Austria: clădiri imperiale şi podgorii de oraş jpeg

Austria: clădiri imperiale şi podgorii de oraş

Viena seduce turistul cu aerul său imperial, peste a cărui agresivitate şi măreţie trufaşă de odinioară s-au aşternut acum eleganţa, rafinamentul şi viaţa echilibrată a unui popor frumos.

Într-un fel sau altul, Viena e un oraș cu care au interacționat mai toți românii. Ba o escală în drum spre Occident, ba un shopping, un city break pe o ofertă "low cost", o cunoștință stabilită prin zonă sau un contract de muncă în Austria. Mie personal, îmi place pentru aerul fresh și cosmopolit.Întreg centrul istoric se află în patrimoniul Unesco, iar trecutul de capitală imperială adaugă o tușă foarte personală metropolei austriece. Vienezii au o viață socială de invidiat, o cultură a traiului decent, preocupări sănătoase (fac sport, aleargă în parcuri, merg pe bicicletă etc) și, pe deasupra, sunt foarte frumoși.Nu se tem să-și construiască familii cu persoane asiatice sau africane, rezultatul fiind o combinație foarte interesantă de rase. Nici nu par să aibă vreo frustrare legată de zilele glorioase ale fostului imperiu austro-ungar, demult apuse. Au adaptat clădirile de epocă la prezent, decorându-le cu obiecte de design din arta contemporană. Iar asta se vede, cred, cel mai bine în Cartierul Muzeelor, un loc impresionant, unde sunt atâtea galerii, cafenele și muzee că nu le poți număra.În spațiu creat pe locul fostelor grajduri regale, impresionantele construcții imperiale găzduiesc unele dintre cele mai importante colecții din lume. Detaliile au fost trasate cu grijă, astfel încât clădirile din trecut se asortează destul de bine cu cele noi.Poate doar controversatul Kunsthalle, cu forma lui atipică de vagon de sticlă, iese din decor. Ceea ce nu-l împiedică să fie o Mecca a artei. Până acum i-au călcat pragul mai bine de 2 milioane de vizitatori dornici să se bucure de expozițiile de artă pe care le găzduiește fără încetare din 1992.Bistroul deschis pe terasa lui spațioasă este, el însuși, un punct de atracție. Însă cea mai cunoscută și vizitată cafenea a Vienei rămâne Cafe Central, inaugurată în 1876 în fosta clădire a Bursei. Într-un interior așa impozant, nu poți să te răsfeți decât cu o băutură de cinci stele!

Eu, nefiind prea mare amator, n-am încercat licoarea cafeinizată, însă am dat iama-n prăjiturile colorate, fructate și arătoase... Museums Quartier stă cu picioarele pe faimoasa Ringstrasse, care înconjoară practic centrul vechi. Uriașul complex găzduiește Muzeul de Istorie Naturală (Naturhistorisches Museum), Muzeul de Istorie a Artei(Kunsthistorisches Museum), Teatrul Național (Burg Theater), Biblioteca Națională (Österreichische Nationalbibliothek) și Schatzkammer.Adică Trezoreria Imperială, localizată în Hofburg, un loc ticsit de comori, dintre care cea mai importantă este Coroana încrustată a Sfântului Imperiu Roman. Cu o vechime de mai bine de 1000 de ani, neprețuitul obiect s-a aflat în posesia familiei de Habsburg până la sfârșitul primului război mondial. Alături de ea sunt depuse bijuteriile Coroanei austriece.

