Irlanda jpeg

Irlanda

📁 Călătorii în istorie
Autor: Ciprian Enea

Irlandezii se laudă cu pasiunea lor pentru lucruri lumeşti. Prostituata Molly este cel mai cântat personaj naţional, iar în halba din sediul Guinness poţi turna 14 milioane de halbe normale.

Taximetristul cu care m-am pricopsit la ieşirea din aeroportul din Dublin este un irlandez tipic:are părul roşcovan, faţa plină de pistrui, ochi verzi-kaki şi un chef de vorbă ceva de speriat. „Vă duc la statuia lui Molly Malone, este cel mai vizitat loc din Irlanda în ultima vreme. Lumea se înghesuie să-l atingă sânii, să o ia de mijlocel şi să facă poze cu ea. Vă spun pe cuvânt de onoare, a detronat demult piatra Blarney de lângă Cork".Omul nostru înghiţea literele cu o poftă nebună, astfel că engleza lui bolovănoasă  nu reuşea deloc să se nimerească pe aceeaşi lungime de undă cu a mea. Dar, chiar dacă ar fi vorbit în cel mai dulce grai shakespearian, tot n-aş fi crezut că celebrul castel Blarney putea fi umbrit peste noapte de vreun alt obiectiv turistic.

Construit în urmă cu şase secole, domeniul a devenit loc de  pelerinaj pentru faimoasa Piatră a Elocvenţei, plasată în partea de sus a turnului. De atunci, milioane de oameni au ţinut să-şi înzestreze personalitatea cu puterea convingerii. Lucru care, spun localnicii şi cred cu tărie vizitatorii,   se întâmplă doar dacă-ţi atingi buzele de respectiva piatră. Treabă deloc uşor de realizat, întrucât ai nevoie de multă flexibilitate şi ajutor din partea altei persoane. În mod normal, trebuie să te aşezi pe parapetul aflat la vreo 25 de metri deasupra solului, să te laşi pe spate şi să încerci să pupi piatra în timp ce atârni cu capul în jos.În centrul istoric al DublinuluiPrima oară am scos aparatul foto din geantă la statuia de bronz din capătul lui Grafton Street. Mă aflam, probabil, pe cea mai aglomerată stradă din Dublin şi cea mai căutată de turişti. Toate hotelurile, restaurantele şi magazinele de renume se găseau acolo.Molly Malone, personaj al imnului neoficial dublinez, se află în colţul care dă către Biserica Sf. Andrei. Se spune că frumoasa vânzătoare de peşte ar fi trăit prin secolul al XVII-lea, vânzând moluşte şi scoici ziua şi prostituându-se noaptea. Unele legende susţin că a murit chiar pe Grafton Street, din cauza unei febre tifoide sau a unei boli venerice. Fără să vrea, a devenit unul din simbolurile Dublinului, purtând noroc tuturor celor care au deschis puburi şi restaurante (deloc puţine) cu numele ei. Are o puterea de seducţie atât de mare, încât 13 iunie a fost declarată Ziua Molly Malone.

Temple Bar este un centru cu buticuri neobişnuite înşirate pe străduţele pavate de lângă Banca Irlandei

