Salonul de Carte Bookfest Cluj Napoca, ediția a VI a  jpeg

Salonul de Carte Bookfest Cluj-Napoca, ediția a VI-a

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 5 septembrie 2017

Între 7 și 10 septembrie, Salonul de Carte Bookfest revine la Cluj-Napoca cu a șasea ediție. Accesul publicului va fi gratuit la toate evenimentele din cadrul Bookfest. Programul zilnic de vizitare va fi 10:00 – 20:00.

Vizitatorii sunt așteptați cu circa 10.000 de volume la prețuri reduse, din cele mai variate domenii. Vor fi prezente cu standuri unele dintre cele mai importante edituri din țară: Humanitas, Grupul Editorial Art, Polirom, Rao, Nemira, Corint, Niculescu, Herald dar și distribuitori precum Okian (reprezentanți Pearson-Longman în România), informează un comunicat al organizatorilor.

Chiar din prima zi, renumitul autor Iulian Tănase organizează un atelier pentru cei mici pornind de la volumul său ”Aventurile lui Sacha în castelul fermecat”, publicat de Editura Nemi, și încearcă să-I facă pe copii să-și descopere și stimuleze imaginația pornind de la cele mai banale situații. De altfel, copiii vor fi în centrul atenției acestei a șasea ediții pentru că evenimentele din program și majoritatea cărților prezente la standuri li se adresează cu precădere. În primele două zile de Bookfest, organizația Cercetașii României va organiza două ateliere pentru copii la care cei mici, dar și adolescenții vor putea deprinde secretele orientării într-un spațiu dat, dar și cum să profite cât mai mult de natura înconjurătoare prin folosirea diferitelor tipuri de noduri necesare pentru a monta o capcană, escalada un munte sau pentru a pescui cu dispozitive improvizate, menționează comunicatul citat.

Bookfest Cluj Napoca jpg jpeg