Autor 1507 vizualizări


Exponatul lunii mai la Muzeul Național de Istorie a României este „un manuscris genealogic al Casei Princiare Cantacuzino”. Manuscrisul cuprinde 24 de file din hârtie, caligrafiate cu cerneală neagră, în limba franceză. Lucrarea a fost restaurată recent, integral, de către doamna Cristina Petcu, expert restaurator, beneficiind, în prealabil, de investigații fizico-chimice realizate de doamna dr. Cristina Carșote, cercetător științific, specialiști în cadrul muzeului.

Lucrarea este structurată în trei părți de dimensiuni disproporționate, prima constituind baza lucrării și cea mai consistentă parte. Ultimele două sunt scurte prezentări, completând lucrarea în mod util.

În prima parte a Genealogiei istorice, intitulată „Maison des Princes Cantacuzène“, este prezentată însemnătatea acestei familii, una dintre cele mai prestigioase din Europa, care a slujit Bizanțul prin intermediul împăraților, generalilor, înalților demnitari, marcând istoria Europei încă din secolul al XI-lea.

În a doua parte, cu titlul „Charges remplies par la famille Cantacuzène“, se enumeră demnitățile ocupate de Cantacuzini de-a lungul secolelor, începând de la împărații bizantini la principi din Peninsula Balcanică, inclusiv Țările Române dunărene, până la generali și înalți demnitari imperiali din Orient, Rusia și Austria.

Paragrafului anterior îi urmează un subcapitol privitor la „Dignites“. În cadrul acestuia, se face apel la dreptul ereditar, consfințit de biserică și imperiu, asupra înaltului „Ordin Sfântul Gheorghe“, cu mai multe clase, care aparține familiei Cantacuzino, enumerându-se pentru credibilitate Marii Maeștri ai Ordinului (de la împărații Cantacuzini ai Bizanțului până la Rudolf-Radu Cantacuzino, fiul lui Ștefan Vodă Cantacuzino).

Al doilea subcapitol al părții a doua este denumit „Aliances“, unde sunt enumerate alianțele încheiate în scop matrimonial, rezultând alianțe de înrudire între Cantacuzini și mari familii dinastice din Europa de Sud-Est, Bizanț, Balcani și Țările Române.

Ultima parte se intitulează „Armes de la Maison des Princes Cantacuzène“. Este descris blazonul familiei princiare, fiind prezentate toate formele specifice de dezvoltare multiseculară. Scutul, format din nouă piese, conține deviza latină: „Quae nocent, docent“, care se traduce prin „ceea ce dăunează, te învață“. Lozinca a fost adoptată de Cantacuzini când au fost nevoiți să părăsească Bizanțul, în urma persecuțiilor prin care au trecut după cucerirea Constantinopolului în 1453.

Genealogia Cantacuzinilor, ramura Măgureanu, atribuită după o cercetare temeinică caimacamului Constantin Cantacuzino al Țării Românești, din perioada 1848-1849, are menirea de a demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie, preocuparea permanentă a boierimii noastre princiare pentru istoria familiei. Această grijă, pentru consemnarea curgerii neamului, indiferent de scopul pentru care a fost alcătuită, interesează nu numai familiile, ci şi istoria naţională. Cu atât mai mult cu cât, familia în cauză numără printre strămoşii săi împăraţi şi despoţi bizantini, principi şi demnitari ai Principatelor Române, cu înrudiri în toată Europa de Sud-Est şi de Apus, ei înşişi făuritori ai istoriei.

Curatorul expoziției este dr. Ginel Lazăr, cercetător în cadrul MNIR.

Expoziţia va fi deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a României în perioada 20 mai - 13 iunie 2021, şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 -18.00.