Sesiunea Natională de Comunicări Ştiinţifice “Momente cheie în istorie”  Un proiect al Facultaţii de Istorie UB jpeg

Sesiunea Natională de Comunicări Ştiinţifice “Momente-cheie în istorie” Un proiect al Facultaţii de Istorie UB

📁 Carte
Autor: Alina Ciobotaru
🗓️ 30 aprilie 2014

            Facultatea de Istorie găzduieşte anual câte o sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice destinate studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor din toată ţara care se specializează pe istorie sau şiinţe conexe. Aceasta este o tradiţie începuta cu ani în urmă, astfel încât sesiunea a ajuns cu brio la ediţia a IX-a. Principalii artizani ai acestui proiect cultural sunt membrii Asociaţiei Studenţilor la Istorie „Dacia”, dar în esenţă la fel de mult contribuie la succesul proiectului şi implicarea întregii facultaţi în eveniment.

            Sesiunea de anul acesta poartă eticheta “Momente-cheie în istorie” şi doreşte să transmită un mesaj interesant:istoria poate fi vazută şi prin prizma unor momente cruciale care au schimbat destinele statelor, al continentelor. Astfel, tinerii sunt lasaţi liberi să îşi aleagă o temă preferată, singura condiţie fiind aceea că tema trebuie să se preteze etichetei principale. Exista totuşi câteva linii generale care se înscriu în tema sesiunii şi anume:politici şi conflicte care au schimbat cursul istoriei, evoluţii socioculturale, dimensiuni ale artei în evoluţia istorică.

            Evenimentul va avea loc la Facultatea de Istorie, Universitatea din București în perioada  11-14 mai 2014. Aici tinerii pasionaţi de istorie vor avea ocazia să împărtăşească din cunoştinţele lor şi din interesul pentru istorie altor colegi din toată ţara. Iată o initiative menită să ajute la dezvoltarea personală a studenţilor într-un mediu constructiv. Acest eveniment este rezultatul dorinţei studenţilor de a îşi crea chiar ei un mediu de acţiune şi de exprimare care să se potrivească înclinaţiilor pe care le au.