Simpozionul «Memoria Europei»: Au început înscrierile la cea de a IX a întâlnire a instituțiilor care se ocupă de istoria secolului XX  jpeg

Simpozionul «Memoria Europei»: Au început înscrierile la cea de-a IX-a întâlnire a instituțiilor care se ocupă de istoria secolului XX

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 4 martie 2020

A început procesul de înscriere pentru participarea la cea de-a IX-a ediție a Simpozionului Memoria Europei, ce reunește în fiecare an reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor care se ocupă de istoria secolului XX. Simpozionul de anul acesta va dezbate rolul pe care istoria și memoria îl joacă în crearea identității europene contemporane și va avea loc la Tallinn, între 4 și 6 mai. Evenimentul este organizat încă din anul 2012 din inițiativa Rețelei Europene Memorie și Solidaritate.

De data aceasta, întâlnirile vor fi centrate în jurul celor mai bune practici ale instituțiilor ce se ocupă de istoria Europei secolului XX, și a activității lor având la bază misiunea pe care și-au asumat-o. Faptul că anul acesta se împlinesc 75 de ani de la încetarea celui de-al Doilea-lea Război Mondial, unul dintre cele mai importante puncte de cotitură din istoria Europei, reprezintă o bună ocazie pentru a reflecta asupra condiției memoriei europene contemporane și a posibilelor direcții de dezvoltare ale acesteia. Cea de-a noua ediție a Simpozionului va avea loc la Tallinn, un oraș cu o istorie deosebit de complexă, ocupat de câteva ori în secolul trecut de Germania nazistă și Rusia sovietică. Și-au confirmat deja participarea la simpozion, printre alții, prof. Elazar Barkan de la Universitatea Columbia, sociologul american prof. Jeffrey K. Olick, istoricul prof. Marius Turda de la Oxford Brookes University ori politologul prof. Lavina Stan de la St. Francis Xavier University din Canada, informează un comunicat al Rețelei Europene Memorie și Solidaritate.

Sunt invitați să participe la eveniment reprezentanți ai muzeelor și memorialelor, angajați ai centrelor academice și educaționale, dar și organizații neguvernamentale care se ocupă de istoria secolului XX. Pe parcursul a trei zile, participanții vor avea ocazia de a asista la prelegeri și la sesiuni de networking în timpul cărora își vor putea prezenta instituția. Acum va fi organizată pentru prima dată o sesiune dedicată analizării unor cazuri concrete (eng. Q&A: Case Studies), în cadrul căreia specialiști cu experiență vor împărtăși cele mai bune practici din derularea unor proiecte educaționale și sociale din domeniul istoriei secolului XX (între alții, Paweł Sawicki, responsabil de mediile de socializare online (social media) ale Muzeului Auschwitz-Birkenau). Programul mai cuprinde vizite la muzee și memoriale din Tallinn, precum Memorialul Victimelor Comunismului, expoziția ideologiei și crimelor comunismului din Fortăreața Patarei, sau Muzeul ocupației și libertății - Vabamu.

Mai multe informații, programul cadru al evenimentelor și formularul de înscriere sunt disponibile la adresa: enrs.eu/symposium2020.

Simpozionul anual are drept scop inițierea și aprofundarea colaborării între instituțiile și organizațiile care se ocupă cu cercetarea istoriei Europei în secolul XX. Ideea care stă la baza simpozionului e convingerea cu privire la necesitatea existenței unui dialog pe tema evenimentelor istorice ale secolului trecut care să ia în considerare diversele narațiuni, sensibilități, experiențe și interpretări existente cu privire la acestea. Organizat de Rețeaua Europeană Memorie și Solidaritate, ciclul de întâlniri a demarat în septembrie 2012 la Gdańsk, următoarele ediții având loc la Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Bruxelles, București și Paris.

Înscrierea participanților se poate face până la 27 aprilie 2020. Organizatorii oferă persoanelor selecționate cazare și posibilitatea rambursării parțiale a costurilor de călătorie (persoanele interesate de finanțare sunt rugate să se înregistreze până la 23 martie 2020).