Locuri de vizitat   Muzeul mulinologic din Rudăria, Caraș Severin jpeg

Locuri de vizitat - Muzeul mulinologic din Rudăria, Caraș-Severin

📁 Călătorii în istorie
Autor: turismistoric.ro

Pasiunea pentru călătorii montane s-a născut odată cu mine, iar cea prin care pot imortaliza frumusețea naturii s-a manifestat și s-a dezvoltat pe parcurs. Așa am ajuns să vizitez cel mai frumos muzeu natural din România: Muzeul mulinologic din Rudăria.

Cu siguranță cunoașteți morile de apă de la Muzeul Astra din Sibiu, însă doar ca piese de muzeu, pentru că sunt destul de vechi și construcția lor nu mai permite punerea lor în funcțiune. Într-adevăr, sunt foarte frumoase, dar ce ar fi fost să vedem cu ochii proprii cum se macină porumbul transformându-se în făină la o astfel de moară? Acest fapt îl vom vedea în filmulețul de mai jos:

În satul Rudăria, comuna omonimă din județul Caraș-Severin, există cel mai mare complex de mori de apă din țară, însumând un număr de 23 de piese mulinice. Dintre toate acestea astăzi mai sunt utilizate de către localnici doar trei pentru măcinarea cerealelor celor câtorva familii din localitate. Pentru a rezulta făina, două pietre sunt puse una peste alta și prin puterea apei sunt rotite. Fiecare dintre cele trei mori are un număr de persoane care ocupă postul de morar prin rotație. Această muncă este voluntară și rezultată din dragostea oamenilor pentru localitatea lor și pentru minunatul complex de mori amenajate atât de frumos.

Click aici pentru continuarea articolului, galerie foto si video