Autor 8406 vizualizări


În Dobrogea, fiecare loc are o poveste din vremuri ancestrale. Mănăstirile Dervent şi Sfântul Andrei au fost întemeiate pe locurile unde a sihăstrit sfântul care a adus creştinismul pe aceste plaiuri.

Dealurile au fost pârjolite de soarele nemilos al verii şi de vântul care suflă în fiecare vară în această zonă. Asta e Dobrogea-aridă, împodobită cu viţă de vie, ciulini aurii şi arbuşti, cu fluturi ce colorează văzduhul, udată de apele Dunării şi ale mării, biciuită de vânturile aspre, dar cu poveşti de când lumea.

De la Bucureşti până la Călăraşi, pe malul braţului Borcea, sunt 118 kilometri. Acolo treci Dunărea cu bacul. Călătoria durează în mod normal 20 de minute, dar seceta de astă-vară a secat fluviul, aşa că acum traversarea e mai anevoioasă. În depărtare zăreşti blocurile oraşului din ţara vecină-Silistra, unde oamenii vorbesc şi în dulcele grai de la nord de Dunăre.

Imediat ce treci de apele învolburate, în faţa ochilor ţi se arată întinderea uluitoare a Dobrogei:podgorii aurii, ciobani care-şi conduc turmele de oi nu departe de malul braţului Ostrov, printre arbuştii înţepeniţi în pământurile lutoase. Dacă urmăreşti firul apei, vei vedea şi insuliţele ce răsar din loc în loc. Toamna, Dobrogea pare obosită, dar pregătită să înfrunte vântul duşmănos care şuieră până ce pe dealuri apar primii ghiocei.

Urmezi drumul spre Constanţa. Prima aşezare ce îţi iese în cale este Ostrov, renumită pentru podgoriile întinse. Drumul şerpuieşte agale, iar pe alocuri se zăreşte câte un drum ce te poartă spre alte locuri nebănuite. Unul duce spre satul Esechioi, departe de tumultul cotidian. Dacă urmezi acest drum, peisajul ce se arată e magnific:lacul Bugeac, sălcii, cormorani. Nicio maşină. Locurile de aici parcă au fost prinse în bucla timpului, par neatinse de civilizaţie.

Locul unde bolnavii caută alinare

Ca să ajungi la mănăstiri trebuie să te întorci la drumul naţional. Treci de Ostrov, iar drumul te conduce spre locul cel sfânt-Mănăstirea Dervent, situată în apropierea satului Galiţa. Dincolo de poarta lăcaşului caută alinare bolnavi cărora medicii nu le-au găsit leac. Îngenunchează cu speranţă şi imploră divinitatea. Apoi se întorc ca să mulţumească.

Povestea locului sfânt e de când lumea. La Mănăstirea Dervent se află două cruci din piatră, făcătoare de minuni, despre care legenda spune că au răsărit din pământ exact pe locul unde au fost martirizaţi ucenicii Sfântului Apostol Andrei.

În oaza de linişte de acolo eşti liber să faci ce vrei. Poţi să te plimbi pe aleile străjuite de flori, care zâmbesc spre cer până toamna târziu, sau să te reculegi în liniştea bisericii, vegheat de chipurile sfinţilor.

La 250 de metri de mănăstire, la capătul unui drum umbrit, se află Izvorul Tămăduirii, un firicel de apă de care au auzit oameni din toată ţara. Pelerinii vin cu speranţa că le va aduce vindecarea. În fiecare an, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, mii de credincioşi vin aici şi stau la rând ore întregi doar pentru a lua câţiva stropi din apa miraculoasă. Legenda spune că firicelul de apă a răsărit după ce Sfântul Andrei a bătut cu toiagul într-o piatră. Primele informaţii istorice despre înfiinţarea unei sihăstrii în zonă datează din secolul al IX-lea.

Peştera din pustiul Dobrogei

Dacă mai străbaţi încă vreo 40 de kilometri spre Constanţa, pe partea dreaptă, înainte de  localitatea Ion Corvin, vei găsi un drum ce duce la peştera Sfântul Apostol Andrei, locul unde se spune că a sihăstrit apostolul atunci când a răspândit creştinismul pe aceste meleaguri. Lăcaşul de cult este considerat leagănul ortodoxiei româneşti. La capătul unui drum străjuit de copaci bătrâni şi presărat cu frunze ruginii dai de un luminiş. Acolo este mănăstirea. Turlele bisericilor se oglindesc în albastrul clar al cerului, iar grădina imensă din faţa chiliilor transformă locul într-o oază de verdeaţă. În curtea mănăstirii găseşti o fântână veche.

