunt tolerați turiștii, pândește un Starbucks printr-o pădure de Trump-i: Trump Store, Trump Cafe, Trump Grill, Trump Boutique, Trump Bar. Un alt magazin din incintă vinde șepci, tricouri și hanorace cu Trump, dar și cravate patentat portocalii. Pentru că deja s-a deschis cursa, la subsol e și un Trump Campaign Store, unde la un moment dat se făcuse coadă la donații. Afară însă, perseverent, e de serviciu un domn care vinde „butoane anti-Trump”.

Cu turma de turnuri pe urme

Există totuși modalități de a privi turnurile Manhattanului ochi în ochi. De fiecare dată e șocant. A sta în măruntaiele lor e una. E o stare de imponderabilitate în care detectezi parcă o tehnică a siguranței, bazată pe evitarea mișcărilor bruște. Dar nimic nu te pregătește de întâlnirea cu întreaga gașcă de turnuri, strânsă în urma ta. Așa e când mergi cu ferryboat-ul către Staten Island sau când pleci pe jos pe podul Brooklyn și întorci privirile către siluetele compacte din spate, aliniate una lângă alta, fiecare cu costumul ei arhitectural.

Ca într-o fotografie cu rezoluție infinită, detaliu în detaliu, pătrunzi fascinat în ele, cât te țin ochii, până la macaraua care continuă să adauge sub ea etaje. Pe Podul Brooklyn, de anul acesta, autoritățile s-au pornit împotriva lacătelor prinse de turiști de marginile culoarului pietonal. Am mai zărit totuși vreo trei, cu toate anunțurile că infractorii vor fi amendați. Podul tremură ușor sub aparenta greutate a pașilor noștri.

De fapt, sunt mașinile și poate și vântul care leagănă imperceptibil trecerea din Manhattan în Brooklyn. Toți caricaturiștii care își câștigă traiul din imortalizarea turiștilor pentru zece dolari foaia par să fi venit din Vietnam. Așa și cu cel de pe pod, posesor al unei engleze precum pictogramele asiatice. În schimb, înghețata era vândută de un afro-american la curent cu cele mai recente tirade de rap izvorând discret dintr-un difuzor invizibil.

Emblemele orașului, adunate într-un norișor-magnet de frigider

Manhattan nu e cel mai populat cartier al New York-ului. Brooklyn și Queens îl depășesc, și ca populație, și ca suprafață. Dar toate cartierele New York-ului gravitează în jurul Manhattanului. Ca niște rude mai sărace, stau respectuoase la câteva poduri distanță. Ba chiar Staten Island nici nu îl atinge direct. Are un pod, Verrazzano-Narrows, impunător și lung, dar îl leagă de Brooklyn.

Seara, la piciorul din Staten Island al podului, darwinianul arbore al speciilor face un mic scurtcircuit. În liniște și fără martori, licuricii și căprioarele fraternizează pe pajiștile din zona fostelor garnizoane americane. Pădurea din Staten Island contrastează cu asfaltul deplin din Manhattan. Aici, și mai cu seamă spre sudul insulei, nu numai străzile, ci și copacii ar putea fi numerotați. Iar când ai un pâlc de la zece în sus, poți proclama un parc.

Precum Bryant Park, plin la prânz de „corporatiști” care își iau prânzul. Pe latura de est, parcul se învecinează cu The New York Public Library. În ea, cercetătorii din sălile înalte, îngropate în cărți, stau în bănci ca animalele de la zoo pe lângă care turiștii trec uimiți, dar de această dată tăcuți, sau mai degrabă gălăgioși, însă în felul muților. La shop-ul Bibliotecii Publice am găsit un magnet de frigider care, sub forma unui word cloud, încearcă să rezume lista emblemelor New York-ului.

E trecută – nu se putea altfel – Statuia Libertății, cadoul de majorat al Americii din partea Franței. E Rockefeller Center, o combinație parcă de negăsit în Europa între un mall de lux, o clădire de birouri și un hotel. E venerabila Empire State Building cu cele 102 etaje ale sale și aproape tot atâția ani, pe lângă care am găsit o modernă locație Amazon Books. Gara Grand Central, cert mai frumoasă și aparent mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară.

Din lanțul viu al muzeelor din jurul Central Park lipsește Guggenheim, dar sunt menționate MoMA și American Museum of Natural History. St. Patrick’s reprezintă catedralele orașului, iar Wall Street și Fifth Avenue – arterele sale celebre. Central Park, Bryant Park și Battery Park, de unde, pe o vreme senină, se poate vedea Statuia Libertății, sunt parcurile selectate. Altele lipsesc din cloud, cum ar fi Flushing Meadows din Queens, unde se joacă Open-ul american la tenis, sau discreta și fabuloasa bibliotecă Morgan cu colecțiile sale unice de manuscrise și antichități. Altele lipsesc însă, sunt convins, și din lista mea, oricât de completă aș fi vrut să o fac.

Un lucru e evident: mai toate „atracțiile” menționate pe magnetul de frigider – cu două sau trei excepții – sunt în Manhattan. O insulă în care din arcurile indienilor de altădată a rămas încordarea. De la cea simplă, a privirii turistului care încearcă să ajungă la vârful zgârie-norilor, prin cea cotidiană, a locuitorilor prinși de peste 100 de ani într-unul dintre cele mai grozave experimente urbane ale omenirii, până la cea a afacerilor, artei și cunoașterii contemporane.

New York, „orașul care nu doarme niciodată”

Populație: 8.400.000 de locuitori (2018)
Zone urbane principale: Manhattan, Brooklyn, Queens, The Bronx, Staten Island
Densitate: 11.000 de locuitori/km2
Densitate Manhattan: 28.000 de locuitori/km2
Suprafață: 783 km2
Suprafață Manhattan: 60 km2
Suprafață Central Park: 3,4 km2
Turiști: 63 de milioane (2017)
Stații de metrou în funcțiune: 472

Acest articol a fost publicat în numărul 213 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 octombrie – 14 noiembrie 2019, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum
""