Un Gauguin din 1901, estimat la 12 milioane de euro jpeg

Un Gauguin din 1901, estimat la 12 milioane de euro

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 10 ianuarie 2011

Casa de licitaţii Christie's se aşteaptă să obţină circa 12 milioane de euro pentru un tablou care înfăţişează un nud feminin înconjurat de floarea-soarelui, pictat de artistul francez Paul Gauguin.

 Tabloul va fi scos la licitaţie în Londra,  pe 9 februarie. Intitulat "Nature morte a l'Esperance" a fost realizat în 1901, pe când Gauguin locuia în Tahiti, scrie news.corect.com.

Potrivit Giovannei Bertazzoni, directoarea departamentului de Artă Modernă şi Impresionistă al biroului londonez al Christie's, pictură ar putea fi cumpărată pentru un preţ chiar mai mare decât cel estimat iniţial.

Conform reprezentanţei Christie's, tabloul a fost realizat cu doi ani înainte de moartea lui Gauguin şi conţine numeroase referinţe, între care şi una îndreptată către contemporanul sau, Edgar Degas.