Se deschide „Muzeul Vârstelor”

Autor 328 vizualizări


„Muzeul vârstelor-de la copilărie la senectute” reprezintă cel dintâi proiect expozițional de antropologie urbană din România și unul dintre puținele demersuri de profil din Europa. Vernisajul expoziției va avea loc în ziua de luni, 19 decembrie 2016, ora 17.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151, București).

Proiectul constituie atât o poveste despre intimitate, cât și una despre evoluția raporturilor dintre generații în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureștiul drept studiu de caz.

Trăim şi înţelegem cu adevărat numai vârsta pe care o avem deși adunăm în «muzeul» personal prelungiri culturale ale generaţiilor mai vechi. Și în această moștenire primită, cu fiecare an trăit, adăugăm sentimente, întâmplări, proiecte.

Muzeul Vârstelor este o proiecție despre cum ar fi arătat o zi din viața noastră, din secolul al XVIII-lea până în prezent. Și mai ales, despre cum a evoluat această zi simbolică în istorie, cu fiecare generație.

Primul obiectiv al proiectului expozițional „Muzeul vârstelor-de la copilărie la senectute”:să-i apropie și să-i familiarizeze pe adolescenți și tineri de ceea ce vor deveni peste treizeci sau patruzeci de ani. Al doilea obiectiv:înțelegerea vârstei trăite prin cunoașterea vârstelor similare trăite diferit în trecut de alte generații și, mai ales, dezvoltarea aptitudinilor de adaptare pentru vârstele care urmează, în funcție de caz:adolescență, maturitate, senectute. Acestea vor fi abordate în raport cu exigențele sociale, proiectele profesionale și modelarea morală. Al treilea obiectiv:cum putem construi un proiect de viață pornind de la modele similare al căror traseu s-a consumat în timpul generațiilor trecute?