Sesiune comemorativă dedicată lui Dimitie Gusti jpeg

Sesiune comemorativă dedicată lui Dimitie Gusti

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 20 octombrie 2015

Asociația „România Culturală” în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București și Institutul Cultural Român, organizează o Sesiune comemorativă dedicată lui DIMITRIE GUSTI (1880-1955). 

Evenimentul va avea loc marți, 27 octombrie 2015, ora 17, 30 și se va desfășura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) din Calea Victoriei nr. 88.

Vor lua cuvântul:

Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, prof. univ. dr. Vintilă Mihăilescu, prof. univ. dr. Zoltan Rostas, prof. univ. dr. Dumitru Sandu, Dr. Georgeta Filitti, Dr. Ioana Popescu, Dr. Ionuț Butoi.

Realizator:drd. Beatrice Todireanu

Punerea în evidență a personalităților din trecut este un imperativ, o datorie a oamenilor de cultură de azi. Pe de-o parte este un bilanț al patrimoniului nostru spiritual pe de alta avem sugestii pentru ce ne rămâne de făcut în viitor. Un exemplu concludent rămâne sociologul Dimitrie Gusti.

afis gusti sesiune 27 oct 2015 page 001 jpg jpeg