Innere Stadt, centrul vechi, e restaurat perfect. Printre străzile pietonale, acaparate de shopperi din toată lumea, se află una dintre cele mai mari atracții ale Vienei:catedrala Sf. Ștefan. Turnul gotic și acoperișul colorat sunt probabil cele mai recognoscibile simboluri ale orașului. Mi-a plăcut să mă rătăcesc în Naschmarkt, una dintre cele mai mari piețe din lume, unde am admirat o gamă copleșitoare de alimente din toate colțurile pământului.Preocupare pentru varietatea produselor este fantastică. De exemplu am văzut un stand în care se vindea numai hummus, în fața căruia se făcuse o coadă impresionantă pentru variantele cu chili, curry, wasabi muguri de pin, carne de miel și câte și mai câte combinații.Și cum tot eram chitit pe turism, n-am ratat nici palatul Schonbrunn, reședința de vară a familiei Habsburg, împreună cu grădinile sale exterioare minunate. Apoi m-am plimbat cu tramvaiul pe Ring și am avut impresia că m-am întors în timp, căci străduțele înguste și pietruite s-au păstrat ca pe vremuri. Așa am descoperit heuringen, genul de tavernă rustică unde se bea vin.Numai că în Viena, nu e ca la noi, cu butoaie decorative și struguri atârnați unde te aștepți mai puțin, ci cu ramuri de pin pe ușa de la intrare. Vienezii iau cu asalt mai ales vinăriile de pe malul Dunării, care oferă priveliști atât de frumoase, că nu știi de la ce te ia capul mai repede. De la băutura care curge-n valuri în paharele din sticlă subțire, cu picior înalt, ori de la panoramele care-ți taie respirația.De altfel, Viena este singura metropolă din lume cu podgorii în oraș, unde se cultivă vinuri de origine controlată (DOC) la scară industrială. Fostele colibe dintre vii au evoluat în proprietăți eco, cu pivnițe ce găzduiesc vinuri de designer. Iar farmecul acestor taverne austriece este tocmai localizarea:fie pe o pajiște verde cu vedere la oraș, fie într-o curte mărginită de butuci de viță și umbrită de castani.

Circuit Viena, Bratislava, Budapesta de la 160 euro

Un circuit Viena-Bratislava-Budapesta-Defileul (Wachau) şi Cotul Dunării (Esztergom, Visegrad, Szentendre) costă de la 160 Euro/pers. pentru transport cu autocarul şi patru nopţi cazare cu mic dejun la hoteluri de trei stele. Dacă alegeţi un city break în Viena veţi plăti de la 229 Euro/pers. pentru bilet de avion, taxe de aeroport şi trei nopţi cazare cu mic dejun la Hotel Mozart de trei stele.Un minisejur care cuprinde transport cu avionul, taxe de aeroport şi trei nopţi cazare cu mic dejun la Hotel Austria Trend Favorita de patru stele costă de la 249 Euro/pers. Detalii despre oferte găsiţi la Europa Travel,   www.europatravel.ro, tel. 021.311.55.20. Menționăm că Ciprian Enea, autorul acestui articol, susținut de Europa Travel, în speță cea mai mare agenție de turism low-cost din România, au inițiat programul "Toată Europa la preț mic".A fost pentru prima data când o agenție de turism românească s-a documentat "pe teren", vizitând toate țările bătrânului continent, de la A la "Z". În urma acestui proiect au fost identificate și structurate ca produse low-cost pachete turistice pe mai toate destinațiile europene.Citeste mai departe articolul si afla  preturi din Viena, atractii turistice Viena etc tvtravel.rohttp://www.tvtravel.ro/articole/detalii/1607/Austria-cladiri-imperiale-si-podgorii-de-oras.html

O țară care-și iubește pădurile (documentare realizată de Steluța Năstase)

Austria este o ţarișoară din Europa Centrală care are aproape trei sferturi din teritoriu acoperit cu munți. Vecinii săi sunt Elveţia şi Liechtenstein la vest, Germania şi Cehia la nord, Slovacia la nord-est, Ungaria la est, Slovenia şi Italia la sud.

Recordul de înălțime aparține muntelui Grossglockner din Alpii Estici, care măsoară 3798 metri. Spre lauda lor, austriecii dețin cel mai mare procent de împădurire la nivelul Europei Centrale:37% din suprafaţă țării. Clima este influenţată de Atlanticul de Nord, de Marea Mediterană şi de mediul continental.În Alpi soare strălucește iarna, dar varea se ascunde deseori în spatele norilor. Valea Dunării şi bazinul Viena sunt regiuni uscate, cu zăpadă iarna, dar cu veri calde și însorite. Perioadele ideale pentru a vizita țara sunt mai și septembrie, când densitatea turiștilor scade și clima se dovedește plăcută.

Aproape 85-90% din populaţie este adepta religiei romano-catolice în timp ce luteranii evanghelici reprezintă 6% şi musulmanii 1%. Aproximativ 99% dintre cetățeni vorbesc oficial germana, dar dialectele fac distincţia între clasele sociale. Austriecii reprezintă principalul grup etnic și au origine germană. Dintre minorități enumerăm:croaţii, slovenii, maghiarii, cehii şi slovacii. Moneda oficială este Euro.