Autor 11103 vizualizări


 

 

Sărata-Monteoru, staţiune balneară situată în zona central-vestică a judeţului Buzău, la aproximativ 14 km distanţă de oraş, este cunoscută, mai întâi, pentru apele tămăduitoare ale izvoarelor sărate în tratarea afecţiunilor tubului digestiv şi anexelor acestuia şi apoi, pentru cultura Monteoru.

Încă din perioada interbelică, când s-au stabilit indicaţiile terapeutice de către Institutul de Hidrologie Bucureşti, staţiunea  a devenit un important centru de tratament, precum şi un punct turistic pentru cei din ţara noastră şi nu numai. Acest lucru se datorează atât amplasamentului Săratei-Monteoru, în extremitatea sud-estică a Subcarpaţilor Curburii, între Dealurile Istriţei, ceea ce aduce cu sine o privelişte minunată, asemănătoare celei din zona Băilor Herculane, Govorei sau Felix, cât şi pentru cultura Monteoru, o cultură arheologică datând din epoca bronzului, reprezentată printr-o mare aşezare aflată în apropiere de marginea de est a satului de astăzi, pe dealul Cetăţuia.

Arheologii au identificat o cetate întarită cu bolovani şi şanţ de apărare, precum şi locuinţe care atestă o continuitate cu alte urme din eneolitic ce reprezintă extremitatea sud-vestică a culturii Cucuteni B. În complexul sit arheologic de la Monteoru, s-au găsit, totodată, şi urme ale altor culturi arheologice din sudul Munteniei, Transilvania, Ucraina si Basarabia. Pe colinele de lângă dealul Cetăţuia se găsesc mai multe cimitire şi necropole ce apartin aceleiaşi culturi Monteoru.

Singura mină de petrol din Europa interbelică funcţiona la Sărata-Monteoru

 În altă ordine de idei, staţiunea Sărata-Monteoru, în trecut Fundu Sărăţii, a reprezentat un punct de interes si prin prisma faptului că dispunea de bogate zăcăminte de petrol care au fost exploatate în vederea investiţiilor în zonă. De altfel, în perioada interbelică, s-a înfiinţat singura mină de petrol de la acea vreme din Europa, rămasă încă unicat pe continent, de unde se extrăgea petrol prin galerii subterane la adâncime de 240–320 m. Ea a fost inaugurată în 1925 si avea o galerie principală în care se cobora cu ascensorul. Din ea se săpau sonde orizontale prin straturile de marne către cele de nisip petrolifer, de unde petrolul se scurgea în puţul nr. 42 pentru a fi scos cu pompele la suprafaţă. Mina funcţionează şi astăzi, la parametri considerabil mai mici şi poate fi vizitată.

Însă, în ciuda perioadei de înflorire economică din interbelic, staţiunea avea să cunoască, în scurt timp, şi regresul odată cu cutremurul din 1940, cu al Doilea Război Mondial şi, mai ales, cu naţionalizarea pusă în aplicare de guvernul comunist ce au dus la abandonarea totală a staţiunii şi la intrarea ei în paragină, multe dintre vechile clădiri fiind demolate. Abia prin anii `70, s-au înfiinţat două hoteluri (denumite astăzi Ceres şi Monteoru), un ştrand şi o bază de tratament, pentru ca astăzi să cunoască o frumoasă dezvoltare economică, ca cea de odinioară, din vremea lui Grigore Monteoru.

Sursă:www.turismbuzau.ro