«Teracota, mon Amour» la Castelul Cantacuzino jpeg

«Teracota, mon Amour» la Castelul Cantacuzino

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 26 februarie 2018

Dupa expozitiile “Moving Van Gogh”, Picasso si Dali, Castelul Cantacuzino va gazdui prima expozitie itineranta de cahle pictate transilvanene. Cahlele sunt manufacturate de Teracota, Medias - ultima fabrică de sobe presate si pictate manual din Romania. 

Expoziția „Teracota, mon amour!” este o colaborare între Asociația Imbold și Teracota Mediaș. Până acum expozitia a fost expusă la Noaptea Alba a Galeriilor in Bucuresti si de Ziua Nationala a Romaniei in cetatea Alba Iulia. Expozitia de la Castelul Cantacuzino este realizata in cadrul Alpin Film Festival și este disponibila pentru vizitare în perioada 3 martie - 3 aprilie, urmând a fi relocată în Sibiu și Iași.  Alături de piesele ceramice, „Teracota, mon amour!” expune și o sobă mobilă cu cahle pictate, lipită cu pământ galben și montată de unul dintre sobarii de la Teracota. 

cahlke jpg jpeg

Fabrica de teracotă din Mediaş a fost înfiinţată în anul 1906 şi avea 25 de muncitori. După 110 ani, fabrica are aproximativ același număr de angajati si produce cahle manuale folosind aceleași tehnici și materiale ca în 1906. Fiecare cahlă este turnată, finisată, glazurată și pictată manual.  În arhiva fabricii este adunată o colecție amplă de cahle și mulaje de cahle transilvănene, inclusiv reproduceri după sobe rare de la Muzeul Astra din Sibiu.