Târg de vară la MŢR: Haina Ţărănească

Autor 2470 vizualizări


Cămăși femeiești și bărbătești, poale, catrințe, fote, vâlnice, ii brodate sau pictate, marame țesute din borangic, costume întregi vechi și noi, cordoane și podoabe... Muzeul Național al Țăranului Român sărbătorește Sânzienele și Ziua Universală a Iei.

De vineri, 23 până duminică, 25 iunie 2017, de la orele 10 de dimineață până la 6 seara, Muzeul Ţăranului Român organizează Haina țărănească, un târg de vară la care participă peste 30 de meșteri, artiști și colecționari din toată țara. Nu vor lipsi nici plantele de leac, nici bucatele proaspete și numai bune de târguit: prăjituri de casă, patiserie, miere, turtă dulce. Târgul „Haina țărănească” este, de asemenea, un prilej de a aminti publicului că, în această lună, Muzeul Țăranului a lansat expoziția virtuală omonimă în cadrul proiectului „We wear culture” inițiat de Google.  

Preț bilet: 2 lei  

*** 

" În interiorul portului țărănesc au existat două (doar două) forme-model de frumusețe a trupului, care demarchează două teorii largi, corespunzând în mare, provinciilor istorice: Vechiul Regat și Transilvania. Ele pot fi percepute doar la nivelul pielii culturale – costumul. În Muntenia și Moldova, în teritoriile românești extracarpatice, aflate în contact cu cultura bizantină și în vecinătatea curților domnești, țăranca purta un costum care să corespundă idealului de „femeie fus” Construit pe un volum cilindric, veșmântul urmează îndeaproape conturul trupului. Capul este acoperit cu țesături ușoare, tulpane, basmale sau marame de borangic, care acoperă părul împletit, nelăsând niciun accent să schimbe proporțiile craniului. Gâtul este lăsat descoperit de cămașa-ie, cu decolteul încrețit sau drept, dar fără guler. Încrețiturile și lărgimea cămășii dau un volum echilibrat pieptului și umerilor. Peste cămașă era înfășurat un brâu lat, peste care se prindea fusta și peste se legau betele. Talia este marcată de „betele” înfășurate strâns de mai multe ori în jurul trupului. Cămașa se prelungește, înnădită sau din două bucăți, lungă până la glezne, decorată la poale cu broderii care, departe de a fi un simplu ornament, sunt semne simbolice. De la talie în jos, trupul e înfășurat pe deasupra cu o fotă (bucată dreaptă de țesătură) ale cărei margini laterale se suprapun peste pântec. Fota, pe fond de culoare închisă, se poartă cu colțul de jos răsfrânt și ridicat (în Moldova) sau drept (în Muntenia și Oltenia). În picioare se purtau opinci încălțate peste obiele, ceea ce dădea gambei piciorului și gleznei un aspect monumental, de statuie. Ținuta femeilor, mersul, ba chiar și dansurile tradiționale din Vechiul Regat sunt direct dependente de strâmtimea fotei și de libertatea de mișcare a gâtului și capului.


 În Transilvania, în sensul larg, de teritoriu intracarpatic, în care sunt pregnante înfluențele culturii medievale occidentale, modul de frumusețe feminină impus de forma costumului este cel al femeii opulente și fertile. Schematizând, silueta este construită din trei sfere suprapuse: o sferă a capului, una a bustului, una a șoldurilor și a pântecului. Părul este piptănat complicat, adeseori construit pe suporți („coarne”, „conciuri”), mărind pe laturi sau în spate volumul capului. Este apoi acoperit cu țesături groase, de cânepă, in, bumbac sau chiar lână, prinse cu „spilci”, ace metalice, cu gămălii bătute în pietre prețioase – sau pe bonete, fesuri și cercuri de țesătură. Deschizătura cămășii acoperă gâtul, îngropat în gulerașe cu volane, sau înfășurat în „zgărdane” țesute din mărgele minuscule. Cămașa este creață, largă, cu mâneci largi, încrețite la încheietura mâinii cu volan, iar volanele din dreptul umerilor accentuează amploarea bustului, alcătuind cea de a doua sferă, sprijinită pe talia strânsă în bete. Poalele cămășii sunt largi și crețe, uneori purtate peste alte țesături care îngroșă șoldurile; poalele sunt mai scurte decât în Regat, lăsând jumătatea inferioară a gambei descoperită. În Oaș lungimea poalelor abia dacă depășește genunchiul. Peste poale se prind catrințele – două șorțuri dreptunghiulare de lână pentru față și spate – care lasă poalele crețe libere pe șolduri. Toată această schemă geometerică compusă din trei sfere se sprijinea pe o pereche de ghete sau cizme cu glezna fină. "

(Ioana Popescu, Foloasele privirii - Forma pielii culturale – haina, Ed. Paideia, 2002, p. 130)