Autor 2282 vizualizări


Marți, 31 ianuarie 2011, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) găzduiește un eveniment dedicat vieții și operei scriitorului Ion D. Sîrbu. Lansarea volumului "Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității" de Clara Mareș (Curtea Veche Publishing, București, 2011) va fi urmată de o dezbatere la care vor participa criticii literari Dan C. Mihăilescu și Daniel Cristea-Enache, scriitoarea Doina Jela (redactorul cărții), artistul Ion Barbu și autoarea lucrării, Clara Mareș.

Dezbaterea va fi moderată de Angelo Mitchievici, directorul departamentului „Ideologie și Cultură“ al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului din România.

Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securitățiieste rezultatul a trei ani de cercetări în arhivele fostei Securități. Lucrarea expune detaliat și cronologic cei peste 32 de ani de urmărire neîncetată, precum și modul în care autorul memorabilelor "Adio, Europa!" sau "Jurnalul unui jurnalist fără jurnal" a făcut față acestei presiuni infernale. În contrapondere, sunt prezentate și scrierile memorialistice sau literare publicate de Ion D. Sîrbu. Personajul conturat în paginile cărții este un scriitor care încearcă să supraviețuiască liber și curat, făcându-și un crez din cuvintele "nu mă judecați după cele făcute, ci după cele ce le-am refuzat a le face".

„Ion D. Sîrbu! Utopicul socialist blagian, dulce compătimitor al minerilor mitologici, erudit bufon metafizic, patriot mutilat sufleteşte, vajnic lup singuratic! Un Lear visând la Prospero, hărţuit de o Securitate faţă de care Caliban făcea dulce figură de...junghi intercostal. Bufonul Gary! Poate cea mai spectaculoasă apariţie a epistolarului şi diarismului românesc după 1989, vecin de vitalism cu Petre Pandrea şi Ion Negoiţescu. Omul al cărui dosar de urmărire informativă face parte în chip dramatic din însăşi opera sa! Mult mai mult decât în cazul unor Cioran, Blaga sau Noica, DUI-ul lui Gary Sîrbu este o capodoperă de suprarealism ubuesc şi grotesc gogolian, de (inutilă) inventivitate diabolică şi caricatură jalnică. Supremul triumf, fie şi postum, al victimei:urmăritorii i-au devenit personaje. Oroarea devine deriziune hipnotică.“ – Dan C. Mihăilescu