Grădina Cişmigiu - De la o băltoacă nemărginită şi putrezită, la cel mai vechi parc din Capitală

Autor 19619 vizualizări


Grădina Cişmigiu reprezintă una dintre atracţiile turistice principale ale Bucureştilor şi, totodată, un loc de refugiu şi de relaxare pentru bucureşteni. Istoria acestei grădini se întinde pe parcursul a mai bine de un veac şi jumătate, primele măsuri de amenajare a zonei cuprinse între strada Ştirbei Vodă şi Bulevardul Regina Elisabeta fiind iniţiate de către domnitorul Alexandru Ipsilanti. În anul 1799, acesta comandă construirea a două cişmele, una dintre ele fiind construită în nordul actualei grădini[1]. Numele de ”cişmigiu” provine, astfel, de la funcţia de ”Mare Cişmigiu”, reprezentând cel însărcinat de Domn cu supravegherea curgerii şi scurgerii apelor.

Cu ocazia războiului ruso-turc început în anul 1828 şi a ocupaţiei militare ruseşti, generalul Pavel Kiseleff ridică problema înfiinţării unor parcuri de plimbare şi de petrecere a timpului liber pentru publicul general[2]. Astfel, din anul 1830 generalul comandă secarea mlaştinii, considerată ”o băltoacă nemărginită ale cărei ape încălzite neîncetat de razele soarelui şi putrezite de lipsa mijloacelor de scurgere şi prefacere, nu serveau la nimic”[3]care se afla pe locul actualei Grădini. Însărcinat cu această sarcină, baronul Borosczy va începe secarea mlaştinii prin înălţarea generală a terenului cu 1, 5 – 2 metri, baterea de piloni, amenajarea scurgerii prin construirea unui canal subteran şi construirea a două stăvilare.

Primele planuri de amenajare

Prima schiţă a Cişmigiului a fost întocmită în anul 1842 de către inginerul K. Râmniceanu. În anul 1844 a fost înfiinţată o Comisie care stabilea asanarea bălţii şi reglementa situaţia juridică a zonei (inclusiv despăgubirea proprietarilor de grădini din zonă). Perimetrul bălţii va fi luat în proprietate de către Sfatul Orăşenesc, care ”va avea întotdeauna îngrijire ca că se afle slobod despre orice călcare sau cotropire din partea împrejuraţilor vecini”[4]. În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu a fost însărcinat cu amenajarea bălţii arhitectul peisagist vienez Carl Wilhelm Meyer. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Meyer transformaseCişmigiulîntr-un loc de agrement de tip occidental:se amenajează un lac cu maluri bine consolidate pe care vor circula bărci, sunt construite cinci poduri boltite pentru a permite circulaţia bărcilor, se amenajează o insulă dotată cu un restaurant, cu statui, bănci, grote.

De asemenea, arhitectul vienez împădureşte zona folosind un  număr de 30.000 de arbori şi arbuşti aduşi din judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Gorj, Braşov. Mai mult, sunt aduse specii de plante exotice, precum magnolii, meri decorativi cu floarea roşie, frasini pletoşi, cireşi japonezi, arbori Pavlonia. Au fost amenajate trei alei paralele, de dimensiuni diferite şi cu mai multe intrări. În ceea ce priveşte amenajarea lacului, pentru schimbarea apei a fost amplasat în mijlocul acestuia un ţâşnitor de apă acţionat de o moară cu aburi;inaugurarea acestuia a avut loc în anul 1860[5]. Un al doilea aruncător de apă a fost inaugurat în anul 1867 de către Serviciul Fântânilor. Primul bufet din Grădina Cişmigiu apare în anul 1851, vizitatorii puteau cumpăra de aici dulciuri şi alte produse de cofetărie.

