Aleea din lemn din parcul de la Buziaş, pe care se plimba şi împărăteasa Sissi, a fost restaurată FOTO

Autor 2186 vizualizări


Lucrările de restaurare a Colonadei de la Buziaş, care au început în martie 2016, se apropie de final. În scurt timp, o parte importantă din istoria parcului va străluci din nou.

Colonada de la Buziaş a ajuns într-o stare de degradare foarte mare în ultimii ani. În cea mai mare parte lemnul era deja putrezit, în multe locuri hoţii au început să demonteze bucăţi din colonadă. Începea să fie un pericol pentru persoanele care se plimbau prin parc.  

Lucrările de restaurare au început în martie 2016, iar acum se apropie de final. În scurt timp, o parte importantă din istoria parcului va străluci din nou.

Totul a costat peste peste 1,1 milioane de euro, bani de la Consiliul Local (cea mai mare parte) şi de la Consiliul Judeţean Timiş.  

Lucrările au putut fi demarcate de abia după încheierea procesului cu moştenitorii familiei Muschong, care au revendicat parcul, iar în final au primit despăgubiri materiale. Colonada a fost intabulată pe Primăria Buziaş, iar lucrările au putut fi începute.

 

De restaurare s-a ocupat o firmă din Baia Mare, specializată în lucrări cu monumente istorice. O parte parte din colonadă, datorită stadiului de degradare, a acoperişului dar şi a stâlpilor de susţinere, a fost demontată şi refăcută pe şantierul constructorului.  

“Cel târziu în septembrie lucrările sunt terminate. Vorbim de 533 de metri liniari de colonadă, restauraţi complet. Acum sunt la faza în care se lucrează la foişoare. Mai sunt două foişoare, au pus deja pardoseaua, în proporţie de 80 la sută este reconstruită, restaurată colonada. Sunt mulţumit de ce a ieşit. S-a respectat proiectul aprobat de Ministerul Culturii. Au mai fost discuţii. Iniţial, aleile ar fi trebuit să fie din lemn. Dar era destul de greu de întreţinut. În plus, din lemn a fost doar la începuturi, pentru că după ce a intrat în posesia lui Muschong, care avea fabrică de cărămidă, s-a pus cărămidă. Am venit şi noi cu cărămidă ceramică, poate fi întreţintă, arată bine, a declarat Sorin Munteanu, primarul din Buziaş. 

Click aici pentru continuare