„România în Al Doilea Război Mondial  1941 1945”   cea mai recentă expoziție deschisă la MNIR jpeg

„România în Al Doilea Război Mondial. 1941-1945” - cea mai recentă expoziție deschisă la MNIR

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 21 iulie 2021

La 80 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) marchează acest eveniment printr-o expoziție care abordează campania militară din Basarabia și Bucovina, campaniile militare de pe Frontul de Est și de pe Frontul de Vest, Holocaustul, aviația română în timpul războiului, viața soldaților, a prizonierilor, aspecte de viață cotidiană, diplomația și spionajul, instaurarea comunismului.

Vor fi expuse, cu această ocazie, obiecte provenind din colecția MNIR, din colecțiile partenerilor instituționali dar și din colecții private, mare parte a exponatelor fiind prezentate în premieră publicului. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere în expoziție armament folosit în timpul conflagrației, echipament militar, instrumente de navigație aeriană, decorații, obiecte personale, documente oficiale, publicații din anii războiului, machete de avioane și multe altele, informează un comunicat al MNIR.

Expo MNIR 1 jpg jpeg

Dintre exponate amintim: harta originală a României, pe care s-au trasat noile granițe în timpul Dictatului de la Viena, brevetele de pilot ale lui Tudor Greceanu și Marianei Drăgescu, aparatul cu care a fost înregistrat discursul regelui Mihai pe 23 august 1944, un exemplar original al Pactului Tripartit semnat de România în 1941, pașaportul lui Grigore Gafencu, servieta lui Eugen Cristescu (șeful Serviciului Secret de Informații).

Expo MNIR 2 jpg jpeg

Realizarea expoziției a fost posibilă datorită colaborării dintre Muzeul Național de Istorie a României și Arhivele Naționale ale României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul Municipiului București, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, (Cluj-Napoca) Complexul Muzeal Național „Moldova” (Iași), Muzeul Național al Bucovinei (Suceava), Muzeul „Țării Crișurilor” (Oradea), Muzeul Județean Buzău, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova (Ploiești), Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Județean Teleorman (Alexandria), Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” (Bacău), Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, Centrul de Cercetări Culturale și Sociale „Romane Rodimata”, Fundația Roma Education Fund Romania, Asociația Aerohistoria, Asociația „Muzeul Jucăriilor”, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU), Asociația Romanian Military Archeology, Agenția de turism Panzer Travel, Colecția Alexandru Armă, Colecția George Trohani, Colecția Bogdan Mladin.

Expo MNIR 3 jpg jpeg