Primul festival românesc de muzică şi cultură balcanică va avea loc în curând la Bucureşti jpeg

Primul festival românesc de muzică şi cultură balcanică va avea loc în curând la Bucureşti

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 7 septembrie 2011

Balkanik!-primul festival românesc de muzică şi cultură balcanică, se va desfăşura pe 23 şi 24 septembrie, la Grădina Uranus din Capitală, incluzând concertele unor trupe ca Ternipe din Ungaria, Baba Zula din Turcia şi Mahala Rai Banda, informează organizatorii.

Concertele vor începe de la ora 19.00 (vineri) şi de la ora 18.00 (sâmbătă).

Invitaţi speciali vor fi membrii trupei Baba Zula din Turcia. Reprezentaţiile lor ritualice includ dansatoare din buric şi costume impresionante. Amestecul dintre intrumentele orientale clasice ca darbuka, saz electric şi linguri, cu abordări electronice şi moderne, au facut ca muzica interpretată de cei de la Baba Zula să fie definită ca "sunetul spaţiului din Istanbul".

Grupul a avut colaborări cu staruri precum Dr. Das (Asian Dub Foundation), Ralph Carney din San Francisco (saxofonist care a lucrat cu Tom Waits) şi Mad Professor (care a mai lucrat cu Lee Perry de la Massive Attack). Trupa a apărut în filmul câştigător al Ursului de Aur "Crossing the Bridge" de Fatih Akin, iar în acest an vor închide festivalul Balkanik!

Alături de cei de la Baba Zula, pentru prima dată în România, se va afla Orchestra Salijevic din Serbia. Orchestra a devenit cunoscută după ce a jucat şi a interpretat muzica în filmul Underground, al lui Emir Kusturica. Piesele lor Kalashnjikov şi "Mesečina" sunt astăzi două dintre cele mai mari hituri balcanice.

Din Ungaria, va sosi un alt invitat care va încinge atmosfera-trupa Ternipe, care se bucură şi de aprecierea publicului românesc, datorită piesei "Muro shavo kiki".

Mahala Rai Banda, trupa din faimosul sat de lăutari Zece Prăjini, care a făcut furori în lume datorită vivacităţii ritmului şi mixului de stiluri şi genuri muzicale, va fi de asemenea prezentă. Muzica lor poate fi poziţionată la intersecţia dintre muzica lăutărească şi muzica de club Balkan Beats.

Cel de-al doilea album al "regilor din mahala" a fost votat printre cele mai bune albume ale anului 2009 de faimoasa revistă de muzică Songlines. Cântecul lor Magalageasca (varianta originală şi varianta remixată a lui Shantel) a apărut în filmul "Borat".

Tot din România vor urca pe scenă şi Taraf de Haidouks. Trupa de renume internaţional este deţinătoarea unui istoric impresionant având fani celebri precum Yehudi Menuhin şi Johnny Depp (alături de care au apărut în filmul "The Man Who Cried").

Pe lângă spectacolele de muzică live, vizitatorii se pot bucura de alte surprize inedite, precum degustările de cafea armenească şi târgul de handmade. În plus publicul va avea ocazia de a savura berbecuţ turcesc, tocăniţă sârbească, gulaş şi alte specialităţi culinare asigurate de Papa La Şoni, dar şi de a face cunoştinţă cu arta balcanică, în fiecare zi, începând cu ora 14.00.

Festivalul este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis cu susţinerea Primăriei Sectorului 5 şi a Primăriei Generale a Capitalei.