Peştera Sfântul Andrei e ascunsă în dealul stâncos, acoperită de copaci seculari. Este locul unde ascetul înalţă rugăciuni Cerului, care alină şi astăzi sufletele bolnavilor şi ale celor care-şi caută liniştea spirituală. O icoană imensă ce-l înfăţişează pe sfânt tronează în dreptul Altarului. Cei mai mulţi credincioşi vin aici doar pentru a sta preţ de câteva secunde pe patul scobit în piatră, locul unde se spune că a dormit sfântul. Originile peşterii se pierd în negura timpului. Nu s-a ştiut nimic de ea, mai ales că Dobrogea a fost sub stăpânire otomană până în 1877. Locul sfânt a fost descoperit abia în 1918 de un avocat constănţean, Jean Dinu, cunoscut pentru că a înfiinţat la Adamclisi primul gimnaziu privat din Dobrogea. Visase locul de mai multe ori, iar într-un final l-a descoperit. A găsit peştera în inima sălbăticiei, invadată de buruieni, dar a construit acolo un corp de chilii. Mai târziu s-au stabilit şi primii călugări, iar în 1943 peştera a fost sfinţită. În perioada comunistă, peştera a fost staul pentru animalele ţăranilor din satele vecine. După 1990, părintele Nicodim Dincă a redat locul cel sfânt credincioşilor.

În apropierea peşterii au fost înălţate şi două biserici. În fiecare zi, clopotul care bate cu foc, dar lin şi duios, îi cheamă pe credincioşi la slujbă.

Soarele mângâie duios aceste locuri indiferent de anotimp. Peste deal, dincolo de pădure, se află o mică aşezare-Brebeni, cu câteva case răsfirate în care trăiesc bătrâni care n-au vrut să-şi părăsească locul natal. Acolo încă mai vieţuiesc legende ancestrale despre iele, stafii şi strigoi, iar bătrânii încă respectă ritualuri ancestrale. În pustietatea Dobrogei, oamenii trăiesc şi azi ghidaţi de rugăciuni, de spiritualitate, credinţă. 

Paradisul de la Păcuiul lui Soare

Din curtea Mănăstirii Dervent, dacă urmezi un drum de ţară, ajungi la insula Păcuiul lui Soare, înconjurată de apele Dunării. Acolo bizantinii au construit cetatea Vicina, între anii 971 şi 972. O parte dintre ruinele cetăţii se mai văd şi astăzi, însă cea mai mare parte se află sub ape. Când verile sunt secetoase, iar fluviul seacă, cetatea răsare în toată splendoarea ei. Acolo poţi ajunge doar cu barca, însă merită orice efort pentru că locurile sunt superbe. În zonă găseşti mereu pescari amabili, care vor fi de acord să te ducă pe insulă, pentru că transport organizat nu există aici.

Dacă te încumeţi să porneşti printre tufişuri şi copaci, vei descoperi cetatea. Zidurile vechi, construite din pietre imense, sunt acoperite de buruieni. Printre hăţişuri, drumul e o adevărată aventură:fiecare pas e o victorie, iar fiecare piatră răsărită-o descoperire. Dacă mergi de-a lungul pietrelor ajungi din nou la Dunăre. Mai mult de trei sferturi din cetate e scufundată, iar dacă apa este limpede o poţi observa cu uşurinţă. În unele locuri, Dunărea s-a retras, iar trunchiurile şi rădăcinile copacilor dezgolite de ape oferă o imagine spectaculoasă. E un ţinut sălbatic.

Când apele Dunării seacă, cetatea oferă un spectacol extraordinar. Tot în apropiere se află şi cetatea Dervent, care a fost ridicată în aceeaşi perioadă. Acolo se afla o bază a flotei bizantine care naviga pe Dunăre. În zonă nu există amenajări turistice.

Cazare la mănăstiri şi la popasurile din zonă

ACCES.Cu maşina, din Bucureşti, urmezi drumul până la Călăraşi, iar acolo treci Dunărea cu bacul. Tariful este 2 lei de persoană şi 25 de lei pentru un autoturism. După ce treci Dunărea poţi merge cu maşina personală sau cu microbuzele ce pleacă din Ostrov spre Constanţa, pe DN 3.

CAZARE.Poţi înnopta la unul din cele două popasuri din zonă-Paradis, la Negureni, şi Vivi, la Ion Corvin, la câţiva kilometri de mănăstire. Închirierea unei camere costă între 50 şi 70 de lei, iar popasurile au şi restaurant, însă sunt foarte puţin frecventate. De asemenea, poţi înnopta gratuit la cele două mănăstiri. Condiţia este să faci o rezervare cu două-trei zile înainte.

ACTIVITATE.Poţi face drumeţii în zonă, poţi pescui sau face circuite off-road, regiunea fiind ofertantă din acest punct de vedere.

INFORMAŢII.Mai multe informaţii găseşti pe site-urile dervent.ro şi cjc.ro.