Reglementări pentru asigurarea protecşiei şi întreţinerii Grădinii

În ceea ce priveşte paza şi întreţinerea Grădinii, acestea intrau sub atribuţia Ministerului de Interne (Departamentului din Lăuntru). Primul regulament de ordine al Grădinii Cişmigiu este publicat în anul 1852 şi prevedea pedepse contravenţionale pentru infracţiuni precum distrugerea arborilor şi a plantelor, tulburarea liniştii publice, deteriorarea băncilor, mersul pe bicicletă sau dormitul pe bănci. Arhitectul vienez moare în anul 1852, iar Grădina trece, din anul 1866, sub Serviciul Grădinilor Publice, acesta fiind la rândul său transferat din subordinea Ministerului Lucrărilor Publice în cea a Ministerului Agriculturii, Industriilor, Comerţului şi Domeniilor în anul 1882. În anul 1870 la conducerea Serviciului Grădinilor este numit Wilhelm Knechtel, a cărui activitate a gravitat în jurul lucrărilor de igienizare a lacului. Knechtel adresează o cerere Primăriei capitalei, în anul 1883, pentru a despotmoli canalul pe partea din josul Grădinii până la Dâmboviţa. Se urmăreau două obiective:reînnoirea apelor din lac şi asigurarea unei scurgeri constante;curăţarea nămolului de pe fundul lacului[6]. În paralel  cu aceste lucrări, s-s demarat proiectul pentru construcţia unui pod din lemn peste canalul bălţii.

Iluminarea Grădinii Cişmigiu

În ceea ce priveşte construcţiile din aria Grădinii Cişmigiu, se remarcă faptul că, primul chioşc de ziare de lângă Cişmigiu apare în anii 1870, pentru care se plătea o chirie de 1410 lei pe o perioadă de 4 ani[7]. Iluminarea Grădinii era asigurată, iniţial, prin intermediul candelelor de untdelemn, aşezate pe marginea lacului[8]. Apoi, de-a lungul anilor 1860, s-au montat felinare cu lampă (iniţial în număr de 40, pentru ca numărul lor să crească la 60 în 1880). În anul 1890 se propune pentru prima oară iluminarea Grădinii Cişmigiu folosindu-se energia electrică. Au fost propuse mai multe variante, printre care:stâlpi de fontă fabricaţi în Germania, lămpi mari cu arc voltaic, instalaţii aeriene sau stâlpi de lemn cu fire aeriene. Această ultimă variantă a fost şi cea preferată, stâlpii având o înălţime de şapte metri. În altă ordine de idei, prima amenajare a unui patinoar a avut loc în decembrie 1882, distracţia bucureştenilor fiind acompaniată de acordurile muzicii militare.

Elemente decorative

Printre elementele decorative care pot fi admirate în Grădina Cişmigiu, merită amintit aşa-numitul ”Izvor Sissi”, care înfăţişează o tânără femeie ce ţine cu ambele braţe un vas. Statuia se sprijină pe un piedestal scund, iar un jgheab de ciment printre firul de apă ce se scurge din vas. Fântâna afişează o inscripţie înduioşătoare:ea a fost construită de către o mamă în amintirea fiicei sale, Sissi Stefanidi, decedată la vârsta de 21 de ani[9].  Monumentul este cioplit în piatră de Baschicoi, fiind dezvăluit în anul 1927. În statuarul Grădinii Cişmigiu, există două monumente închinate unor bucureştence celebre în prima jumătate a secolului trecut:Elena Pherekyde (1851-1919) şi Smaranda Gheorghiu (1859-1944). Provenind dintr-o familiei renumită şi înstărită, Elena Pherekyde a fost o ocrotitoare a mamelor şi a copiilor[10]. Smaranda Gheorghiu (cunoscută în epocă drept ”Maica Smaranda”) a militat pentru reformarea sistemului de învăţământ românesc, fiind autoare de manuale şcolare şi de literatură pentru copii[11].Ambele statui sunt împodobite cu imagini de copii. La picioarele Maicii Smaranda, într-un basorelief de bronz, se află un băiat şi o fată care citesc dintr-o carte. Soclul statuii Elenei Pherekyde conţine trei figuri de piatră:mama şi copilul care privesc spre binefăcătoarea lor. Portretul Elenei a fost cioplit în marmură de către sculptorul Oscar Spaethe, iar cel al Maicii Smaranda de către Mihai Onofrei.