image

Centrul istoric se întinde între Parnell Square, parcul Sf. Ştefan, Casa Vămii şi câteva catedrale. Life-style-ul irlandez se desfăşoară între splendida Merrion Square şi râul Liffey. Mii de oameni se plimbă pe străduţele pavate cu piatră, aleargă în parcurile magnifice, fac shopping în magazinele de pe Grafton Street, degustă un vin bun în barurile din Docklands sau pur şi simplu pierd vremea într-un pub din Temple Bar.Cunoscut mai ales pentru barurile şi cluburile de noapte, Temple Bar este un loc grozav din inima oraşului, cu buticuri neobişnuite înşirate pe străduţele pavate de lângă Banca Irlandei sau Catedrala Creştină. Ziua este linişte şi o atmosferă rafinată, căci e căutat pentru galeriile de artă, studiourile de înregistrări şi teatre. Noaptea, zona e luată cu asalt de turişti în căutare de alcool şi distracţie. O'Connell , o altă stradă dublineză populară, atrage în primul rând cu Monumentul luminii, un turn de oţel înalt de 121, 2 metri, construit în aşa fel încât să reflecte fabulos lumina.Istoria berii irlandezeEscapada în Dublin nu este completă fără o vizită la depozitul Guinness. Faimoasa bere irlandeză produsă azi în toată lumea s-a născut în inima Dublinului, în anul 1759. Vizitatorii sunt purtaţi, de la un etaj la altul, într-o călătorie interesantă prin trecut, prezent şi viitor.În centrul clădirii se află un atrium de sticlă de forma unei halbe înalte cât şapte etaje. Dacă s-ar turna bere în această cea mai mare halbă din lume, pentru a o umple, ar trebui 14, 3 milioane de hălbiţe Guinness. Fiecare etaj prezintă o altă poveste, astfel că la final afli tot ce se poate despre Guinness - de la procesul de producţie la numele celui care a băut primul pahar. Turul se termină cu o bere din partea casei, servită în barul Gravity, un acvariu rotund de sticlă, situat la ultimul etaj al depozitului, ce oferă o privelişte unică asupra Dublinului.Pe urmele lui Samuel BeckettPe străduţele cu case din secolul al XVIII-lea şi cu puburi deschise în urmă cu câteva secole (de pildă, BrazenHead, cel mai vechi pub dublinez a fost inaugurat în 1198), am văzut o mulţime de magazinaşe cu plante asiatice sau galerii poloneze. Tradiţia irlandeză nu moare însă uşor, iar de asta m-am convins bătând la pas încântătorul Dublin.În lumina filtrată de nori, plimbarea printre clădirile construite în stil georgian din Merrion Square, m-a aruncat într-un decor destul de formal şi simetric, exceptând uşile colorate şi bătătoare la ochi. Pe vremuri, în casele cu trei etaje locuiau unii dintre cei mai cunoscuţi cetăţeni irlandezi, precum Samuel Beckett sau James Joice. Piaţa se învecinează cu un parc minunat, la intrarea căruia eşti întâmpinat de însuşi Oscar Wilde. Sau, mă rog, de statuia dumnealui, care iese din tipare tot la fel de mult ca şi controversatul autor al Portretului lui Dorian Gray. În Merrion, la mai bine de un secol de când şi-a recunoscut public homosexualitatea, Wilde stă tolănit pe o stâncă într-o poziţie destul de nonşalantă şi relaxată. Evident, unora le place, alţii comentează.Ţara în care plouă, plouă, plouăIrlanda se învecinează cu Irlanda de Nord la nord-est, Marea Irlandei la est, Canalul St. George la sud-est şi Oceanul Atlantic la vest. Teritoriul său ocupă aproximativ 80% din insula Irlanda, cealaltă parte fiind teritoriul deţinut de Irlanda de Nord (parte a Regatului Unit al Marii Britanii). Ţara este formată dintr-un platou de calcar înconjurat aproape complet de munţii de coastă. Cel mai înalt punct, vârful Carrantuohill, are 1.041 de metri şi se află în Munţii Macgillicuddy's din provincia Kerry.Clima temperat-maritimă, influenţată de Oceanul Atlantic de Nord, se caracterizează prin condiţii meteo schimbătoare. Precipitaţiile sunt predominante în vest, unde pot depăşi 3.000 de milimetri pe an, în timp ce 60% din ţară are o medie anuală de precipitaţii între 762 şi 1.270 de milimetri. Temperaturile sunt cuprinse între 4 şi 7 grade Celsius, în ianuarie şi februarie, iar în iulie-august se înregistrează 14-16 grade Celsius.Dintre locuitori, 93% sunt romano-catolici, în timp ce 3% sunt adepţii religiei anglicane,   şi 1% sunt presbiterieni. În Irlanda se vorbesc în mod oficial engleza, irlandeza şi galica. Principalul grup etnic al ţării îl reprezintă irlandezii de origine celtică, deţinând 87% din populaţie. Irlanda este atât de mică încât se poate parcurge cu maşina de-a lungul, în maximum o zi, şi de-a latul, în doar câteva ore. Moneda este euro.Preţuri în Irlanda- o bere - de la 5 euro- o cafea - de la 3 euro- o sticlă cu vin - de la 11 euro- un bilet pentru transportul local - de la 2 euro- un kilometru la taxi - de la 1, 14 euro- turul capitalei Dublin - de la 18 euro- călătoria cu autobuzul Hop-on Hop-off - de la 25 de euro- biletul de intrare la Guinness Storehouse - de la 17 euro- petrecere într-o casă tradiţională irlandeză (cu spectacol şi cină) - de la 24 de euro- intrarea la catedrala Christ Church - de la 6 euro- biletul de intrare la Castelul Dublin - de la 4, 5 euro- intrarea la Muzeul Scriitorilor - de la 7, 25 euro- croazieră pe Râul Liffey - de la 11 euro- excursie la Belfast (din Dublin) - de la 39 de euro- excursie în Golful Dublin şi vizitarea Castelul Malahide - de la 22 de euro- intrarea într-un pub irlandez - de la 11 euroVacanţă în Irlanda, de la 539 de euroUn city break în capitala Irlandei costă de la 539 de euro de persoană pentru transportul cu avionul, taxele de aeroport şi trei nopţi de cazare cu mic dejun la Hotel Cardiff Lane de patru stele, aflat pe malul Râului Liffey, în apropiere de centrul oraşului. Detalii pe Europa Travel, www.europatravel.ro, tel. 021-311.55.20.Circuitul Anglia-Scoţia-Irlanda costă de la 855 de euro de persoană. Preţul include transportul cu avionul Bucureşti- Londra şi Amsterdam-Bucureşti, transportul cu autocarul, traversarea cu feribotul Calais-Dover, o noapte cazare pe feribot Anglia-Olanda, 11 nopţi de cazare cu mic dejun în hoteluri de două şi trei stele, traversări cu feribotul spre Irlanda de Nord şi dinspre Irlanda, ghid însoţitor din partea agenţiei. În Dublin, printre altele, se vizitează Trinity College Dublin, Castelul Dublin, University College Dublin şi Guinness Store house. Aici aflaţi cum se fabrică berea, în cadrul unei demonstraţii „live" şi degustaţi faimosul lichid irlandez. Oferta se găseşte la agenţia Christian Tour, www.christiantour.ro, tel. 021-369.98.35.

image