Autor 924 vizualizări


O dramă emoţionantă, un regizor multipremiat şi o distribuţie spectaculoasă – pare o reţetă de succes care ar putea trimite povestea din „12 Years a Slave” în cursa pentru Oscar.

Filmul lui Steve McQueen este un însoţitor pe măsură al deja faimosului „Django Unchained”, excelând în materie de trăiri puternice, brutalitate şi intensitate a naraţiunii. O hiperbolă cinematografică impresionantă, care confruntă prezentul cu una dintre cele mai atroce practici din trecut:sclavia care a persistat peste 200 de ani în America.

Povestea este de inspiraţie reală, avându-l în centru pe Solomon Northup (interpretat de Chiwetel Ejiofor), un personaj de culoare foarte talentat la vioară, care trăieşte liber şi mulţumit în Saratoga Springs, aproape de New York. Este anul 1841 şi Solomon pare că s-ar înţelege bine cu amicii săi albi, în grupul cărora caută să se integreze. Norocul îl părăseşte în momentul în care se gândeşte să mai câştige nişte bani cântând într-un circ ambulant, care îi poartă paşii până la Washington. Aici este drogat, răpit şi înlănţuit, separat complet de existenţa sa de până atunci. I se schimbă până şi numele, în Platt, iar ceilalţi sclavi îl sfătuiesc să uite de identitatea şi talentele sale. Restul poveştii se rezumă la tristele experienţe ale lui Platt, care trece de la proprietar la proprietar, fiecare arătându-şi latura barbară şi incapacitatea de a considera toate fiinţele egale între ele. Personajele lui Paul Giamatti sau Benedict Cumberbach testează cu violenţă abilităţile sclavilor pe plantaţii unde domneşte nestingherită teroarea. Master Epps (Michael Fassbender) pare mai bine conturat, un sadic încrezător peste măsură în propria-i autoritate, care îşi trezeşte sclavii în miez de noapte, obligându-i să danseze, obsedat de conspiraţii şi de faptul că zeii i-au blestemat recolta din pricina relei voinţe a sclavilor.

Ca şi în cazul filmului lui Tarantino, scenele sângeroase sunt frecvente, la fel şi secvenţele şocante de tipul aceleia în care sclavii îşi continuă munca fără preget în vreme ce femeile şi copiii sunt maltrataţi în jurul lor. În oroarea generală transpar însă şi acte de bunătate ieşite din comun, precum cele ale aboliţionistului canadian (Brad Pitt), expresie a unei fărâme de umanitate în cruda realitate în care trăiau zeci de mii de oameni. Regizorul, Steve McQueen, nu este un moralist, ci lasă acţiunea sau non-acţiunea să vorbească, în speranţa că va reda mai bine atmosfera prin sentimentele personajelor decât prin discursuri revelatoare. Începutul lui 2014 sună promiţător.

""