Se redeschide Muzeul Municipiului București jpeg

Se redeschide Muzeul Municipiului București

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 12 mai 2015

Un ceas construit special pentru a fi citit numai în oglindă, ne invită să redescoperim ….. în revers ….. TIMPUL ORAŞULUI. Saltul în timp şi de această dată în timpul real al trecutului, este posibil!După 20 de ani, perioadă în care expoziţia de bază a Muzeului Municipiului Bucureşti a fost mai mult sau mai puţin afectată de schimbările din viaţa cotidiană, sălile de la etaj ale palatului Suţu se redeschid publicului cu o nouă înfăţişare, cu poveşti neştiute şi nebănuite, cu obiecte din patrimoniul muzeului, expuse pentru prima dată! Ceasul cu rotație inversă, comandat special la casa Collin din Paris, la sfârşitul secolului al XIX-lea, va fi ghidul expoziţiei:veţi fi invitaţi să redescoperiţi târgul lui Bucur parcurgând istoria acestui oraş din prezent, către trecut! “Timpul. Nu are a face cât îl trăiești ci cum îl folosești pentru călătoriile tale în viață. Oamenii și locurile sunt doar pretexte pentru a te descoperi. Întâmplările sunt doar mărturisiri în mișcare ale gândurilor tale pentru a te reinventa. Și dacă, din toate acestea se naște în final o poveste este semn că timpul tău își pierde răbdarea. Întoarce-te pentru a privi înainte!Această călătorie în trecut este segmentată în aşa fel încât fiecare spațiu să reprezinte o perioadă istorică de referinţă din evoluţia oraşului şi a evenimentelor care s-au petrecut pe teritoriul acestuia. Să fie atât o posibilitate de retragere în trecut, dar, în același timp, să se păstreze și opțiunea de întoarcere în prezent. Această linie a timpului este reprezentată printr-un panou grafic care marchează cronologia inversă prin date, momente importante, personaje, obiecte de patrimoniu, clădiri şi cuvinte cheie, în funcţie de perioada parcursă în această călătorie spre trecut. Grafica panoului are rol de comunicare vizuală a aspectelor istorice legate de evoluţia oraşului Bucureşti şi de obiectele expuse, cât şi de a contribui la ambianţa acestei călătorii în timp.  În cadrul acestuia sunt și elemente interactive şi media pentru a atrage atenţia asupra fragilității timpului pe care-l trăim şi de a implica activ vizitatorul în descoperirea unor poveşti de altă dată.” Dr.Adrian Majuru Vă așteptăm să redescoperim TIMPUL ORAȘULUI la Palatul Suțu vineri, 15 mai 2015, orele 19:00 fix!