Autor 4895 vizualizări


Cu junglele luxuriante, dealurile verzi şi apele turcoaz ale Lacului Tanganyika, Burundi încearcă să atragă turişti, însă forţele rebele şi găştile de puşti înarmate dau bătăi de cap guvernului şi nu numai.

În urmă cu cinci ani, am vrut foarte mult să ajung în ţinutul african cu vedere la apele turcoaz ale Lacului Tanganyika. Mă incita faptul că ieşise dintr-un război civil şi că guvernul se chinuia să încurajeze turismul, promovând cu paşi timizi uluitoarea frumuseţe naturală a micii republici aflate între doi titani africani:Tanzania şi Republica Democrată Congo.

Imaginile cu mici plăceri nevinovate, printre care o ceaşcă de cafea proaspăt măcinată, bananele prăjite, frigăruile suculente cu fructe şi creveţi, nu au reuşit totuşi să convingă, iar turiştii nu se înghesuiau nici atunci şi nici acum. Este adevărat că guvernele din Canada, SUA şi Australia nu recomandă vizitele în Burundi, venind cu exemple care te furnică pe şira spinării.

După alegerile din 2010, atacurile armate au devenit un obicei, din păcate. Anul trecut, pe 19 iulie, nouă oameni au fost ucişi într-o confruntare care a avut loc în provincia Cibitoke între poliţie, armată şi trăgători neidentificaţi. Iar în septembrie, 36 de alţi nevinovaţi au fost omorâţi într-un bar foarte popular din Gatumba, foarte aproape de capitala Bujumbura.

Atacuri violente ale foştilor soldaţi, ale forţelor rebele şi ale unor găşti de puştani împotriva lucrătorilor umanitari sau a străinilor sunt la ordinea zilei. La fel şi furturile. În plus, prezenţa refugiaţilor care care se întorc din Rwanda şi Tanzania acumulează tensiuni.

În capitala Bujumbura

Din nu ştiu ce motiv, Burundi acordă turiştilor viză direct la frontieră, doar pentru trei zile şi... 40 de dolari. Cine doreşte, totuşi, o viză de o lună, trebuie să aplice la una din ambasade şi să plătească 90 de dolari. Cum în călătoriile mele nu mi-a ieşit în drum nicio reprezentanţă diplomatică a guvernului din Burundi (cea din Moscova mi s-a părut peste mână), am planificat să stau doar câteva zile acolo. Nu mai comentez faptul că este de râsul curcii ca puţinii turişti care fac efortul de a ajunge acolo să fie astfel împiedicaţi.

Pot spune că sunt norocos că am apucat să văd apele limpezi ale celui mai lung lac din lume după Baikal, din Siberia, dar şi ceva din junglele luxuriante şi dealurile verzi. Deşi neamenajată şi în stare proastă, în capitala Bujumbura am avut parte de o ambianţă prietenoasă.

În centru am descoperit chiar câteva clădiri Art Deco fermecătoare şi mai multe restaurante care serveau preparate din bucătăria belgiană, asiatică şi locală. Pieţele colorate erau pline de piele, ceramică, fildeş şi statuete din lemn.

Pe malul Tanganyikăi

Cum te depărtezi de zona zero, descoperi adevărata faţă a Bujumburei:subdezvoltată şi aparte. Printr-o întâmplare am ajuns în Bwija, acolo unde s-au stabilit foarte mulţi refugiaţi congolezi şi pot spune că cele mai multe dintre clădiri erau într-o stare gravă de degradare. Am fost surprins de latrinele fără pereţi de pe trotuare. 

Seara, Nepo, un vânzător la un butic din imediata apropiere a hotelului la care am stat, m-a invitat la el acasă, unde locuia împreună cu mai mulţi indieni. Un soi de apartament întunecos şi mărunt, cu o bucătărie minusculă şi două dormitoare pipernicite. Aşa mi-a povestit, căci nu m-am dus. Am preferat să-l invit la un restaurant decent, unde am mâncat orez cu curry şi un fel de frigărui din chifteluţe, absolut delicioase, un pic picante, un pic dulci, foarte condimentate...

A doua zi, însă, l-am lăsat pe Nepo să mă ducă la plajă, în afara oraşului. Am fost surprins să văd ce bine arată ţărmul Tanganyikăi, căptuşit cu o serie de baruri de lux, unele dintre ele dotate cu piscine. Locul era frecventat de mai mulţi albi despre care am înţeles că lucrau la ONG-urile din oraş. Am luat parte şi la un joc de volei pe nisip.

Am vizitat apoi Muzeul Vivant, un loc interesant, un fel de sat tradiţional reconstituit, unde m-am plimbat cu mare plăcere, admirând căbănuţele minunate cu acoperiş de stuf unde se vindeau tot felul de produse locale. Secţiunea „grădină zoologică" este foarte exotică. Muzeul Vivant se mândreşte cu un leopard şi o colecţie de crocodili, şerpi şi alte reptile (nu toate adăpostite în condiţii fantastice). Pentru o taxă de 2.000 de franci burundezi (circa 1, 5 dolari), vizitatorii pot cumpăra porci vii de Guineea pentru a hrăni animalele mari. Cu siguranţă, nu toţi vizitatorii sunt încântaţi, dar este o experienţă unică.

Preţuri

-un prânz la restaurant-de la 8 dolari
-o bere (0, 5 litri)-de la 2 dolari
-o sticlă de apă (0, 33 litri)-1, 3 dolari
-un suc-1, 5 dolari
-un cappuccino-1, 5 dolari
-cursa cu taxiul (la şi de la aeroport)-de la 14 dolari
-turul oraşului Bujumbura şi excursie la Lacul Tanganyika-de la 100 de dolari/persoană (minimum două persoane)
-călătoria cu autobuzul-de la 21 de cenţi în oraş şi 42 de cenţi în suburbie
-vizitarea Muzeului Vivant-de la 1, 4 dolari

Sejur în Bujumbura, de la 2.735 de dolari de persoană

Majoritatea hotelurilor din Burundi sunt situate în capitala Bujumbura, dar există câteva şi în oraşele Gitega, Kirundo, Muyinga şi Ngozi. Un sejur costă de la 2.735 de dolari de persoană pentru transport cu avionul, taxe de aeroport şi nouă nopţi de cazare cu mic dejun la Hotel Top Hill Residence Kiriri de trei stele. Hotelul este situat în centrul capitalei Bujumbra, în apropiere de Stadionul Prince Louis Rwagasore. Camerele sunt dotate cu televiziune prin satelit, acces gratuit la Internet, iar pentru relaxare, hotelul vă pune la dispoziţie o piscină în aer liber şi un bar la piscină. Dacă optaţi pentru un sejur la un hotel de patru stele, puteţi alege Roca Golf Hotel, situat tot în centrul oraşului Bujumbura.

sursa:http://www.adevarul.ro