Autor 8915 vizualizări


Elveţienii trăiesc într-o lume a lor. Cu preţuri mari, oameni liniştiţi, rată a infracţionalităţii foarte scăzută şi aer curat direct din inima Alpilor. Berna, veche de aproape 1.000 de ani, încântă prin centrul vechi declarat patrimoniu UNESCO, prin cel mai scurt funicular public din lume şi prin fondue-ul delicios.

Se nimerise să ajungem la graniţa cu Elveţia taman într-o zi de la sfârşit de august. La punctul de trecere a frontierei n-am zăbovit mai mult de cinci minute, după care am intrat oficial în „ţara cantoanelor". „La ce te gândeşti?", m-a întrebat soţia mea, Carla, de pe scaunul din dreapta al maşinii, în timp ce nu mai contenea să facă fotografii Alpilor în amurg.

Vezi materiale video despre Eleveţia pe tvtravel.ro

La ce nu mă gândeam! Intrasem în ţara în care băncile păstrau, de ani şi ani, câte ceva din aproape toate marile averi ale lumii. Urma să trecem pe lângă comori inestimabile, provenite din idei geniale, cariere impresionante, jafuri şi activităţi mafiote dintre cele mai groaznice, dictaturi scăldate-n mări de sânge şi moşteniri regale transmise de sute de ani de la o generaţie la alta. Oare unde or fi pitite toate aceste valori imposibil de evaluat şi de inventariat ale oamenilor care conduc planeta? Prin măruntaiele adânci ale acestor munţi? Le-or fi păstrat pe fundul marilor lacuri ori sub gheţarii veşnici din Alpi? Pentru o clipă m-am gândit să o întreb şi pe Carla unde crede ea că încap, într-o ţară aşa de mică, atât de mult aur, cash şi diamante nepreţuite.

„Pui, exclamă ea plină de drăgălăşenie, nu-i aşa că mergem şi noi să vizităm o fabrică de ciocolată? Am citit într-un ghid turistic despre cea de la Lindt. Unde mănânci preparate dintre cele mai fine direct de pe linia de producţie!". Ce ţi-e şi cu femeile astea! Eu mă gândeam cum mi-ar sta cu portbagajul de la SUV-ul Infiniti plin cu aur, iar ea nu mai putea de pofta de a-şi umple burta cu ciocolată direct de pe banda de producţie...

Se spune despre această ţărişoară, care a ştiut întotdeauna să-şi păstreze neutralitatea, că este locul cu cea mai mare libertatea de expresie de pe pământ. Lucru care, în mod paradoxal, îi face pe locuitorii săi să primească titlul de cei mai plicticoşi oameni din lume. Acest aspect, însă, nu i-a împiedicat să se bucure de cea mai mare densitate de laureaţi ai faimosului Premiu Nobel la mia de locuitori! A, şi o altă curiozitate. Cel mai mare lac al Alpilor, format într-o vale glaciară, la care au ieşire Germania, Austria şi Elveţia, se cheamă Constanţa. Precum oraşul nostru de pe litoral!

Turnul cu ceas, paznic al Bernei

Prima oprire am făcut-o la Berna. De la un vânzător mustăcios de suvenire am aflat că numele oraşului se trage din germanul „bar", ceea ce înseamnă urs. Legenda spune că ducele Berchthold, întemeietorul urbei, a răpus o astfel de fiară uriaşă prin pădurile din jur.

Primele construcţii au fost ridicate acum aproape un mileniu în urmă, în peninsula naturală a râului Aare. Tot mustăciosul ne-a povestit, exemplificându-ne cu o poză mare din magazinul său, cum oraşul era apărat de cadrul natural din trei laturi, iar cea de-a patra era păzită de renumitul turn cu ceas. Apoi a încercat să ne vândă unul în miniatură, care avea în vârf un ceas perfect funcţional. Cum nu ne trăgea pe niciunul dintre noi aţa către suvenirul care indica ora exactă, am luat vreo 10 magneţi. Pentru prieteni şi colecţia personală de pe frigiderul nostru mare şi ticsit cu astfel de suvenire, achiziţionate din câteva sute de oraşe ale lumii.

