Autor 269 vizualizări


Mâine se deschide Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée“, la care vor participa artişti din 24 de ţări.

Iniţiat de Mariana Nicolesco şi considerat una dintre cele mai importante manifestări de gen, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto care poartă numele Haricleei Darclée se va desfăşura în acest an între 1 şi 12 august, în oraşul de la malul Dunării. Deschiderea festivă a acestei ediţii va avea loc mâine, la Teatrul Municipal, la ora 18.30, şi va fi urmată de Concertul Inaugural al sopranei Edith Borsos din România, laureată împreună cu baritonul spaniol Alvaro Lozano, a Marelui Premiu Darclée 2010.

Cei doi, alături de laureaţi ai ediţiilor anterioare, vor putea fi ascultaţi sub bagheta lui Marco Balderi la Concertul extraordinar Verdi-Wagner care va avea loc pe Esplanada Dunării, vineri, 10 august, la ora 21.00. De asemenea, pe 11 august, la ora 18.30, la Teatrul Municipal, Edith Borsos şi Alvaro Lozano vor cânta din nou împreună în „Trubadurul" lui Verdi. Manifestările se doresc un omagiu adus lui Verdi şi lui Wagner, de la naşterea cărora se vor împlini în curând 200 de ani.

166 de concurenţi îşi dispută Marele Premiu

La concurs vor participa în acest an 166 de concurenţi din 24 de ţări, printre care 75 de soprane, 26 de mezzosoprane şi 23 de tenori. Dintre ţările participante, pe lângă România, fac parte Franţa, Germania,   Spania, Brazilia, Canada şi Statele Unite. „Aştept cu o mare bucurie întâlnirea cu tinerii concurenţi", a declarat Mariana Nicolesco şi a continuat:„Mărturisesc că am mai multe emoţii pentru fiecare dintre ei decât am avut vreodată în propria mea carieră".

Un juriu internaţional, compus din personalităţi de prestigiu din România, Italia, Polonia, Israel şi Grecia, al cărui preşedinte este Nicolae Herlea, îi va desemna pe câştigătorii ediţiei 2012 a Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée", care vor susţine un Concert de Gală în ultima seară. Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto de la Brăila a fost creat în 1995 de Maria­na Nicolesco, pentru a onora memoria celebrei soprane Hariclea Darclée, născută în oraşul de pe Dunăre.

"Aştept cu o mare bucurie întâlnirea cu tinerii concurenţi. Am mai multe emoţii pentru fiecare dintre ei decât am avut vreodată în propria mea carieră.''

Mariana Nicolesco soprană

sursa:adevarul.ro

""