Scrisorile Regelui Ferdinand al României jpeg

Scrisorile Regelui Ferdinand al României

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 23 noiembrie 2015

Editura Cetatea de Scaun a publicat volumul Scrisorile Regelui Ferdinand al României. Primul dintr-o serie de trei, acest volum conține îndeosebi scrisorile adresate de Prințul moștenitor al României unchiului său, Regele Carol I, dar și fraților săi, Carol („Carlo”) și Wilhelm, altor membri ai familiei regale, precum și câteva epistole sau ciorne adresate unor importante personalități politice și militare ale vremii.

Cele mai multe epistole sunt în limba germană, meritoriu fiind efortul editorului de a le translitera și traduce în limba română, pentru a le oferi cititorului doritor a afla amănunte despre viața personală, intimă, a celui care avea să devină Regele României Mari.

 Din scrisorile sale putem surprinde sensibilitatea de care dădea dovadă (frumoasele descrieri ale peisajelor pe care le întâlnește și admirația față de artă în general), precum și câteva dintre modalitățile de relaxare și de petrecere a timpului liber:călătoriile în diverse locuri din țară și străinătate, plimbările în zonele montane, vânătoarea, lectura, patinajul pe gheață, tenisul de câmp, participarea la balurile de la Palat sau ale protipendadei bucureștene, reprezentații teatrale sau jocurile de  societate (biliard sau whist).

Disciplina riguroasă și sentimentul datoriei au constituit preceptele după care s-a călăuzit în întreaga sa viață. În urma unei întrevederi cu Prințul moștenitor, un diplomat german nota:„Îmi lasă impresia unui om foarte simpatic, având conștiința deplină a datoriilor ce-l așteaptă și foarte preocupat de a le îndeplini cum trebuie. Îmi păru chiar foarte serios pentru un om relativ așa de tânăr”.                               

 Sorin Liviu Damean

hhlg66bttd jpg jpeg