După ce aflasem cât este de faimos, cum am fi putut rata impresionantul Zytglogge? Adică taman turnul cu ceas... La fără câteva minute „am prins un loc în faţă" să vedem spectacolul păpuşilor din vârf. Într-o oarecare măsură, aveam senzaţia că ne aflăm în faţa Ceasului Astronomic din Praga. Toate fântânile din zonă aveau statui zugrăvite în culori vii şi realizate oarecum în maniera artei naive.

Întreg centrul vechi face parte din patrimoniul UNESCO, capitala Elveţiei fiind declarată oraş-muzeu. Multe dintre clădiri arborau mici steaguri naţionale în duet cu steagul oraşului, reprezentat de silueta unui urs negru, pe fundal galben. Ca să ajungem de la Clădirea Parlamentului în Marzili am folosit cel mai scurt funicular public din lume. În speţă, o cabină pusă în mişcare de un sistem de cabluri care urcau şi coborau regulat de-a lungul unei linii de 106 metri. Aşa am ajuns pe partea mai puţin abruptă a râului Aare, de pe podurile căruia puteam vedea superbele panorame ale Bernei.

Paste „tricolore" şi fondue

Şi-am tot bătut locul cu piciorul până când, de la atâta urcat şi coborât scări, străzi şi maluri, ne-a răzbit foamea. La capitolul preparate tradiţionale, peste tot ţi se serveau paste în trei culori (culorile tricolorului italian, evident!) şi faimosul fondue, mai degrabă consacrat în Franţa. Dar cum ospătarul se dădea de ceasul morţii că ceaunelul acela cu mai multe sortimente de bânză topită, în care „înfigi" pâine prăjită, e invenţie elveţiană, am luat o porţie. Bună, să te lingi pe degete.

106este lungimea în metri a celui mai scurt funicular public din lume, aflat în Berna.

O ţară mereu la înălţime

Elveţia, ţara din care izvorăsc celebrele fluvii Rin şi Ron, are ca vecini Germania, în nord şi nord-est, Austria şi Liechtenstein, în est, Italia, în sud, şi Franţa în sud-vest, vest şi nord-vest.

Relieful este dominat de Alpii Elveţieni şi de depresiunile acestora, „ţara cantoanelor" înregistrând cea mai mare altitudine medie din Europa. Masivul Monte Rosa are 4.634 de metri înălţime.

GALERIE FOTO



Văile adânci permit acumularea de mari cantităţi de apă în reţeaua hidrografică locală, bogat reprezentată de lacuri şi râuri cu albii adânci. Elveţia este considerată bazinul de apă al Europei, râurile sale alimentând Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Adriatică şi altele. În Alpii Calcaroşi se află Peştera Holloch, cea mai lungă din Europa (104 metri). Clima este una cu precădere alpină, cu ierni lungi şi aspre şi veri cu seri răcoroase.

Locuitorii săi vorbesc patru limbi oficiale:germana (aproximativ 65%), franceza (aproape 20%), italiana şi retoromană (o comunitate mică, sub 1%).

Cei câteva zeci de mii de vorbitori de retoromană folosesc, la rândul lor, mai multe dialecte diferite între ele. Acest lucru îi determină de multe ori să folosească limba germană pentru comunicare, ceea ce duce la erodarea din ce în ce mai evidentă a acestui limbaj.

Ţara ciocolatei este recunoscută pentru „libertatea de expresie culturală", capitol ce include şi religia. Aproape jumătate dintre elveţieni sunt romano-catolici, iar câteva zeci de procente aderă la religia protestantă.

Moneda oficială este francul elveţian (CHF). Pentru un euro primim în schimb aproximativ 1, 20 franci elveţieni. 

Sursa:adevarul.ro

""