Autor 3984 vizualizări


Marţi, 9 decembrie, la Humanitas Cişmigiu, Lucian Boia, Gabriel Liiceanu şi Dan C. Mihăilescu vor vorbi despre "Jurnalul de război" al Reginei Maria din perioada 1916-1917.

Volumul „Maria. Regina României. Jurnal de război (1910-1916)", precedat de însemnări din 1910-1916, a fost lansat şi la Târgul Gaudeamus. Tradus din engleză de Anca Bărbulescu, ediţia este îngrijită şi prefaţată de Lucian Boia.

PREFAŢĂ

„Aş vrea să fiu eu rege.“

14/27 august 1916:ziua intrării României în Primul Război Mondial. Este şi ziua când regina Maria începe să-şi ţină jurnalul, pe deplin conştientă că trăieşte un moment de maximă semnificaţie, atât pentru ţară, cât şi pentru propriul său destin. O „intenţie“ de jurnal avusese şi cu doi ani înainte, la moartea rege lui Carol I, atunci când devenise regină;abandonase însă însemnările după numai câteva zile. De acum însă, din august 1916, nici o zi nu mai este pierdută;dovedind o disciplină exemplară, în semnările curg neabătut, vreme de peste două decenii, până în preajma sfârşitului (ultima este datată 11 iulie 1938, cu numai o săptămână înainte de moartea reginei). Sunt scrise, fireşte, în engleză. În total, 101 caiete, probabil, cea mai amplă mărturie de acest gen pe care a lăsat-o cineva în România. [...]

Pentru a prefaţa Jurnalul, am considerat că merită reprodus un text independent de acesta, scris de Maria în mai multe etape, din martie 1910 până în septembrie 1916. E o privire de ansamblu asupra propriei vieţi, din copilărie până la căsătoria cu Ferdinand şi naşterea prinţului Carol. Mai pe larg, toate cele spuse aici vor fi relatate în Povestea vieţii mele. Dar, şi de astă dată, textul iniţial este mai crud. Regina spune pe şleau tot ce a separat-o de Ferdinand:de la neplăcerea raporturilor trupeşti până la incompatibilitatea de caracter. Nu mai puţin se plânge de nenumăratele îngrădiri, de faptul că s-a simţit multă vreme tratată ca o prizonieră. Şi avea doar 17 ani! De aici, revolta unui temperament puternic şi luptător. A dus o permanentă luptă de eliberare şi de afirmare a propriei personalităţi. A vrut neapărat să se împlinească, să dea vieţii sale un sens. Ce şansă avea să fie pentru ea războiul!

Titlul Jurnal de războine aparţine şi necesită, poate, o precizare. Uniforma albă de infirmieră în care a apărut în toţi aceşti ani ar putea lăsa impresia unui efort, desigur demn de elogii, dar de ordin aproape exclusiv „sanitar“ şi umanitar. În fapt, regina intervine în toate resorturile războiului. Chiar dacă nu avea nici o calitate oficială în dirijarea treburilor publice (nu era regină domnitoare, ci doar soţie de rege), a jucat un rol deloc neglijabil în orientarea generală a României în preajma şi în timpul războiului.

Într-un anume sens, a fost războiul ei. A contribuit la trecerea sa în prim-plan şi caracterul slab, ezitant, al regelui Ferdinand. Prin firea ei voluntară, regina a compensat oarecum ceea ce-i lipsea soţului său. Dacă privim întreaga perioadă, cu momentele de glorie, dar mai ales de prăbuşire şi de deznădejde, se poate afirma (au şi spus-o, răspicat, contemporanii) că a fost singura persoană care a crezut neabătut în victorie, din primul până în ultimul moment. A ajutat-o şi conştiinţa ei de englezoaică;a trecut şi ea prin clipe de nesiguranţă, atunci când se părea că soarta s-a înverşunat împotriva României sau că românii nu au capacitatea de a face faţă unor atât de grele încercări, dar chiar şi atunci „ştia“ că războiul va fi în cele din urmă câştigat, măcar pentru motivul că Anglia nu putea să piardă!

Jurnalul confirmă mai întâi contribuţia reginei la pregătirea intrării României în război de partea Antantei, de-a lungul anilor de neutralitate (1914–1916). „Împrejurările – scrie ea – au făcut să fiu implicată în situaţie mai îndeaproape decât ar fi fost cele mai multe regine… Nu mi s-a ascuns nimic, am fost chemată în ajutor când a fost nevoie. Aşa s-a făcut că am ştiut data, 14 august, cu mult înaintea altora.“ [...]

Volumul prim al Jurnalului de război se încheie în preajma marilor bătălii din vara anului 1917. Vor urma încă două volume. Pe regină o aşteaptă momente de triumf, dar şi noi şi teribile încercări. (Text de Lucian Boia)

FRAGMENT

luni, 5/18 septembrie 1916 [...] Aş vrea să fiu eu rege – poate aş fi un rege rău, dar n-aş îngădui să se spună minciuni pe seama mea, i-aş obliga pe toţi să-şi facă datoria de dimineaţa până seara, cu cuvinte aspre şi fapte şi mai aspre, dacă ar fi nevoie – nu e vremea să ezităm sau să încercăm experienţe, e vremea pentru acţiune, acţiune fără ocolişuri, clară, hotărâtă! Orice ezitare şi lipsă de vlagă pun în primejdie ţara. Nando nu-şi dă seama câtă putere are, niciodată nu şi-a dat seama – aş vrea să-i insuflu sufletul meu! Dar ce m-aş face apoi fără sufletul meu, care mă face să sper şi să cred şi să mă încred în ciuda a tot ce se întâmplă? Ah! Dar ieri am simţit că au nevoie de un cap, de un conducător, de un spirit – îmi amintesc că am mai simţit o dată asta, pe vremea holerei, în 1913. Toţi îşi pierduseră capul şi, în loc să încerce să facă ceva, şi-au mai pierdut şi cumpătul şi s-au mulţumit să se acuze între ei în loc să se pună pe lucru ca să îndrepte lucrurile.

Pe atunci mi se îngăduia să ajut. I-am adunat şi i-am rânduit – dar acum? Ce poate face o femeie în războiul modern? Nu mai sunt vremurile eroice ale Ioanei d’Arc. O! dar dacă aş fi eu la conducere, nu aş sta locului să oftez! Iar dacă m-aş înfuria, ar fi o furie cu scop – i-aş pune în mişcare cu frica. Aş culca la pământ toate minciunile, aş… oh! dar ce uşor e să spui ce ai face când nu te va chema nimeni s-o faci! Totuşi, lucrurile nu se fac cum ar trebui – aş vrea să nu fie nevoie s-o spun.

 

 

 

(Copyrighit Editura Humanitas)

""