Autor 3820 vizualizări


Pentru unii, Cipru este un loc al petrecerilor. Alţii merg pe mâna broşurilor turistice care-l prezintă drept „Insula Afroditei” şi caută personal locul unde s-ar fi născut, din spuma mării, cea mai frumoasă dintre zeiţe. Indiferent cărei tabere aparţineţi, sunt toate şansele să vă simţiţi grozav în această destinaţie.

Fiind o insulă care trăieşte mai ales din turism, părţi întregi ale Ciprului au fost „înghiţite" de dezvoltatori agili, dornici să ajungă milionari. În funcţie de cipriotul cu care vorbeşti, aceştia fie au vândut sufletul ţării, fie ­i-au dat un avânt nou. În zone precum Paphos, Ayia Napa sau ­Limassol e posibil să aveţi impresia că vă aflaţi într-o suburbie mai însorită a Londrei, întrucât unde vă uitaţi daţi peste un englez roşu ca racul, eventual cu o bere la îndemână.

Când însă curiozitatea vă scoate afară din staţiuni, veţi descoperi sătucurile din Peninsula Akamas sau plajele aurii paradisiace. Faceţi o drumeţie prin munţii Troodos şi adulmecaţi parfumul pâlcurilor de lămâi şi mandarini sau căţăraţi-vă pe zidurile castelelor medievale care vă vor dezvălui peisaje senzaţionale!

Casa lui Dionisos, la Paphos

Unite de o arteră, Kato Paphos (Paphosul de jos) şi Ktima (Paphosul de sus), formează un întreg destul de interesant. Kato Paphos, centrul turistic, are lumini care nu se sting niciodată, muzică non-stop, baruri şi cluburi destul de cuminţele, dar şi cele mai interesante situri arheologice din întreg Ciprul de Sud. Când veţi sta în mijlocul sitului de la Paphos, înconjuraţi de acri de istorie, de cerul albastru infinit, chimenul sălbatic şi caprele care se caţără pe coasta mediteraneană, veţi simţi că sunteţi foarte departe de lumea reală.

Vezi aici mai multe imagini din Cipru


În sectorul cel mai sudic al sitului, mai jos de Agora (piaţa centrală), veţi descoperi cu plăcere o colecţie de mozaicuri colorate şi complicate. Găsite din întâmplare în 1962, mozaicurile ce decorau podele întregi pe vremea romanilor au fost grupate sub numele de „casa lui Dionisos", pentru că zeul vinului apare în cele mai multe dintre ele.

Ktima, centrul oraşului, a reuşit să scape de dezvoltarea turistică. E un loc liniştit şi calm, unde pafioţii îşi văd de treburile lor de zi cu zi. Clădiri coloniale încântătoare găzduiesc instituţiile guvernamentale şi muzeele din Paphos. Vechiul cartier turcesc, Mouttalos, este părăsit, dar vă poate ajuta să intuiţi cum arăta viaţa acolo în urmă cu 30 de ani, înainte de scindarea Ciprului. Cele mai bune restaurante le veţi găsi pe culmile Ktimei.

Ciprul de Sud a fost despărţit de Ciprul de Nord în 1974, ­printr-un conflict armat iniţiat de turci. Republica Turcă a Ciprului de Nord este azi recunoscută internaţional doar de turci. Înainte de asta, Ayia Napa era un sat pescăresc, cu două-trei case, o biserică şi câţiva pescari. A început să se dezvolte abia când plaja şi staţiunea Famagusta Varosia (cea mai în vogă înainte de război) au fost înconjurate de sârmă ghimpată şi butoaie de ulei.

Azi, este un paradis al desfrâului turistic, locul unde distracţia e garantată graţie unei infrastructurii special gândite. Veţi găsi acolo baruri care seamănă cu nişte castele de nisip, puburi cu nume ciudate, turişti care defilează pe străzi în bikini şi-şi înfruntă mahmureala pe plajă, pentru ca seara s-o ia de la capăt.

Principala plajă, Nissi Beach, e supraaglomerată, cu toate astea oricine îşi găseşte un locuşor fără să-i incomodeze pe ceilalţi. Marea este calmă şi deloc adâncă, iar la 75 de metri în larg se află o insuliţă. Până în centru sunt vreo doi kilometri, aşa că puteţi închiria un scuter sau o bicicletă.

Oraşul care nu doarme niciodată


Al doilea oraş al ţării, după Nicosia, Limassol a fost gândit să fie copia unui oraş american cu vedere la mare. Foarte întins, are o stradă principală care traversează toată localitatea, veşnic aglomerată, cu magazine, cafenele, restaurante, terase. Old Town a fost renovat şi transformat într-o zonă şic. În jurul vechiului port, dar şi pe lângă fostul cartier turcesc, veţi găsi o zonă comercială cu taverne, buticuri şi terase stilate.

Limassol are reputaţia de „oraş care nu doarme niciodată", evident datorită vieţii de noapte exuberante din zona turistică, rivalizată şi întrecută doar de Ayia Napa. I se mai spune şi „Oraşul sexului", pentru că, pe lângă teatrul Rialto, există mai multe „cabarete" unde se practică prostituţia.

Portul din Limassol, de unde puteţi porni într-o excursie de-a lungul ţărmului cipriot

Dacă ajungeţi la Limassol, vizitaţi neapărat castelul său medieval din Old City. Se spune că aici s-ar fi căsătorit Richard Inimă de Leu cu Berengaria de Navara. Ieşiţi apoi din oraş ca să vedeţi vechiul Kourion, o aşezare antică greacă, ce a trecut şi prin perioade romane şi creştine, despre care se crede că a fost distrusă de un tsunami puternic, în secolul al IV-lea.

Agora sa este foarte mare, iar acolo există chiar o biserică creştină. Băile publice au fost echipate cu spa-uri calde şi fierbinţi şi cu o piscină octogonală imensă. În amfiteatrul aşezat cu faţa la mare se ţineau lupte între gladiatori. Întregul oraş are podele de mozaic foarte frumoase, cele mai multe găsite în casa lui Ahile. Petra tou Roumio e o stâncă albă, aruncată în mare, nu foarte departe de ţărm, la câţiva kilometri de Limassol.

Hotelurile din Limassol, dotate cu piscine şi camere cu vedere spre Mediterană, sunt pline de turişti

Se spune că stânca se află acolo unde s-ar fi plămădit Afrodita din spuma mării. Mergeţi şi la castelul Kolossi, ca să aflaţi istoria vinului Commandaria, prezentat drept cel mai vechi vin de producţie din lume. Dulce şi licoros, se face din strugurii lăsaţi să se usuce la soare, la poalele munţilor Troodos, respectând aceeaşi tradiţie de 800 de ani.

""