PREMIERĂ LA NOAPTEA MUZEELOR! jpeg

PREMIERĂ LA NOAPTEA MUZEELOR!

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 13 mai 2015

Muzeul Municipiului Bucureşti participă anul acesta la Noaptea Muzeelor cu toate cele 8 unităţi deschise aflate în subordinea sa.

Pentru prima dată Muzeul „Victor Babeş”, Muzeul „Ligia și Pompiliu Macovei”, Muzeul Memorial „C.I. şi C.C. Nottara”, Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” şi Muzeul „Maria și George Severeanu” participă în circuitul European al Nopţii Muzeelor, cu un program de vizitare de la ora 18:00 la ora 2:00.

 

Palatul Suţu, Muzeul Curtea Veche şi Muzeul Aman au pregătit un program special pentru vizitatori:

Muzeul Municipiului Bucureşti-Palatul Suţu

La Palatul Suţu vor putea fi vizitate noua expoziţie permanentă a Palatului, denumită „Timpul Oraşului”, expoziţia „Fotogeografica 2015” în holul muzeului,   „Vindecări miraculoase” – o expoziţie dedicată pictoriţei Lucia Dem Bălăcescu, în sala de expoziţie de la parterul palatului şi expoziţia  „Pentru o istorie a simbolurilor – Tatuajul în România” în sala de conferinţe a palatului. Mai vor fi putea fi vizionate, pe gardul muzeului, expoziţiile „Subiectiv prin Obiectiv”, realizată de B365 în parteneriat cu Bucureştiul Meu Drag, şi „Teatrul Masca:25 de ani”.

În marchiza palatului vor avea loc ateliere pentru copii susţinute de Asociaţia Istoria Artei, între orele 18:00 si 22:00, ateliere dedicate istoriei urbane.

În curtea palatului, între orele 18:00 şi 24:00, Asociaţia Redescoperă Istoria va susţine o prezentare de uniforme şi arme de epocă, alături de autovehiculul istoric Volkswagen tip 82 Kubelwogen.

Asociatia Tradiţia Militară va susţine o prezentare de uniforme şi arme de epocă, însoţite de comenzi militare, între orele 20:00 şi 21:00.

Teatrul Masca va fi prezent cu „Statuile Vivante” de la ora 21:00 până la ora 24:00, iar Fundaţia ACCUMM va susţine un concert de la ora 21:00, urmat de un concert cu Adrian Naidin Band, de la ora 23:00 până la ora 24:00.

Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Voievodal Curtea Veche

La Muzeul „Palatul Voievodal Curtea Veche”, tot Adrian Naidin Band va susţine un concert de la ora 20:00 până la ora 21:00 urmat de „Statuile Vivante” de la Teatrul Masca, în curtea muzeului. Iar începând cu 20:30, se vor putea face observaţii astronomice.

Muzeul Municipiului Bucureşti – Muzeul Theodor Aman

La Muzeul „Theodor Aman” din nou Teatrul Masca va fi prezent cu „Statuile Vivante” în curtea muzeului, de la ora 21:00 până la ora 24:00.

Muzeul Municipiului București va fi prezent și la Oltenița cu expoziția de fotografie „Bucurestiul Interbelic”, o expoziție organizată în colaborare cu Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița și al cărei vernisaj va avea loc sâmbătă 16 mai la ora 18:00.