Statuia lui Gheorghe Panu (1848-1910) a fost înălţată de către colectivul ziarului ”Adevărul”, în amintirea marelui ziarist şi om politic. Pe Alee Romanţelor (în latura de nord a Grădinii) se află bustul poetului militar Theodor Şerbănescu (1837-1901). Portretul îi înfăţişează decoraţiile primite de-a lungul vieţii:Ordinul Steaua României în grad de Cavaler, medalia Virtutea Militară de aur, Ordinul Sfântul Stanislas[12]. Decoraţiile au fost obţinute în urma participării lui Theodor Şerbănescu în Războiul de Independenţă, ca ofiţer de stat – major la Marele Cartier General al Armatei Române. Bustul a fost realizat de către sculptorul Filip Marin, cel care a realizat şi bustul poetului Traian Demetrescu, aflat pe aceeaşi alee. În apropierea statuii lui Gheorghe Panu se află Monumentul Soldaţilor Francezi, realizat de către sculptorul Ion Jalea, în anul 1920. Monumentul poartă pe soclu o inscripţie bilingvă, cea din limba română fiind următoarea:”Ostaşilor Franţei căzuţi pe câmpul de onoare al pământului românesc în timpul Marelui Război 1916-1919”. Este o compoziţie lapidară, cu două personaje:soldatul tânăr căzut la datorie, ţinut în braţe de către o figură alegorică feminină, care îl sărută pe frunte pe cel sacrificat.

Printre monumentele ce pot fi întâlnite în Grădina Cişmigiu se numără şi bustul care îl reprezintă pe dramaturgul Victor Eftimiu (1889-1973). Bustul este semnat de sculptorul Dimitrie Paciurea, fiind realizat în anul 1929, la comanda scriitorului[13]. În partea vestică a Grădinii se află aşa – numita Rotondă a Scriitorilor (numită şi Rondul Roman sau Rondul Scriitorilor). Rotonda Scriitorilor este o creaţie relativ recentă, ea datând din anul 1943. Este o suprafaţă rotundă, cu raza de aproximativ 30 de metri;în mijloc, se află un rond de gazon al cărui centru e marcat de un vas ornamental de lut ce seamănă cu un chiup antic. Sunt aşezate în jurul cercului 12 busturi de marmură la distanţe egale, pe postamente identice, de 2, 4 metri înălţime tăiate în piatră de Muscel. Fiecare nume de scriitor e însoţit de numele sculptorului, inscripţionat discret în lateralul busturilor:Mihai Eminescu (de Ion Jalea), Al. Odobescu (de Miliţa Petraşcu), Titu Maiorescu (de Ion Dimitriu-Bârlad), I.L. Caragiale (de Oscar Spaethe), George Coşbuc (de Ioan Grigore Popovici), St. O. Iosif (de Corneliu Medrea), Ion Creangă (de Ion Jiga), Al. Vlahuţă (de Oscar Han), Duiliu Zamfirescu (de Al. Călinescu), B.P. Haşdeu (de Mihai Onofrei), Nicolae Bălcescu (de Constantin Baraschi), Vasile Alecsandri (de Theodor Burcă).

Grădina Cişmigiucontinuă să fie un punct de referinţă al urbanisticii centrului Bucureştilor. Privită fie ca spaţiu de recreere, fie ca o mare realizare a arhitecţilor şi urbaniştilor din ultimul secol şi jumătate, ”Grădina”a fost, decenii de-a rândul, un spaţiu de referinţă pentru bucureşteni, o parte integrantă a identităţii şi istoriei metropolei autohtone.

 

NOTE


[1]Alexandru Lancuzov, Grădinile Bucureştiului, Caligraf Design, Bucureşti, 2007, p. 15

[2]Mihai Tătărâm, Prin Bucureştiul Iubit, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 1992, p. 37

[3]Nicolae Vătămanu, Istorie Bucureşteană, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1973, p. 106

[4]Buletin. Gazeta Oficială, 1845, nr. 23, p. 90-91, în, Alexandru Lancuzov, Grădinile Bucureştiului, Caligraf Design, Bucureşti, 2007, p. 16

[5]Alexandru Lancuzov, Grădinile Bucureştiului, Caligraf Design, Bucureşti, 2007, p. 17

[6]Ibidem, p. 22

[7]Ibidem, p. 27

[8]H. Stahl, Bucureştii ce se duc, Fundaţia culturală Marin, Speteanu, Bucureşti, p.29

[9]Victoria Dragu Dimitriu, Poveşti cu statui şi fântâni din Bucureşti, Editura Vremea, Bucureşti, 2010, p. 185

[10]Ibidem, p. 186

[11]Ibidem

[12]Ibidem, p. 190

[13]Ibidem, p. 195

""