Cula Cornoiu   cea mai frumoasă şi mai elegantă culă din Gorj jpeg

Cula Cornoiu - cea mai frumoasă şi mai elegantă culă din Gorj

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția

Patrimoniul românesc ascunde adevărate bijuterii, multe dintre ele aproape necunoscute publicului larg. Fiecare zonă în parte aduce în prim plan adevărate simboluri ale identității naționale. Dacă Maramureșul se remarcă prin bisericele de lemn intrate în patrimoniul UNESCO, iar Transilvania cu orașele sășești și bisericile fortificate, Oltenia se prezintă cu niște construcții cu atevărat emblematice: culele.

Reședinte ale boierilor de odinioară, din perioada secolelor XVII-XIX, culele sunt adevărate turnuri de apărare. De altfel numele de cula vine din turcă și înseamnă turn. Și inspirația acestor construcții este din spațiul balcanic. Cule se găsesc încă în Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru, Regiunea Kosovo și, la nord de Dunăre, în sudul României, cu precădere în Oltenia.

Ultimele cule sunt aduse în atenția publicului larg printr-un parteneriat între Grupul CEZ în România și Institutul Național al Patrimoniului, intitulat Cule în Lumină. Cu această ocazie aducem și noi în lumină câteva dintre aceste construcții. Una dintre ele este Cula Cornoiu din oraș Bumbești-Jiu, județ Gorj.

Cula a fost ridicată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În anul 1785, jupânul Radu Pistescu, care nu avea copii, a lăsat moștenitor al averii sale, pe logofătul Cornea din Târgu Jiu. În anul 1821, Bălașa Cornoiu a ridicat biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” în imediata apropiere a culei. În decursul anilor, s-au efectuat intervenții pe culă, în 1840 și 1881.

În 1926, familia Cornoiu a vândut proprietatea lui Constantin Neamțu, directorul băncii “Banca Comerțului”. Între 1927-1928, Constantin Neamțu a restaurat cula și biserica cu arhitectul Constantin Ioțu. Tot cu arhitectul Ioțu, a construit conacul, casa administratorului și castelul de apă. În anii 30, domeniul era amenajat foarte modern pentru vremea respectivă: clădirile aveau apă curentă (rece și caldă), electricitate (prin grup electrogen) și telefon!

După Al Doilea Război Mondial, domeniul a fost naționalizat. Constantin Neamțu a fost arestat și închis la 82 ani la Jilava în 1952, unde a murit după 3 luni. Cula a fost abandonată timp de 20 de ani. În 1968, doamna Elena Udriște a organizat o expoziție în culă și a început construcția Muzeului Satului Gorjean în jurul ei (1970-1975). Cu această ocazie, cula a fost restaurată.

În anul 2006, moștenitorii lui Constantin Neamțu, Alexandru Missirliu și Stefan Bortnowski, au redobândit cula Cornoiu. Din 2007, moștenitorii au început restaurarea domeniului. În fiecare vară sunt organizate tabere de restaurare sub îndrumarea arhitecților și meșteșugarilor.

Mai multe informații despre cula Cornoiu si proiectul Cule în Lumină accesati https://culeinlumina.ro/cula-cornoiu/