Autor 863 vizualizări


Un tablou rar datând din secolul al XVI-lea, ce prezintă "Palatul pierdut" al regelui Henric al VIII-lea, va fi scos la licitaţie de casa Christie's, în luna decembrie, fiind evaluat la o sumă de 1, 2 milioane de lire sterline (1, 9 milioane de dolari), informează Reuters.

Nonsuch Palace, cunoscut şi sub numele de Palatul pierdut, care nu mai există în zilele noastre, a fost construit din ordinul regelui Henric al VIII-lea din dinastia Tudorilor, pentru a întrece în strălucire palatele construite de marele său rival, regele Francois I al Franţei, şi pentru a celebra naşterea primului său moştenitor legitim de sex masculin.

Palatul regal, construit în stilul unui imens conac de vânătoare, a primit numele Nonsuch, deoarece, potrivit documentelor din epocă, niciun alt palat nu putea să îi egaleze splendoarea.

Specialiştii britanici consideră că acest tablou, pictat cu cerneală, cretă şi acuarelă, este singura pictură care a supravieţuit până în zilele noastre, ce descrie în detaliu felul în care arăta fostul palat.

Reprezentanţii casei Christie's susţin că gradul înalt de detaliere al tabloului se explică prin faptul că pictura a fost realizată la faţa locului, fiind una dintre cele patru pictate în perioada în care castelul a stat în picioare. Toate celelalte sunt reprezentări ulterioare ale palatului.

Tabloul, pictat de Joris Hoefnagel în anul 1568, care a primit ordinul de a prezenta pe pânză "cea mai importantă clădire din Europa", a fost prezentat în public de doar două ori şi a fost văzut ultima oară în urmă cu 25 de ani în Statele Unite ale Americii.

Construcţia Palatului Nonsuch din Cuddington din comitatul Surrey (sud-estul Marii Britanii, n.r.) a început în 1538 şi s-a încheiat după opt ani.

Palatul nu era încă terminat când regele Henric al VIII-lea a murit, în 1547, şi a rămas în picioare mai puţin de 150 de ani, dispărând complet de pe faţa pământului în 1690.

O contesă care moştenise palatul a ordonat demolarea acestuia, pentru a vinde pietrele şi materialul de construcţie cu scopul de a-şi achita datoriile făcute la jocurile de noroc.

Până în 1690, palatul dispăruse complet, iar timp de aproape 400 de ani, existenţa lui a fost doar "sugerată" prin texte scrise şi reprezentări grafice.

Nicio urmă a palatului nu a mai rămas în Nonsuch Park, însă numeroase obiecte-elemente de zidărie şi olărie-au fost excavate din acel sit, fiind ulterior restaurate şi expuse în muzee din Marea Britanie.