Impactul vremurilor asupra oraşului Bucureşti

Autor 3346 vizualizări


 Capitala României a cunoscut o evoluţie demografică spectaculoasă după ce a devenit unicul centru de putere al ţării. Marea Unire din 1918 a favorizat concentrarea populaţiei acolo unde afacerile erau accelerate de comenzile de stat. Chiar dacă a existat o criză economică puternică în anii 1929 – 1933, oraşul Bucureşti părea un mediu prielnic pentru creşterea nivelului de trai. Noi şi noi capacităţi de producţie se deschideau sau erau mărite cele existente deja. 

Fericirea a durat până în 1944, atunci când bombardierele americane au făcut prăpăd în încercarea absurdă de a întrerupe traficul feroviar într-o regiune de câmpie. Trupele sovietice au eliberat oraşul şi regiunea înconjurătoare de multe alimente şi alte bunuri materiale, dar au obligat poporul să participe la conflictul cu Germania. Statul român a cheltuit cu participarea la ostilităţile împotriva rămăşiţelor Axei peste 1,2 miliarde de dolari, valoarea monedei americane fiind din 1938. Totul era dirijat spre front, spre victoria promisă de aparatul de propagandă. Era normal ca mortalitatea să crească şi au dispărut 18.116 suflete, populaţia scăzând natural cu 5.963 de locuitori. În anul 1945, efectele războiului ar fi trebuit să dispară în negura istoriei şi administraţia centrală şi locală să reuşească să stabilizeze situaţia economică şi alimentară din ţară. Ghinion! Altele erau planurile celor ce dictau în capitală. Trimiterile de alimente către Uniunea Sovietică a dus la o sărăcie generalizată şi nici natura nu mai ţinea cu poporul român. Moartea a profitat de ocazie şi a făcut din nou prăpăd. A luat 17.000 de suflete şi populaţia a scăzut cu 1.936 de persoane.

Situaţia demografică s-a mai îmbunătăţit prin faptul că autorităţile comuniste aveau grijă să evite tensiunile sociale pe fondul organizării alegerilor din noiembrie şi seceta părea o simplă ştire pentru gazetele în căutare de senzaţional, dar lipsurile au revenit în forţă în 1947 şi au dispărut 17.449 de bucureşteni, al doilea vârf al mortalităţii din istoria contemporană a oraşului de pe Dâmboviţa. Populaţia a scăzut cu 2.826 de persoane. Ofiţerii armatei au fost aduşi în pragul disperării şi au trecut la vânzarea obiectelor personale. Chiar şi generalul Sănătescu scria în jurnalul personal că abia se descurcă din banii primiţi drept soldă. Aceste simple date statistice demonstrează că autorităţile instalate la 6 martie 1945 prin voinţa lui Iosif Vissarionovici Stalin n-au ştiut să gestioneze situaţia de criză alimentară din ţară şi a rezultat un prăpăd, un adevărat genocid. Noroc cu fascinaţia ce atrăgea oameni tineri din toate colţurile ţării nefericite şi victimele incompetenţei erau repede înlocuite. Interesant este că dispăreau în aceste epoci de restrişte locuitori sărăci, adică tocmai cei pe care ideologia comunistă susţinea că-i apără de exploatarea capitalistă.

Bibliografie minimală

Direcţia centrală de statistică, Anuarul statistic al Oraşului Bucureşti 1959, Bucureşti, 1959.

Duţu, Alesandru, Între Wehrmacht şi Armata Roşie, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999.

Preda, Cristian, Rumânii fericiţi Vot şi putere de la 1831 până în prezent, Polirom, Iaşi, 2011.