Ultima iluzie, un nou volum despre tragedia de la 11 septembrie 2001 jpeg

Ultima iluzie, un nou volum despre tragedia de la 11 septembrie 2001

📁 Carte
Autor: Corina Zorzor
🗓️ 24 iulie 2014

O nouă carte apărută la Editura Polirom aduce în discuţie dezastrul petrecut în Statele Unite ale Americii, pe 11 septembrie 2001. „Ultima iluzie“, scrisă de Porochista Khakpour, surpinde, după cum apreciază presa internaţională, „sentimentul contradictoriu că viaţa în America de dinainte de atac era banală, lipsită de complicaţii“.

„Ultima iluzie“, de Porochista Khakpour, este o comedie neagră scrisă sub obsesia dezastrului petrecut în Statele Unite la 11 septembrie 2001. Personajul central, Zal, este un tânăr iranian care literalmente a scăpat dintr-o cuşcă:mama sa, înfricoşată de pielea şi părul lui deschise la culoare, de „diavol alb“, îl ţine închis zece ani într-o colivie pentru păsări.

Scăpat ca prin minune de acolo şi adus în New York, Zal va încerca să se adapteze într-o lume care nu are nimic în comun cu ce a cunoscut în copilărie. În sinea lui, încă se mai simte asemenea unei păsări. Prietenia lui Zal cu un iluzionist care pretinde că poate zbura şi relaţia sa cu o artistă care, la rândul ei, se crede clarvăzătoare îi îngreunează şi mai mult efortul de adaptare. Inspirat de o legendă persană din Cartea Regilor, romanul Ultima iluzie este şi un omagiu adus oraşului New York. „Ultima iluzie este un superb melanj epic:legendă şi realitate, ficţiune şi istorie, Orient şi Occident, bine şi rău“-San Francisco Chronicle.

318x425 7 jpg jpeg

„Proza Porochistei Khakhpour este fluidă şi viscerală, iar discursul ei este o abilă punere în scenă a realităţii şi a perspectivei narative. Ultima iluzie e o bijuterie literară a tristeţii, a curajului, a contemplaţiei“, spun criticii de la „Library Journal“. Porochista Khakpour s-a născut în 1978, în Teheran, dar a crescut şi a fost educată în California. Este absolventă a masterului în Arte şi a cursurilor de scriere creativă ale Universităţii Johns Hopkins, iar în prezent predă la universităţile Columbia şi Fordham. Romanul ei de debut, „Sons and Other Flammable Objects“ (Fii şi alte obiecte inflamabile), publicat în 2007, o comedie neagră inspirată de urmările atentatului din 11 septembrie 2001, a câştigat premiul California Book Award „First Fiction“ şi a fost nominalizat la premiul Saroyan şi la alte distincţii literare de prestigiu, atrăgând atenţia lumii literare americane. Cel de-al doilea roman al său, „The Last Illusion“ (Ultima iluzie), a fost publicat în 13 mai 2014.