Recomandare de film: «Arsurile» istoriilor recuperate
„Incendies” este un film despre incursiunea Occidentului în Orientul Mijlociu, despre religii şi războaiele provocate de adepţii lor, despre „arsurile” din viaţa noastră, pe care încercăm să le ascundem de cei dragi.
Tradus la noi „Incendii”, filmul regizorului canadian Denis Villeneuve ar fi meritat o traducere mai aproape de esenţa filmului dacă i s-ar fi spus „Arsuri”. Cu toate acestea, „Incendies” rămâne unul dintre puţinele filme canadiene de limbă franceză care are mari şanse să intre în graţiile posterităţii nu doar pentru felul în care imaginile sunt croite cu dialogurile, ci şi pentru clarificarea unor aspecte de viaţă ale Orientului Mijlociu la care cei care nu fac parte din lumea arabă nu au mereu acces direct.
Sub pretextul povestirii unor drame de familie, „Incendii” ne relevă fragmente de istorie recentă sub forma unei poveşti cu structură şi atmoferă de basm. Expediţia în care pleacă copiii gemeni ai unei mame puse pe şotii (femeia împarte prin testament scrisori şi sarcini care să explice moştenitorilor geneza familiei lor) este una iniţiatică – călătoria în Liban, ţara natală a lui Nawal, mama lui Jeanne şi Simon, transformându-se într-o descoperire de sine pentru cei doi.
Pelicula începe cu o melodie a celor de la Radiohead şi cu o gaşcă de copii nespălaţi, adunaţi într-o clădire părăsită din mijlocul deşertului, în picioarele goale, raşi în cap de indivizi înarmaţi, stăpâni pe micile lor destine. Copiii fixează obiectivul camerei de filmat cu revolvere în loc de ochi, cu o ură nefirească pentru vârsta lor. Sunt victimele unui război de marionete. Flashback-urile – prezente de-a lungul întregului film – ne povestesc gradual fragmente din nenumăratele războaie civile pe care musulmanii şi creştinii din Liban le purtau în urmă cu 50 de ani. Iubitul musulman este împuşcat de fraţii fetei creştine (şi lasă în urmă un copil nenăscut care urmează să-şi aleagă tabăra), casa părintească este arsă din temelii de musulmani, autobuzul care urma să o ducă pe tânără este oprit pe câmp şi mitraliat de terorişti cu cruci la gât şi icoane pe ţeava armelor. Aceste „arsuri” ale vieţii sunt adunate de tânăra Nawal într-o replică pe care-o rosteşte când se decide să se întoarcă împotriva religiei ei şi să-l execute pe liderul miliţiei creştine:„Am să-mi învăţ duşmanul ce m-a învăţat viaţa”. Pentru crima săvârşită, Nawal primeşte 15 ani de închisoare. În temniţă se nasc gemenii, în urma unui viol al unuia dintre torţionari. La fel ca în Biblie, cei doi copii nu sunt aruncaţi în apă, cum ar fi trebuit, ci păstraţi şi daţi spre creştere mamei, cu puţin înainte să emigreze pe continentul american.
