Cimitirul ca obiectiv turistic  Cele mai frumoase cimitire din lume jpeg

Cimitirul ca obiectiv turistic. Cele mai frumoase cimitire din lume

Cimitirul Père Lachaise este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Paris. Un milion și jumătate de turiști se plimbă anual pe aleile cimitirului parizian și caută mormintele lui Oscar Wilde, Frédéric Chopin, Édith Piaf sau Jim Morisson. Notorietatea persoanelor înmormântate aici este elementul care atrage atâția turiști la Père Lachaise. Însă în lume există numeroase alte cimitire ajunse obiective turistice datorită frumuseții lor. Și, cum bine știm, unul dintre ele se află chiar în România.

Cimitirul Vesel se află în toate topurile celor mai frumoase cimitire din lume. Poate și pentru că este, cu siguranță, printre cele mai neobișnuite. Aflat în localitatea Săpânța din Maramureș, Cimitirul Vesel este, așa cum o spune și numele lui, vesel. Acest cimitir e loc de veselie și voie bună, în care crucile colorate și pictate amintesc de viețile celor înhumați. Ideea cimitirul a fost, pare-se, inspirată dintr-un vechi obicei al dacilor, pentru care moartea nu era un eveniment trist, ci reprezenta doar trecerea spre o altă lume.

800px cimitirul vesel de la sapanta3 jpg jpeg

La Recoleta este cel mai cunoscut cimitir din capitala Argentinei. A devenit atracție turistică datorită persoanelor cunoscute înhumate aici, între care se remarcă Eva Perón, fostă Primă Doamnă a Argentinei, numeroși foști președinți și scriitorul Adolfo Bioy Casares. Cimitirul datează din secolul al XIX-lea și impresionează prin cavourile maiestuoase, construite în diverse stiluri – baroc, neogotic sau Art Deco. Mai bine de 90 din cele 4 500 de morminte au fost declarate monumente istorice naționale. 

recoleta tower tm jpg jpeg

Zentralfriedhof din Viena este unul dintre cele mai mari cimitire din lume. A fost conceput în 1870 după planurile unor cunoscuți arhitecți peisagiști și deschis începând cu 1874. Aici sunt înmormântați compozitori faimoși precum Brahms, Beethoven și Mozart.

58190041 beethoven zentralfriedhof wien jpg jpeg

Cimitirul Protestant din Roma este locul de veci al rezidenților non-catolici ai capitalei italiene. Cimitirul se află într-o superbă grădină situată în apropiere de centrul Romei. Aici sunt înmormântați poeții britanici P.B. Shelley și John Keats, dar și numeroși pictori, sculptori și scriitori. Locul impresionează prin sculpturile monumentale care împodobesc mormintele. Cea mai cunoscută este Îngerul Durerii, operă a americanului William Story pentru mormântul soției sale. 

img 4678 jpg jpeg

Cimitirul Highgate din Londra este renumit nu doar pentru mormintele unor personalități, ci și pentru că a fost desemnat rezervație naturală. Peste 53.000 de persoane sunt înmormântate în această imensă grădină ce se întinde pe o suprafață de 15 ha, între care și Karl Marx, Douglas Adams și George Eliot. 

1200px highgate cemetery east jpg jpeg