Autor 9740 vizualizări


Pe coasta de est a Peloponesului, în spatele unei stânci, se ascunde o minunată fortăreaţă medievală, de odată era port comercial al Greciei Antice. Monemvasia păstrează departe de ochii lumii zidurile străvechi şi bisericile bizantine, iar numele îl moşteneşte din trecut, când cuvintele mone şi emvasia însemnau „ o singură intrare”.

În anul 375, Grecia a fost zguduită de un puternic cutremur, ceea ce a dus la separarea regiunii unde era localizat orăşelul. Fortăreaţa a fost construită pe uriaşa stâncă în 583, când locuitorii se luptau cu invazia slavă. Până în Evul Mediu, cetatea a devenit un important centru de comerţ, care avea şi un mare avantaj:era extrem de bine păzită. Chiar dacă era poziţionat departe, şi părea a nu reprezenta o ţintă pentru atacurile străine, istoria Monemvasiei este una plină:oraşul a rezistat cu greu invaziei arabe şi celei normande din anii 1100.

Monemvasia a făcut parte din Imperiul Bizantin pentru 200 de ani, din acea perioadă rămând dovezi bisericile cu arhitectura superbă, specifică Evului Mediu.  Locul putea adăposti în jur de 40, 000 de oameni, iar în timpurile străvechi se spune că acolo se ascundeau piraţii. Imporanţa sa a început să scadă începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Imperiul otoman a condus Monemvasia până în 1821, când Grecia a pornit războiul de independenţă. Astăzi, oraşul chiar are o singură intrare:un pod de legătură, construit în 1971. 

""